Cauze, Ratiuni,si Teoria Mintii

Brad de Long are un posting foarte interesant(plecind de la o idiotenie afirmata de un fost "fervent" sustinator al lui Bush, trecut in tabara adversa) despre Cauze, Ratiuni si Teoria Mintii in Filozofia Morala, din care am incercat sa traduc ceea ce mi se pare interesant de stiut pentru cititorul roman care incearca sa dea un sens idioteniilor propagate in Romania,pe toate canalele. La noi acesta problema nu este noua, ea aparind cindva in critica literara (am putea lua in considerare operele de fictiune scrise de un "abject" moral sau de un individ total iresponsabil fata de ideile sale? daca imi aduc bine aminte intrebarea ridicata de critica) ,astfel ca voi saluta orice comentariu venit din partea criticilor literari pe aceasta tema.

Dar iata mai jos traducerea:

Matthew Yglesias argumenteaza ca avem o datorie morala sa luam in serios ratiunile pe care oamenii le avanseaza.
Doresc sa imi exprim dezacordul (in mare parte) cu aceasta afirmatie: avem o datorie transcedentala si practica de a lua in serios ratiunile pe care oamenii le avanseaza doar in anumite conditii: atunci cind aceste ratiuni sint parte a unei structuri coerente de gindire care este stabila si consistenta cu ea insasi dealungul timpului. Atunci cind aceste ratiuni nu sint consistente si stabile dealungul timpului avem de-a face nu cu o Minte ci cu un amagitor Simulacru de Minte, si este o risipa a puterilor noastre-si o lipsa de respect fata de noi insine-sa incercam sa luam in serios aceste “ratiuni”.

…Un lucru pe care il inveti studiind filozofia mintii este diferenta intre o Cauza si o Ratiune. Intreaba-ma de ce sint liberal si iti pot da doua feluri de raspunsuri. Unul va fi bazat pe Ratiuni---iti voi prezenta argumente de ce cred ca liberalismul este teoria politica corecta iar apoi voi spune ca sint liberal din cauza faptului ca acesta teorie este corecta. Al doilea tip de raspunsuri va fi bazat pe Cauze---parintii mei au fost liberali,la fel ca majoritatea oamenilor printre care am crescut si cu care am venit in contact pina de foarte curind, si nu am gasit niciodata vreo ratiune irezistibila ca sa abandonez ideologia tineretii mele, desi mi-am schimbat cu siguranta vederile mele in diferite privinte din variate ratiuni specifice.

Explicatiile cauzale sint interesante, dar in final este nerespectuos sa vorbesti despre oameni in tremen cauzali…
..........
Dar haideti sa dam citeva definitii ca sa putem gindi clar despre aceasta. Haideti sa incepem prin a defini o Minte. Sint numeroase cauze care lucreaza in lume. Aceste cauze creaza lucruri denumite Minti. Fiecare Minte are o structura particulara determinata de cauzele sale particulare. Acest lucru, denumit (o) Minte ia atunci date despre lume si construieste ratiuni consistente si argumente logice pentru a ajunge la concluziile la care ajunge. Acest proces consistent si logic de rationare este ceea ce face Mintea sa fie o Minte.

Acum, oare cum ar trebui ca cineva sa analizeze mintea altcuiva? Acel cineva s-a putea uita la cauzele care au condus la acea structura particulara. Sau, s-ar putea uita la ratiunile si argumentele sale---la procesele sale interne care genereaza harta de la date catre concluzii. Y…a afirmat ca, fiind noi insine Minti, avem o datorie transcedentala de a trata alte minti la fel de bine cum am vrea noi sa fie tratata a noastra---adica sa avem ratiunile si argumentele noastre luate in considerare,cintarite si raspunse. Cred ca Y. ar trebui aici sa fi facut de asemenea afirmatia ca si celalalta Minte, ar trebui sa fie tot atit de mult pe cit a ta (astfel cum cred eu insumi ca sint) o Minte care incearca sa ajunga la concluzii care sint “adevarate” intr-un sens cit de cit relevant, si care nu respinge ratiunile si argumentele avansate de alte Minti ca irelevante si poc-poc , repede o plesneste pe celalalta , ci incearca, in schimb sa le inteleaga sau priceapa ---pentru ca ar putea fi corecte, iar ale ei gresite, sau poate pentru ca , din cind in cind, ar trebui poate sa isi mai schimbe propriile argumente si ratiuni, inlocuindu-le cu altele,mai puternice, ale altor minti.

Poate fi imoral (“lipsit de respect”) dintr-o anumita ratiune transcedentala sa analizezi alte minti in termeni legati de cauzele lor mai degraba decit in cei legati de ratiunile pe care le avanseaza. Dar este mai ales contraproductiv, ---cel putin, este contraproductiv pentru o Minte aflata in business-ul atingerii unor concluzii adevarate, mai degraba decit in cel al unui “Da! Pentru echipa mea---pentru o Minte sa se angajeze intr-o astfel de activitate(complectarea noastra). Si aceasta deoarece numai prin analiza ratiunilor avansate in mod SERIOS de catre alte Minti are cineva sansa de a-si imbunatati calitatea propriei sale gindiri. Iar acesta este motivul cheie pentru care sintem atenti la Ratiuni mai degraba decit la Cauze atunci cind analizam alte Minti.

La …X.(numele adevarat nu are importanta; cititorul este rugat sa se uite in jurul sau pentru exemple-n.n.) avem noi de a face cumva cu o Minte in sensul in care am definit-o mai sus? ……..(urmeaza exemple in care posesorul Mintii criticat mai sus, ignorind toate ratiunile contrarii avansate, sare de la o pozitie la exact opusul ei, fara nici un argument)… Ce s-a schimbat in lume pentru a provoca acesta rasturnare brusca in directia opusa? Nimic important.

Ratiunile nu pot explica acesta rasturnare. Nu exista ratiuni stabile pentru ea, nici structura consistenta si argumente logice conducind dinspre lume spre concluzii. Prin urmare, Y. nu se respecta pe el insusi---risipindu-si propriul sau timp, limitat---cautind aici o Minte care are un pattern stabil de ratiuni consistente si argumente logice de analizat. Si aceasta pentru ca argumentele care sint desfasurate doar atunci cind conteaza in partea pe care cel care le aduce a ales-o dinainte, nu sint in realitate argumente. Ratiuni care sint avansate doar cind este avantajos sa fie avansate nu sint cu adevarat ratiuni. Iar noi avem o datorie de a lua ratiunile in serios doar daca oamenii ne spun (cu adevarat-n.n.) ce este in Mintea lor. Iar daca nu o fac---daca structura de gindire pe care ei o prezinta este un simulacru schimbator mai degraba decit lucrul real---eu unul nu cred ca avem nici o astfel de datorie."

Si in continuare:

"Atentia spre cele de mai sus mi-a fost atrasa de catre actiunile autorului unei carti (urmeaza un alt exemplu si un lung comentariu pe care le voi sari, fiind putin importante pentru cititorul roman-n.n.) ......., din care rezulta ca argumentul maiastru “lucrat” de autor in cartea respectiva nu este deloc consistent cu gindirea autorului in general(asa cum rezulta din faptele sale) despre problemele dezbatute in cartea sa...Studentii, inteleg atunci din analiza cartii si a faptelor, ca daca autorul insusi nu ia lucrurile despre care scrie in serios...,nu exista nici pentru noi vreo ratiune pentru a lua ceea ce scrie foarte in serios.

Si, de fiecare data cind predau aceasta carte, sansele sint mari ca stundentii sa se angajeze intr-o dezbatere furioasa daca incapacitatea autorului de a-si lua prea in serios propriile principii ar trebui sa constituie sau nu o ratiune pentru a nu avea incredere in cartea sa. Dupa o indelungata deliberare, am luat decizia ca ar trebui sa fie o ratiune puternica de a nu avea incredere in cartea sa. Si aceasta, pentru ca faptele sale ne indica aceea ca, departe de a fi o reprezentare a Mintii autorului, cartea este(in schimb cu totul) altceva. Iar lucrul acesta este important, din moment ce intrebarea : “care au fost Ratiunile autorului pentru a gindi aceasta” apare prosteasca din moment ce indatoririle noatre de a ne pune intrebarea aceea dispar, iar intrebarea “ care este cauza(sau care este interesul)care l-a determinat pe autor sa scrie aceasta?”apare ca fiind mult mai interesanta...