Cinci lecţii italiene despre anticorupţie, in Dilema

Vazind stirea aceasta din Gindul, mi-am adus aminte imediat despre articolul lui Cristian Ghinea din Dilema Cinci lecţii italiene despre anticorupţie din care citez mai jos:

Prima lecţie: cînd magistraţii se apucă să aplice legea pentru ei, politicienii îşi folosesc puterea pentru a scoate dinţii legilor şi a-şi prelungi imunitatea de facto.

După ce şi-au revenit din şocul iniţial, parlamentarii au încercat să schimbe
legile după care operau magistraţii. Şi nu au dus lipsă de imaginaţie: cînd
procurorii se apropiau de conturi, au schimbat un acord cu Elveţia, blocînd
accesul la informaţii; au retras gărzile de corp ale magistraţilor; au
decriminalizat dubla contabilitate şi, în cele din urmă, şi-au acordat chiar
imunitate pe timpul mandatului (lege respinsă ulterior de Curtea
Constituţională). Opoziţia politicienilor a fost în mare parte încununată de
succes. Guvernele şi parlamentarii italieni au reuşit să complice şi să
lungească procedurile judiciare, astfel încît să intervină prescripţiile, şi au
schimbat pedepsele din condamnări la închisoare, în condamnări cu suspendare.
S-a ajuns astfel ca, din punct de vedere strict juridic, mani pulite să fie un
eşec: doar 582 de persoane condamnate (pare mult, dar nu este, faţă de cîte au
fost anchetate) şi doar 10 persoane chiar au mers la închisoare. Probabil că,
dacă ar fi ştiut asta, cei care s-au sinucis nu se grăbeau să o facă.

A doua lecţie: cînd corupţia e generalizată, lipsa de claritate morală deturnează dezbaterea publică. ...

Ceea ce ne aduce la a treia lecţie (poate singura optimistă): presiunea publică funcţionează.

Cînd popularitatea magistraţilor era maximă, la începutul operaţiunii,
mitingurile populare le-au venit în ajutor în momente critice.

A patra lecţie: e de ajuns un grup restrîns de magistraţi puşi pe fapte mari, pentru a schimba peisajul, chiar dacă majoritatea colegilor rămîn spectatori.

Aceşti puţini devin figuri publice, sînt controversaţi, mulţi îşi pun speranţa
în ei, mulţi alţii îi urăsc sincer. Dată fiind lecţia trei, e important pentru
ei să-şi păstreze încrederea publicului. Chiar dacă li se pare că anticorupţia
nu e o chestie de PR, de fapt imaginea lor e importantă. Iar bătălia pentru
imagine e grea şi în general nu scapă neşifonaţi. La început au fost eroi în
Italia. Pe parcurs, populaţia s-a plictisit, presa s-a întors împotriva lor
(încurajată de cel mai mare patron de media, Berlusconi), s-au făcut greşeli
inevitabile - aşa e cînd anchetezi mii de oameni. După ce a scăpat de două
condamnări (o faptă prescrisă, alta decriminalizată prin schimbarea legii),
Berlusconi a început o adevărată ofensivă împotriva magistraţilor, pe care o
continuă şi azi. În recenta campanie electorală a spus că trebuie să fii bolnav
la cap ca să te faci procuror. Judecătorul Di Pietro, simbolul operaţiunii, a
fost atacat, pus sub acuzare el însuşi (s-a dovedit ulterior că procurorul
acuzator era fratele unui om anchetat de Di Pietro). A fost declarat nevinovat,
s-a retras totuşi şi a intrat în politică, cu succes limitat, acum este
europarlamentar. Adversarul său public, Berlusconi, a avut cel mai lung mandat
de premier de după război. Un fel de cuplu Cezar-Cato în variantă televizată.

Ajung astfel la ultima şi cea mai tristă lecţie: justiţia nu poate schimba de una singură o ţară.

Noii politicieni nu sînt neapărat mai curaţi decît cei vechi, iar al doilea
mandat al lui Berlusconi e poate cel mai vizibil eşec al campaniei mani
pulite....... Pînă la urmă, a fost mani pulite un eşec? Nu cred. Cu toate
neajunsurile şi mediul ostil, a dat semnalul că Italia nu e o ţară fără speranţă
şi că a depăşit o epocă. A distrus imunitatea tradiţională a politicienilor şi
importanţa sa ca precedent e imensă. Doar că realitatea e mai complicată decît
filmele, iar victoriile magistraţilor nu sînt nici multe şi nici clare. Lupta cu
corupţia în România, dacă va continua, va fi sub constantă presiune, magistraţii
vor fi ponegriţi şi corupţii vor spune că e răfuială politică, indiferent de
fapte. Televiziunile (deţinute de afacerişti controversaţi) vor transmite aiurea
ore în şir de la Parchet şi apoi vor invita analişti indignaţi de spectacolul
televizat al anticorupţiei. Parlamentul va schimba legile de cum vor începe să
fie aplicate la modul serios. Dacă peste cîţiva ani vom putea spune că am
ieşit dintr-o epocă, atunci se va chema că a meritat.

Doamne ajuta, spunem si noi, sa spunem peste citiva ani ca a meritat!