O pilula greu de inghitit?

Nu, nu este vorba de o rubrica medicala, ci de un articol mai vechi , aparut in The New York Review of Books, (al carui comentariu de mai jos) insa mi se pare actual si acum (cu toate evolutiile -hai sa le calificam pozitive intimplate intre momentul alegerilor din 2000 si cel de acum), si cu care vreau sa deschid "salva" postingurilor dedicate alegerilor romanesti.
Iata mai jos comentariul acestui articol asa cum a aparut el in numarul de atunci al Observatorului culural. S-a schimbat oare ceva intre timp?
Desi nu ma astept la comentarii, hai sa spun ce cred eu ca s-a schimbat:
1) un declin al partidei nationale a lui Vadim al carui avint la alegerile trecute daduse fiori pe sira spinarii birocratilor vestici;chiar daca Vadim & partidul sau are clar un loc un parlament, Basescu mi se pare ca l-a inlocuit ca homo carismaticus in mintea romanilor in acest moment
2)o oarecare resemnare a birocratilor europeni cu idea ca Romania va trebui totusi acceptata la "sinul" Europei, daca nu in 2007, atunci in 2008 sau 2010, daca nu ca copil legitim, macar ca unul handicapat care este totusi al tau (exista ceva "crestere" economica si un tango legislativ care arata o oarecare dorinta a "handicapatului" de a veni la sinul mamei).
3)......

Dar iata articolul:

O analiza lucida

Victor ESKENASY

Asa cum am informat, in numarul datat 1 noiembrie al cunoscutei New York Review of Books a aparut un amplu articol pe teme romanesti semnat de Tony Judt. Dincolo de impreciziile si de exagerarile sale, articolul ofera o imagine taioasa, fara menajamente, chiar daca autorul e simpatetic fata de tara noastra si, in ultima instanta, pledeaza pentru integrarea europeana a Romaniei. Dupa ce l-am prezentat saptamina trecuta, revenim acum cu un text de Victor ESKENASY difuzat de Radio Europa Libera. Titlul apartine redactiei noastre. (Observator cultural)

„Romania va fi o pilula greu de inghitit pentru Bruxelles, iar cei mai multi dintre eurocrati spera, in sinea lor, ca nu va adera multa vreme. [...] O Romanie membra a Uniunii Europene va aduce mai mult dureri de cap decit altceva. Investitorii occidentali vor continua sa priveasca spre Budapesta, Varsovia sau Praga, in special dupa admiterea ferma a acestora in Uniunea Europeana. Cine va varsa bani la Bucuresti? Astazi, doar Italia are un comert semnificativ cu Romania; germanii intr-o masura mult mai mica, iar francezii – ironie! – au ramas mult in urma. Romania de astazi, dincolo de eforturile notabile ale domnului Nastase, are putin de oferit Europei“ – scrie profesorul Tony Judt in articolul sau Romania: Bottom of the Heap, aparut in The New York Review of Books. „Spre deosebire de Budapesta sau Praga, Bucurestiul nu este parte a unui spatiu integrat odinioara Europei Centrale, dar desprins din ea de istorie. Spre deosebire de Varsovia sau de Ljublijana, Bucurestiul nu este un avanpost al Europei catolice. Romania este periferica, iar restul Europei are putin de cistigat de pe urma prezentei ei in Uniune. A o lasa in afara ar fi un fapt jenant, dar putin credibil o amenintare. Si tocmai din acest motiv, Romania este pentru Uniunea Europeana adevaratul caz-test.“ Fiindca, explica Tony Judt in partea finala a articolului sau, „daca Uniunea Europeana vrea intr-adevar sa mearga mai departe, sa contribuie, intre ghilimele, la «a face europene» tarile care nu sint – iar aceasta se afla implicit pe agenda ei internationala si in criteriile de aderare –, atunci ea trebuie sa atace cazurile dificile. Romania este, poate, cazul cel mai dificil: un spatiu care isi poate depasi trecutul doar devenind unul «european», ceea ce inseamna prin aderarea cit mai repede posibil la Uniunea Europeana.“

Autorul articolului din care am citat citeva fragmente semnificative, profesorul Tony Judt, nu este un necunoscut pentru intelectualii romani si ar fi greu sa fie calificat drept un autor „obscur“, asa cum lansa recent anatema, necolegial, impotriva lui George Voicu (un alt universitar incomod pentru adevarurile pe care le pune pe hirtie), „invatatul roman Sorin Antohi“. Nu este in acest ultim calificativ, „invatatul roman“, nici o ironie: asa i se pare firesc lui Tony Judt sa-si numeasca un coleg universitar, dupa cum nu se sfieste, in mod vadit, nici sa apeleze pentru informatie „la ajutor strain“ – o alta acuzatie sugerind „conspiratii“ antiromanesti pe care unii intelectuali romani o lanseaza, fara a se gindi prea mult, la adresa altora.

Tony Judt si-a formulat concluziile, o spune in articol, dupa ce a participat la unul dintre colocviile Grupului „A treia Europa“ de la Timisoara si a conferentiat anul acesta la Iasi, iar o mare parte din bibliografia citata in acest adevarat studiu-comentariu, ce pare sa fie o schita de capitol pentru viitoarea sa carte, o istorie a Europei post-belice, i-a fost pusa la dispozitie de universitarii romani. Ii si citeaza si le multumeste in notele abundente ale articolului din New York Review of Books: de la Mircea Mihaies si Adriana Babeti la Alina Mungiu-Pippidi, amintind si Caietele de studii ale Institutului Roman de Istorie Recenta sau revista de antropologie Martor a Muzeului Taranului Roman. Intre sursele sale de baza se afla si studiile intelectualilor din strainatate originari din Romania, de la Vladimir Tismaneanu si Irina Livezeanu la Leon Volovici, Matei Cazacu sau Radu Ioanid.
Important este mai putin ca Tony Judt le este cunoscut romanilor, cit prestigiul de care se bucura in Occident, atit in calitatea sa de istoric al civilizatiei contemporane, cit si de comentator si colaborator permanent al unor publicatii de mare circulatie cum sint New York Review of Books sau The New Republic. Altfel spus, analiza sa are toate sansele sa nu treaca neobservata printre expertii politici europeni si americani.

Intr-o ampla si documentata trecere in revista a istoriei moderne si contemporane a Romaniei, Tony Judt constata – si o afirma in mod repetat – ca „Romania este diferita“. Diferita prin „juxtapunerea ironica de placere, cruzime si culoare locala“ a revistei Plai cu boi, diferita prin caricaturile Romaniei Mari care ii zugravesc insultator si scatologic pe unguri, pe evrei si pe tigani, caricaturi ce ar fi interzise in democratiile occidentale, diferita prin „fluidizarea cosmarului politic postcomunist, in care romanii au ajuns sa aiba de ales ca presedinte intre un fost aparatcik comunist si un nationalist fanatic“, diferita deoarece, din toate punctele de vedere, Romania se situeaza la limita cea mai de jos a „amalgamului“ european. Apreciere ce da si titlul articolului din New York Review of Books, care semnaleaza si faptul ca, potrivit expertizei pe anul 2000 a publicatiei The Economist, la capitolul calitatea vietii Romania se situeaza undeva intre Libia si Liban.
Intinsa si lucida analiza a profesorului Tony Judt ar trebui tradusa si citita si in romaneste pentru a se intelege mai bine cum stam cu imaginea Romaniei in lume, dincolo de rationamentele politicii de circumstanta si cu orizont limitat. La fel si concluzia articolului publicat de New York Review of Books: „Ultimele alegeri, cu o treime din vot pentru Tudor, au constituit un semnal de alarma. Ceea ce ii tine pe Ion Iliescu si pe premierul sau in afara imbratisarii fostilor lor aliati nationalisti este promisiunea Europei. Daca vrem ca Romania sa nu cada inapoi intr-o stare de deznadejde resentimentara, sau chiar mai rau, atunci aceasta promisiune trebuie implinita“.