Decizia (majoritatii) Curtii Constitutionale-o evaluare critica-1

Cred ca nu are sens sa mai asteptam prin alte parti diverse comentarii pe marginea deciziei CC (vor apare negresit citeva comentarii ex cathedra,in paginile “piperate” ale revistelor noastre de drept,dar pina atunci oamenii nu trebuie sa orbecaie intre o admiratie fara margini, sau o ura la fel de fara margini fata de argumenetele celor din curte) si e mai bine sa dam drumul la ce am scris deja ( vezi disclaimer-ul de mai jos). Abia am vazut azi Monitorul in care apar si opiniile divergente ale Minoritatii Curtii, pe care nu am avut timp sa le integrez in comentariul meu (un blog ofera avantajul de a o putea face ulterior).

Dar ce putem spune pe scurt despre decizie?(nu vom spune nimic deocamdata din punctul de vedere al acestei distinctii)

1. La capitolul realizari, trecem faptul ca au fost in stare sa scrie in doar 3 zile ceva. De asemenea, ca ceva-ul are 74 pagini.

2. La capitolul nerealizari, marcam faptul ca mai mult de “jumate” (sa zicem peste 40 si ) reiau doar ce zic actorii (pesede,pereme,icejeje,guvernoiu), astfel ca, mai putin de 1/3 din decizie este de fapt dedicata argumentelor curtii propriu zise.
(interesant si comentariul lui Alex Boroda aici, din care citez:

In fine, as mai remarca modul in care a fost luata decizia:
respingerea majoritatii exceptiilor de neconstitutionalitate s-a decis cu unanimitate; in schimb, in cazul exceptiilor admise, s-a decis cu majoritate de voturi. Concluzia logica este ca hotarirea luata de CC nu s-a bazat pe o presupusa neconstitutionalitate evidenta oricarui profesionist, ci pe fortarea unei decizii prin vot majoritar, exact pe aspectele-cheie in care majoritatea CC avea un interes special.

Dar sa mergem mai departe.(mai jos ar fi disclaimer-ul despre care vorbeam)
Neavind nici " prea mult timp”, nici prea mult chef sa ma uit pe decizia cu pricina ma voi margini doar la comentariul de mai jos, introducind si comentariul prietenului meu Horatiu. Mai intii ce nu ne intereseaza (puteti sari complet peste partea de mai jos, pe care am redat-o doar pentru background si merge la punctul d) :

III. Cu privire la obiecţiile de neconstituţionalitate care vizează
reforma în domeniul justiţiei

Autorii sesizărilor, formulate de grupurile de deputaţi şi senatori, solicită constatarea neconstituţionalităţii în întregime a Titlurilor XV, XVI şi XVII referitoare la justiţie, respectiv, modificările şi completările făcute la Legea nr.317/2004 privind Consiliul
Superior al Magistraturii, Legea nr.304/004 privind organizarea judiciară şi
Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor. Se consideră că, textele
evocate ca fiind neconstituţionale „sunt înlănţuite cu multe altele, astfel,
încât se impune constatarea neconstituţionalităţii întregului pachet privitor la
justiţie”.
Esenţa criticilor formulate la modificările şi completările aduse
celor trei legi se exprimă în următoarele fraze: „Prin întreaga concepţie a noii
reglementări se urmăreşte subordonarea politică a justiţiei, a instanţelor
judecătoreşti, a procuraturii, a actualului Consiliului Superior al
Magistraturii şi controlului acestora, răpind Consiliului Superior al
Magistraturii rolul de garant al independenţei justiţiei. De asemenea, se
doreşte desfiinţarea inamovibilităţii judecătorilor de la Înalta Curte de
Casaţie şi de la celelalte instanţe, a independenţei procurorilor, desfiinţarea
atribuţiei Consiliului Superior al Magistraturii de a decide asupra numirii şi
statutului judecătorilor şi procurorilor”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sesizarea adresată Curţii Constituţionale, critică dispoziţiile de la art.I pct.26, 27 şi 42, precum şi de la art.II alin.(1) şi (2) din titlul XV, referitoare la modificarea art.24 alin.(2) şi (4) şi art.39

[pag 54 decizie ]
alin.(6) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al
Magistraturii, precum şi la încetarea mandatului unor membri ai Consiliului
Superior al Magistraturii.
Prin aceeaşi sesizare se consideră ca fiind neconstituţionale modificările aduse la art.81 şi art.82 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor, precum şi dispoziţiile art.IV alin.(1), (6) şi
(7) din Titlul XVII.
Curtea urmează să examineze criticile referitoare la
textele de lege modificate ori nou introduse, cu raportare la prevederile
constituţionale invocate, separat pe cele trei legi referitoare la domeniul
justiţiei.
Aşa cum se va arăta în continuare, Curtea Constituţională
constată că unele obiecţii de neconstituţionalitate şi anume cele limitativ
arătate în dispozitivul deciziei sunt întemeiate. Cu privire la toate celelalte
obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea îşi însuşeşte punctul de vedere
comunicat de Guvernul României şi constată că acestea nu sunt întemeiate.
1.
Cu privire la Titlul XV pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii
a) O primă critică de neconstituţionalitate susţine că noul alin.(6) al art.39 care prevede obligaţia Consiliului Superior al Magistraturii de a prezenta Parlamentului anual un raport asupra stării justiţiei şi asupra activităţii sale proprii, instituie
controlul parlamentar asupra justiţiei şi asupra organului ei suprem. Astfel,
acest text de lege încalcă prevederile constituţionale ale art.1 alin.(4)
privind separaţia puterilor în stat, art.124 şi art.126 referitoare la
independenţa justiţiei şi înfăptuirea acesteia numai prin instanţele
judecătoreşti.
Curtea constată, că această critică nu este întemeiată.
Textul de lege criticat prevede elaborarea unui raport privind starea justiţiei
şi a unui raport privind activitatea proprie a Consiliului Superior al
Magistraturii, care se prezintă Camerelor reunite ale Parlamentului şi se
publică în Monitorul Oficial al României.

[pag 55 decizie]
Curtea reţine că această dispoziţie legală dă expresie principiului
separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art.1 alin.(4) din
Constituţie care presupune colaborarea şi informarea reciprocă a puterilor
publice.
Este de observat că Parlamentului, în calitatea sa de organ
reprezentativ al poporului român, i se prezintă rapoarte şi din partea altor
autorităţi publice.
b) O altă critică susţine că noua reglementare
„restrânge rolul Consiliului Superior al Magistraturii la un organism cu rol
consultativ, la dispoziţia ministrului justiţiei şi, implicit, a Preşedintelui
României în funcţiune”, fapt demonstrat prin eliminarea din art.1 alin.(1) a
precizării calităţii Consiliului Superior al Magistraturii de „reprezentant al
autorităţii judecătoreşti”.
Prin eliminarea sintagmei „reprezentant al autorităţii judecătoreşti” nu s-a diminuat rolul Consiliului Superior al Magistraturii, dat fiind că legea atacată nu a suprimat nici una din atribuţiile prevăzute de Constituţie.
De altfel, este inexactă aserţiunea că rolul Consiliului Superior al Magistraturii este acela de reprezentant al autorităţii judecătoreşti. În realitate, autoritatea judecătorească este reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti, funcţia Consiliului de autoritate care garantează independenţa justiţiei, realizându-se prin atribuţiile acestuia privitoare la recrutarea, numirea,
promovarea şi pregătirea profesională a magistraţilor şi prin celelalte
atribuţii constituţionale.
c) Sunt evocate numeroase articole din dispoziţiile cărora autorii sesizării deduc diminuarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi creşterea atribuţiilor secţiilor în detrimentului plenului. Se critică şi abrogarea art.65, art.66 şi art.67 care conţineau dispoziţii tranzitorii.
Curtea constată că, textele de lege invocare nu reduc rolul şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, majoritatea acestora referindu-se la componenţa consiliului şi la modul de alegere a membrilor săi, la măsuri de organizare şi funcţionare, la incompatibilităţi etc.

[Pag 56 decizie]
În sfârşit, Curtea constată că nu există nici o dispoziţie constituţională care să interzică abrogarea printr-o lege de modificare şi completare a prevederilor care la data adoptării actului normativ modificat au avut caracter tranzitoriu.

----Dar ce zice Curtea, in primul punct care ne intereseaza:

d) Art.I punctele 26 şi 27 din Titlul XV, prin care se modifică art.24 alin.(2)
din Legea nr.317/2004 şi, respectiv, se introduce la acelaşi articol alin.(4),
este criticat pentru că extinde interdicţia desfăşurării activităţii de judecător şi de procuror la toţi membrii Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu numai la preşedintele şi vicepreşedintele acestuia, şi modifică durata
mandatului membrilor Consiliului. Se consideră că aceste noi reglementări încalcă principiile inamovibilităţii judecătorilor şi al stabilităţii în funcţie a procurorilor, prevederile art.133 alin.(4) din Constituţie privind durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art.15 alin.(2) din Constituţie.

Comentariu: Probabil ca nu este rau sa reamintim punctul de vedere al Guvernului:

Este lipsită de suport şi afirmaţia potrivit căreia modificarea adusă Legii nr. 317/2004 ar contraveni prevederilor art. 133 alin. (4) din Constituţie afectând retroactiv durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii aleşi în 2004.
Afirmaţia este inexactă deoarece mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii
este, în continuare cel stabilit în art. 133 alin.(4) din Constituţie, modificarea adusă Legii nr. 317/2004 fiind în sensul textului constituţional.
Astfel, mandatul membrilor Consiliului rămâne cel de 6 ani, însă, ca urmare a permanentizării activităţii acestora – aspect pe care legea fundamentală nu îl interzice – modul de funcţionare a Consiliului devine unul incomparabil mai eficient.
Faptul că aceste reguli sunt diferite faţă de cele existente la începutul mandatului membrilor în funcţie ai Consiliului nu încalcă în nici un fel normele constituţionale, care,
aşa cum am mai arătat, lasă pe seama legii speciale organizarea şi funcţionarea acestuia.
Fiind vorba de o lege specială, nimic nu împiedică legiuitorul ca, în cazul în care consideră necesară o reaşezare a regulilor de organizare şi funcţionare a unui organism,
să intervină legislativ, fără ca această intervenţie să fie considerată retroactivă.

Revenim la ce zice curtea.

Curtea constată că această critică este întemeiată. Dispoziţiile art.24 alin.(2)
şi alin.(4) din Legea nr.317/2004, în redactarea dată prin art.I al Titlului XV
din legea analizată, au următorul cuprins:
„Art. 24 alin. (2): În perioada mandatului, judecătorii şi procurorii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii nu pot desfăşura activitatea de judecător sau procuror. La încetarea mandatului, membrii Consiliului Superior al Magistraturii revin în funcţia de judecător sau procuror deţinută anterior alegerii.”
„Art. 24
alin. (4): Funcţiile de conducere deţinute de judecătorii sau procurorii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii încetează de drept la data publicării hotărârii Senatului în Monitorul Oficial, Partea I”.

Comentariu: Probabil ca nu este irelevant sa reamintim a doua oara si obiectiunea guvernului in acest context:

Astfel, mandatul membrilor Consiliului rămâne cel de 6 ani, însă, ca urmare a permanentizării activităţii acestora – aspect pe care legea fundamentală nu îl interzice – modul de funcţionare a Consiliului devine unul incomparabil mai eficient.
Faptul că acestr reguli sunt diferite faţă de cele existente la începutul mandatului membrilor în funcţie ai Consiliului nu încalcă în nici un fel normele constituţionale, care, aşa cum am mai arătat, lasă pe seama legii speciale organizarea şi funcţionarea
acestuia.
Fiind vorba de o lege specială, nimic nu împiedică legiuitorul ca, în cazul în care consideră necesară o reaşezare a regulilor de organizare şi funcţionare a unui organism, să intervină legislativ, fără ca această intervenţie să fie considerată retroactivă.

Comentariu: Raspunde Curtea la cele de mai sus("ratiunea" eficientei, de exemplu, introdusa de guvern. Sau faptul ca e vorba de o lege speciala) ? Indirect , cel mult(la argumentul referitor ca e permis guvernului sa faca modificari,Constitutia lasind aceste modificari la indemina legii speciale) atunci cind spune:

Alin. (2) al art.24 din lege încalcă dispoziţia explicită şi imperativă cuprinsă
în art. 133 alin. (2) lit. (a) din Constituţia României, potrivit căruia 9 dintre membrii Consiliului sunt judecători, iar 5 sunt procurori, adică magistraţi care desfăşoară activitatea specifică acestor funcţii.

Va reamintesc, din nou,e esential ca sa intelegeti argumentul de mai sus:

Dat fiind faptul ca guvenul a spus:

Faptul că aceste reguli sunt diferite faţă de cele existente la începutul
mandatului membrilor în funcţie ai Consiliului nu încalcă în nici un fel normele constituţionale, care, aşa cum am mai arătat, lasă pe seama legii speciale organizarea şi funcţionarea acestuia”

doar un argument bazat pe Constitutie ar fi un argument suficient de puternic pentru a inlatura argumentul guvernului.

Dar haideti sa vedem ce spune Constitutia, in textul citat de curte:

Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori

Comentariu 1: E ceva acolo(ma refer la text) despre magistratii care sa fie efectiv magistrati?

Comentariu: Daca dispozitia de mai sus e (atit)“explicitã (cit) si imperativã” (cum zice curtea),unde Dumnezeu scrie in textul Constitutional de mai sus despre “magistrati care desfãsoarã activitatea specificã acestor functii”, despre care vorbeste Curtea?

De altfel Curtea pare sa “simta” ca a adaugat ceva(si chiar trebuie sa adauge, pentru ca neputind face direct un argument de text,va incerca sa faca unul rational, de interpretare) atunci cind vine cu inca un argument, in speta “ratiunea” pentru care Legiuitorul a pus “interpretarea” asa cum este ea vazuta de curte in textul constitutional.

Zice curtea:

“Raţiunea normei constituţionale este aceea de compunere a acestei autorităţi judecătoreşti care este Consiliul Superior al Magistraturii
chiar din magistraţi care îşi desfăşoară activitatea în autorităţile judiciare, adică în instanţele judecătoreşti şi în parchete şi care, în virtutea acestei poziţii, cunosc din interiorul sistemului problemele justiţiei şi au legitimitatea de a asigura îndeplinirea de către Consiliul Superior al Magistraturii a rolului său – prevăzut în art.133 alin. (1) din Constituţie – de garant al independenţei justiţiei.

Comentariu: Hm, Stim si noi care va fi fost ratiunea, din moment ce curtea nu ne spune deloc in baza caror documente (travaux preparatoires la care membrii curtii au participat in calitate de deputati sau senatori apartinind partidului, ministri secretari de stat, sau cine stie ce alte demnitati), sau carui mijloc obiectiv de alegere(oricarui) a ajuns la concluzia ca ratiunea pe care ne-o evoca este :
a. singura ratiune posibila(a legii)?
Sau, daca nu e singura, si sint mai multe, de ce aceasta trebuie acceptata iar restul respinse?

De altfel, eu am impresia ca paragraful 2 se refera mai mult(sau poate fi vazut la fel de bine drept) la metoda prin care se “aleg” personajele care alcatuiesc CSM-ul decit la conditii pe care trebuie sa le indeplineasca permanent acestia.
Daca ar fi altfel, atunci ar trebui(prin reductio ad absurdum si ), dupa logica Curtii si “spusele Constitutiei”, ca din moment ce :

A) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani (4)

si

B) din CSM fac parte c) ministrul
justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ca ministrul sa nu isi piarda, de exemplu, calitatea de membru odata cu incetarea calitatii de ministru, ci sa il continue (CC-istii majoritari vor spune nu, e vorba doar de judecatori aici, fara sa imi dea o rationala, unica posibila, sau de ce rationala lor e singura valida. Sau vor spune ca vezi, pina si la ministru se aplica regula ca trebuie sa exercite functiunea, desi ei imi vorbeau despre ceva care s-ar aplica doar despre magistrati,iar eu am mutat oricum discutia pe efecte...mai putem aduce argumente/contrargumente, dar deocamdata nu vreau sa complic prea mult explicatiile)

---din moment ce mandatul este pe 6 ani, nu ? La fel preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general sau Reprezentantii societatii civile (by the way, cum determinam regula aici ? Daca unul devine membru al CSM, in urma “alegerii” de catre Senat, dar societatea civila “zice” ca nu mai e reprezentativ, dupa logica de mai sus a curtii in cazul judecatorilor, omul nu mai ar trebui sa faca parte din CSM,nu? Sau la astia se aplica alta regula, din moment ce ei nu vin decit in "plen"? ). In fine, conform aceleiasi Constitutii, oamenii astia (minstrul, procurou, reprezentantii societatii civile, de ce fac parte oricum la CSM, daca doar magistratii/presedintii in exercitiu pot fi "garantii"?)

Zice Curtea in Continuare:

Or, judecătorul care nu îndeplineşte activitatea de judecător pierde în fapt această calitate, la fel, procurorul, iar Consiliul Superior al Magistraturii, compus din aceşti membri care sunt magistraţi doar formal şi din ceilalţi membri prevăzuţi în art. 133 alin. (2) lit. (b) din Constituţie, care nu au calitatea
de magistraţi, încetează de a mai fi exponentul puterii judecătoreşti, devenind un organ de natură administrativă.

Bun, garantul sau exponentul? Parca in Constitutie e garantul. Acuma devine exponentul? Poate fi “garant” doar “exponentul”? Daca nu e exponentul,nu e garantul?Sau cum? Parca in dreptul muncii poti fi detasat pe undeva, fara sa pierzi "calitatea",desi nu mai ajungi sa o exerciti efectiv. Curtea nu ne spune nimic despre aceasta (pe care am impresia ca a gindit-o guvernoiu)situatiune, de ce nu ar trebui sa se aplice aici.( Pentru un argument mai extins, vezi comentariul lui Horatiu, de mai jos).
De asemenea nu ne spune de (exemplu, de) ce judecatorul care nu indeplineste o perioada "exercitiul" calitatii de jude, pierde automat calitatea respectiva, sau cum si de ce, si in baza carei teorii, un jude care nu exercita nu e exponentul, si de ce un jude care exercita e exponentul (inteleg ca presedintele TMB, Huza, de exemplu, este exponentultuturor judecatorilor, pentru ca "exercita”,si inceteaza brusc a mai fi exponentu cind nu maiexercita; …..ce dezamagire ar fi pentru cei care se identifica ca judecator cu presedintele TMB, daca acesta nu ar mai “exercita” cit e in CSM functia de presedinte?/judecator)

Dar zice curtea, mai departe:

În ce priveşte alin. (4) al art. 24, acesta încalcă, de asemenea, norma constituţională menţionată care nu conţine restricţii cu privire la alegerea în Consiliul Superior al Magistraturii a unor magistraţi care îndeplinesc funcţii de conducere în instanţele judecătoreşti sau în parchete. Dacă însăşi Constituţia nu face nici o distincţie în privinţa funcţiilor pe care le îndeplinesc judecătorii şi procurorii membri ai Consiliului Superior al
Magistraturii, nici legiuitorul nu este îndreptăţit să o facă.

Hm, subtire, spun mai jos de ce(argumentul bazat exclusiv peConstitutie).

Mai zice Curtea in Continuare:

Dar Legea fundamentală a consacrat admisibilitatea cuprinderii în componenţa
Consiliului Superior al Magistraturii şi a unor judecători şi procurori care îndeplinesc funcţii de conducere, ceea ce rezultă explicit din art. 133 alin. (2) lit. (c) din Constituţie, în conformitate cu care, din Consiliu fac parte preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al parchetului de pe lângă această instanţă.

Comentariu: Aici se poate sustine la fel de bine, sau chiar mai bine, exact parerea contrara, ca atunci cind legea a inteles ca din CSM pot face parte sefi, atunci a facut-o explicit, sau, in alte cuvinte, ca exceptia, atunci cind e permisa de legiuitor, este prevazuta explicit de acesta .

In, fine, mai zice Curtea:

Totodată, încetarea funcţiilor de conducere deţinute de judecătorii aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii contravine şi principiului inamovibilităţii, consacrat prin art. 125 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care judecătorilor nu li se poate modifica, fără consimţământul lor, statutul în timpul exercitării funcţiei.


Chestiunea cu incetarea inamovibilitatii (modul gresit in care majoritatea a definit inamovibilitatea, intelegind-o drept “inamovibilitatea” functiei de conducere/atribut al acesteia) este (si va fi) una dintre cele mai criticate, asa ca eu comentez deocamdara punctual acesta asa: ?????


Iata mai jos si comentariul(mult mai complet) al lui Horatiu(usor editat):
Pe fondul “cestiunii”:
1. Neconstitutionalitatile “constatate” de curte ce au in vedere CSM-ul ( e vorba de punctul III.1.lit.d) din decizia CC, pp. 56-58) sunt legate de faptul a) ca prin noul art. 24 din L. 317/2004 se interzice ca pe durata mandatului in CSM, membrii alesi, altii decat pres. si vicepres. CSM-ului, sa-si indeplineasca activitatea de judecator si procuror; b) ca functiile de conducere pentru membrii alesi sunt incompatibile cu cele de sefi sau de parchete (prin asta, in viziunea CC, aducandu-se atingere inamovabilitatii); c) ca prin prevederea de mai sus se aduce atingere mandatului constitutional de 6 ani a membrilor alesi in CSM, aceasta fiind si o atingere a inamovabilitatii prin faptul ca sefii de instanta si de parchet nu pot fi in acelasi timp si membri CSM, ei trebuind sa opteze pentru una din functii.

Opinie : 1)a) CC face o grava confuzie intre statutul judecatorilor si procurorilor (interdectiile pe care acestia le au, drepturile si obligatiile prevzute in L. 3003/2004) si activitatea lor. Nu, membrii alesi nu au cum sa-si piarda statutul de judecator si procuror, ci doar, datorita activitatii complexe ce o presupune caliatate de membru CSM, legiuitorul a considerat ca e mai bine ca acestia sa-si concentreze activitatea numai ca membri CSM, care este o autoritate judecatoreasca. Nu numai ca nu-si pierd calitatatea de judecator sau procuror, dar legiuitorul si in alte cazuri a prevazut o astfel de delimitare a notiunii de statut si de atributii. Astfel, art. 56 din L. 303/2004, atunci cand se refera la detasare, face o astfel de delimitare, ce nu a fost in nici un fel contestata ca fiind neconstitutionala (magistratii pot fi detasati nu numai la alte instante, ci si la alte autoritati publice, inclusive la CSM). Intr-o atare logica stramba (a CC) si art. 56 ar fi neconstitutional, ca si art. 59 din Legea nr. 317/2004 (ce se refera la alegerea secretarului general si a celui adjunct de la CSM dintre magistrati: cu alte cuvinte, ei nu-si pierd calitatea de magistrati, ci doar nu mai exercita efectiv atributiile ce tin de infaptuirea actului de justitie). Altfel, aplicind logica Curtii, ministrul sau oricine intereat, ar putea sa atace la CC toate actele de numire in astfel de functii emise de CSM!!!
In al doilea rand, inamovibilitatea nu poate apartine in nici un caz functiei de presedinte de instanta. E o mare prostie si gogomanie, ceea ce dovedeste ca membrii CC nu au vizitat prea mult legile organizarii. Art. 125 din Constitutie vorbeste la alin. 1 numai de judecatori, nu si de presedinti, judecatori care sunt inamovibili in conditiile legii. Ce inseamna asta? Constituantul lasa in grija legiuitorului definirea inamovibilitatii (“Judecatorii sunt inamovibili, in conditiile legii” – art. 125 alin. 1 din Constit.), iar art. 3 din Legea nr. 303/2004 se achita de aceasta sarcina, spunand, iarasi, ca judecatorii sunt inamovibili, nu vorbeste in nici un fel de presedinti sau alte functii de conducere. E adevarat ca alin. 3 din art. 3 circumscrie notiunea de inamovibilitate, vorbind despre mutarea doar cu acordul judecatorului prin delegare, detasare, transfer sau promovare, insa aici promovarea nu este identica cu faptul de a ocupa functia de sef, ci doar, textul de lege, prevede o garantie ca un judecator nu poate fi promovat fara acordul lui si, in acest fel, sa se faca un abuz in ce-l priveste. De altfel, o asemenea interpretare, cum ca inamovibilitatea se aplica doar judecatorilor nu si functiei de conducere pe care o ocupa raspunde principiilor moderne de organizare si functionare a sistemului de justitie: actul de justitie (adica judecata propriu-zisa pe care judecatorul o face potrivit dispozitiilor constitutionale si procedural penale ori civile) il efectueaza judecatorul, iar administrarea justitiei, ce este un auxiliar al actului de justitie (nu se identifica cu acesta) apartine mai multor actori: presedintelui de instanta, colegiilor de conducere ale instantelor, CSM-ului. Cu alte cuvinte, atunci cand judeca o cauza un magistrat judeca ca si presedinte de instanta sau ca si judecator? O astfel de interpretare ar fi absurda, si din pacate CC a marsat la aceasta idée, si ar duce chiar la posibilitatea existentei unor situatii abuzive: la deliberare pres.-ul sa aiba putere de persuasiune asupra colegului sau colegilor de complet, ca, de, el e presedinte. De altfel si Dan a constatat aceleasi aberatii in privinta definitiei sui-generis date de CC notiunii de inamovibilitate
1)b)cele spuse la 1)a) sunt identice si aici.
1)c) aceleasi argumente ca la 1)a).

2. In legatura cu Legea statutului magistratului, Legea nr. 303/2004, CC a dibuit urmatoarele neconst.: a) la pct. 3 lit. e din decizie se spune ca incetarea mandatelor de conducere de la instante si parchete sunt neconstit. pentru ca se incalca inamovibilitatea sefilor si ca, desi legiuitorul este liber sa redimensioneze mandatul sefilor, totusi pentru mandatele in curs legea nu poate retroactiva pentru ca altfel s-ar incalca un principiu constitutional (art. 15 alin. 2 din Constitutie); b) la pct. 3 lit. I se arata ca judecatorii si procurorii sunt pensionati potrivit dispozitiilor dreptului comun in materie, respective ale Legii nr. 19/2000, argumentandu-se ca pensionarea este un drept legal, nu o obligatie, astfel ca nu se poate impune o limita de catre legiuitor, ca se pot stabili limite de varsta rezonabile mai ales ca cvasimajoritatea legislatiilor tarilor au prevazute limite intre 68 si 70 de ani si ca se aduce o atingere inamovabilitatii magistratilor prin aceea ca sunt eliberati din functie chiar daca sunt capabili sa mai infaptuiasca acte de justitie; c) tot la aceeasi litera, i, se mai sustine ca dispozitiile relative la pensionare sunt neconst. in raport cu art. 155 alin. 5 din Constit., ce prevede ca judecatorii in functie ai ICCJ “isi continua activitatea pana la data expirarii mandatului pentru care au fost numiti”, or multi dintre judecatori sunt in exercitarea mandatului de 6 ani (la lit. I CC, ca sa dea “greutate” demersului sau, face referire la o serie de reglementari internationale, copiate, de fapt, din sesizarea ICCJ); c) si, in fine, la pct. 3 lit. j CC mai gaseste o neconstitutionalitate, dispozitia art. 81 alin. 8 din L. 303/2004 ce da posibilitatea cumulului dintre pensia de serviciu si veniturile realizate dintr-o alta activitate profesionala decat cea de judecator sau procuror, in sensul ca judecatorilor de la CC li s-a parut ca sintagma “alta decat cea de judecator sau procuror” este neconstit., argumentand ca se incalca principiul discriminarii, prev. de art. 16 alin. 2 din Constit. prin faptul ca jud. si proc. sunt discriminati fata de alti pensionari prn faptul ca ei nu pot cumula pensiile de serviciu cu veniturile realizate ca judecator ori procuror, aici argumentul incheindu-se ca in filmele americane din anii 50, adica lacrimogen, compatimitor etc.

Opinie : 2)a) Cele exprimate la 1)a) sunt valabile si aici. In plus mai trebuie spus ca neretroactivitatea legii civile nu poate fi invocata aici din cel putin doua motive: (i) durata mandatului de sef nu este prevazuta in Constitutie, ci in legea organica, ceea ce inseamna ca legea este cea care determina temporalitatea mandatului si (ii) pentru ca legea este cea care impune durata mandatului sefului inseamna ca efectele mandatului de sef sunt guvernate de legea noua. Toti autorii de drept general (chiar si dl. Popa, presedintele ICCJ vorbeste in acelasi sens – verificati in cursul lui de Teoria generala a dreptului, dar si de drept civil atunci cand vorbesc despre intinderea legii in timp fac deosebire intre nasterea raportului juridic, care fara indoiala ca este guvernat de legea in vigoare la care s-a nascut acest raport, si modalitatile acestui raport juridic si efectele lui, care sunt guvernate de legea in vigoare la data la care apar aceste modalitati sau se produc efectele – cum modalitatea temporala de exercitare a functiei de sef a fost schimbata de legiuitor, pentru ca sa nu uitam ca nu suntem in cadrul unui raport juridic de drept privat, ci in sfera unuia de drept public, caruia I se si recunoaste de CC aceasta posbilitate, adica legiuitoruliui, de redimensionare temporala a mandatelor de sefi, a se vedea la p. 65 din decizie; ori e foarte clar ca CC face o regretabila confuzie intre nasterea raportului juridic (adica momentul de la care incepe sa curga un mandate) si modalitatile si efectele acestuia (micsorarea sau marirea mandatului de sef).
2)b) Asa cum s-a spus mai sus, legiuitorul este cel care stabileste limita varstei de pensionare, faptul ca un jud. sau proc. are un drept la pensionare nu are nimic de a face cu LIMITA LEGALA de pensionare, ce este atributul exclusiv al legiuitorului. In logica CC proc. si jud. s-ar putea pensiona cand ar dori ei, ceea ce chiar ar fi distractive.
Asa cum a remarcat si Dan Stoica, de fapt decizia a fost scrisa pentru a-I impresiona pe cei de la ICCJ (marea majoritate trebuie sa se pensioneze), astfel ca nu pot intelege nici in ruptul capului cum de se face referire la cvasimajoritatea tarilor ce au prevazut limite de pensionare de 68-70 ani: care sunt aceste tari?, sa le stim si noi ce naiba, si care este argumentul ce ne impune noua sa tinem cu aceste tari? In ce priveste atingerea adusa inamovabilitatii, argumentul consitutionalitatii textului vizat de CC nu este decat acelasi, si anume ca judecatorii sunt inamovibili in conditiile legii (art. 125 alin. 1 din Const.), legiuitorul fiind cel care stabileste, astfel, conditiile de pensionare. In ce priveste argumentul CC, iarasi dincolo de orice logica juridica, cum este posibil ca magistrati capabili inca sa infaptuiasca actul de justitie sunt eliberati din functie, nu cred ca mai necesita comentarii.
3)b) Cat de dreapta e viata, nu-I asa? Va mai aminiti desantul pe care l-a facut fostul ministru Cristian Diaconescu la adresa fostului presedinte Paul Florea, primul spunand nervos, in CSM, ca dl. Paul Florea trebuie sa demisioneze pentru ca implinit varsta de pensionare, iar acesta din urma aducea ca argument art. 155 alin. 5 din Constit. Se mai poate spune ceva? Cat de ticalosit poate fi sistemul (si ma refer la cei care conduc azi ICCJ si care au pus umarul din plin la debarcarea lui Paul Florea din functie) atunci cand cei care sunt acum in pericol si care se prevalau mai acum un an de necesitatea pensionarii celor care au ajuns la aceasta varsta acum folosesc argumentul intors pe dos in favoarea lor. Sincer, mi-e si scarba sa aduca argumente logice in favoarea textului noii legi.
3)c) Pai dimpotriva, textul art. 81 alin. 8 din Legea nr. 303/2004 repara discriminarea, nu aduce discriminari. Nu pot sa-mi inchipui in ruptul capului cum ar fi discriminat un pensionabil judecator ori procuror prin faptul ca nu ar putea cumula pensia de serviciu cu venituri realizate din activitatea de jud. Si proc. pe care o indeplineste dup ce a iesit la pensie in raport cu un sculer matriter care, iesit la pensie, ar cumula veniturile cu pensia de serviciu? Nu mai degraba ar fi o discriminare daca ar ramane textul vechi pentru avocati, consilieri juridici etc. care nu pot cumula pensia de serviciu (ca urmare a acitvitatii lor profesionale) prin faptul ca nu ar putea accede la functiile de jud. si proc. pentru ca nu ar intruni celelalte conditii?
Cum ati solutionat discriminarea, stimati domni jud. de la CC, invocate de colegii din magistratura, prin mentionarea acelui spor de 40%? Ati respins-o, stiti bine, desi acolo chiar era o discriminare. Dar atunci cand sunt in joc interesele rudelor si prietenilor dvs. nu ezitati nici un moment de a constata, vai Doamne!, discriminarea. Curata justitie!!!