Sunday, February 10, 2008

Mamei mele, in memoriam


Prof. Damsa Elvira Minodora

(28 Martie 1942-10 Februarie 2008)





"A la mort s'achève une vie mais pas un amour" ....

"Mon amour est une quête impossible qui ne s’annonce que devant la mort et ne s’achève que par la mémoire solitaire d’un seul survivant"


Astazi noapte am aflat vestea teribila a mortii mamei mele. A doua veste in miez de noapte, dupa cea a tatalui meu, cu 9 ani in urma. Atunci, de la distanta la care eram, nu am putut face nimic, nici macar sa vin sa il vad pe ultimul drum, acum se pare ca voi putea face macar acest lucru. Slaba consolare.


Cind am plecat, din disperare, tata mi-a spus ca nu sint eterni, si poate ar fi bine totusi sa ma gindesc a doua oara, si sa nu plec. Am intors capul, ca sa nu imi vada lacrimile, si mi-am strins bagajul mai aproape. Pur si simplu nu mai vedeam nici o solutie in tara, era ca si cum mi-as risipi toti anii vietii in acelasi butoi fara fund, care maninca generatie dupa generatie in Romania, fara inceput, fara sfirsit.


Pe mama am revazut-o mult schimbata, acum citeva luni. Se simtea rau, desi nu a spus niciodata ca intr-adevar se simte rau, si a luptat tot timpul eroic si in singuratate cu bolile ei. Am apucat atunci macar sa o string in brate si sa ii spun ca sa lupte, ca pentru noi raul si nefericirea s-au sfirsit, ca vor veni si vremuri mai bune. Si chiar am crezut in ce am spus, desi prin peregrinarile mele am vazut atita suferinta, prapad, si oameni cazuti sub vremi, incit nici nu pot descrie ce am vazut. Iar acum, privind inapoi, imi vine sa strig, si degeaba mai strig.


Pare ca avem o putere neasemuita de a ne amagi pe noi insine, pare ca ceea ce grecii puneau in josul cutiei Pandorrei, speranta, pentru noi a devenit bunul cel mai de pret, si singurul pe care il mai avem.


Dar daca poti spera atita timp cit esti viu, ce sa mai spui in fata mortii? Decit ca mai devreme sau mai tirziu, aproape intotdeauna nestiut, vine scandenta noastra, a tuturor.


Din fericire mama a fost un inger, si a facut mult bine in viata ei, asa cum a facut si tatal meu, si inaintea lor, parintii mamei, care mi-au fost mereu aproape. Si, daca exista o justitie divina, dupa cum eu cred ca exista, si viata eterna, cum iarasi cred ca exista, pentru ca fara acestea doua suferinta si existenta noastra chiar nu au absolut nici un sens, stiu ca va avea din ce plati la portile Raiului.


Odihneasca-se in pace si fie-i sufletul binecuvintat!


Amin.






Labels: ,

2 Comments:

At 1:54 AM, Blogger Bogdan said...

Dumnezeu s-o odihneasca.
Condoleantele mele, Liviu.

Sa imi zici daca te pot ajuta cu ceva.

 
At 2:05 AM, Blogger Serteo said...

din pacate noi cu nimic nu putem "plati" ca sa ajungen in cer. a fost platit odata pentru totdeauna acesta prin jertfa Domnului Isus, si deci numai cei ce cred in El si au fost rascumparati pot ajunge acolo.

 

Post a Comment

<< Home