Erst kommt das Fressen, dann kommt die Moral

Erst kommt das Fressen, dann kommt die Moral (Intii vine mincarea, pe urma
Morala). Bertold Brecht"

Dupa Monica Lovinescu in Aprilie, Francois Fejto in Mai, Alexander Soljenitsin a plecat duminica spre o lume mai buna,lasind lumea noastra mai saraca in personalitati care au avut luciditatea si curajul de a spune ca Impartul, statul totalitar, e gol.

Citind diferitele articolase aparute in presa mondiala la disparitia lui Solejnitsin (in special comentariul despre anularea unei emisiuni la televiziunea rusa, in deceniul trecut, in care Soljenitsin vorbea despre morala, din cauza audientei scazute) ma intreb totusi daca lumea noastra mai recunoaste valorile pe care cei trei le-au reprezentat.

Mai are lumea noastra nevoie de criteriile introduse de ei? Recunoaste lumea noastra asemenea criterii? Vrea asemenea criterii? Si le insuseste?.....

Pun aceste intrebari, pentru ca impresia mea si raspunsul tentativ la intrebarile de mai sus este ca nu prea mult.

Intr-un fel, traim in acesti ani ai asa zisei “tranzitii” ( de fapt o re-trecere la capitalism facuta de “elitele” pradatoare vulgate-marxiste in combinatie cu o oligarhie capitalista dezvoltata in ultimii 30-40 de ani in tarile din “Lumea Intii") cam acelasi soc post-traumatic trait de nemti, italieni sau francezi, de exemplu, dupa cel de al doilea razboi mondial. Refuzam sa privim in fata trecutul, pentru ca acest trecut este traumatic. Ne avintam in consumerism refuzind sa ne gindim la ce a fost rau, sau am facut rau in trecut, de parca cosumerismul ar putea rezolva in mod miraculos toate slabiciunile noastre de caracter, tot modul gresit in care ne-am conceput societatea…

[Tony Judt, in cartea sa: Postwar. A history of Europe since 1946, Pimlico edition, 2007, care merita o lectura din partea cititorului roman, ne descrie putin starea aceasta a germanilor, dupa cel de al doilea razboi, in plin Wirstschaftwunder-miracol economic al anilor 50 si 60, si contestarea linistii acesteia de catre o noua generatie de intlectuali gemrmani. Traduc pentru cei care nu au acces la carte,pentru ca cele de mai jos mi se par a caracteriza foarte bine situatia noastra prezenta:

In filmul sau din 1978, Casatoria Mariei Braun, Reiner Werner Fassbinder (nascut in 1945) face o analiza acida a defectelor in serie ale Republicii Federale a Germaniei, asa cum apareau ele criticilor sai tineri. Erioina eponima a filmului incearca sa isi adune resturile vietii sale din cenusa infringerii, intr-o Germanie in care “ toti barbatii arata diminuati”, si pune cu raceala la o parte trecutul ei, anuntind ca “acestea sint timpuri proaste pentru emotii” ….Toate relatiile Mariei, succesele si confortul ei se masoara in bani cash, culminind intr-o casa nou, inzestrata cu cele mai moderne ustensile…..”

Sau

“…Departe in anii 60 ai secolului XX, multi germani in virsta de peste 60 de ani, adica majoritatea celor aflati intr-o pozitie de autoritate in noul stat, inca credeau ca viata a fost mai buna pe timpul Kaiserului. Dar,avind in vedere cele ce au urmat dupa Kaiser, linistea si securitatea vietii passive si de rutina de zi cu zi oferita lor in Republica Federala erau mai mult decit acceptabile ca substitut al epocii Kaiserlui.

Pentru oameni ca scriitorul Gunther Grass,or tereticianul social Jurgen Habermas, nascuti amindoi in 1927 insa, Germania de Vest era o democratie fara democrati. Cetatenii sai trecusera cu mult prea multa usurinta de la Hitler la consumerism: isi pusesera prea usor deoparte memoriile lor vinovate, devenind prosperi. In trecerea
Germana de la politica la acumularea private, Grass si ceilalti au vazut o negare a responsabilitatii civice, trecute si prezente. Si au aderat in mod ardent la dizidenta exprimata de aforismul lui Bertold Brech’s afforism “Erst kommt das Fressen, dann kommt die Moral” (“A minca vine mai intii,pe urma moralitatea”)”

Necitind analiza puterii (si critica sa) a lui Foucault, reconstruim puterea pe aceleasi baze,rescriind fara sa o stim pe Foucault. Preluam toate obsesiile si ideologiile statului modern, despre posibilitatile nelimitate ale stiintei de a “crea” un om mai bun, despre “populatia” care poate fi “imbunatatita” prin cine stie ce mijloace biologice, despre guvernarea prin metode “stiintifice”, ori despre “poporul suveran” care isi construieste miraculous acel stat modern “deleagind” in mod (tot) miraculos odata la patru ani reprezentantii sai care indeplinesc un mandat perfect al vointei populare (cit de perfect este acel mandat vedem din “evolutia” reprezentantului ales pe liste de partid, care nu poate fi revocat in nici un chip pe durata celor patru ani, indiferent cit de departe ar fi prin actiunile lui de prezumata vointa populara), samd, uitind ca in Romania (si in general in tarile din estul europei desprinse din Imperiul Habsburgic dupa primul razboi mondial) nu prea am avut niciodata nici macar un corp de administratori (inteleptii lui Platon) care sa isi doreasca sa guverneze cetatea dupa criteriile in care acest corp guverneaza tarile din vestul evropei (trezindu-ne astfel cu un stat semiridicol, in care o casta birocratica despotica etaleaza pretentii ridicole de guvernare “stiintifica” pe care evident ca nu o poate indeplini)

In fine, pentru ca nu am avut un plan Marshall, si nici macar reformatorii vizionari ai lumii “libere” ai anilor 45-50, care au invatat ceva din experienta marii crize din anii 29 si din marele razboi care a urmat, refacem toata experienta timpurie a capitalismului descrisa de alt mare istoric englez Eric Hobsbawm, The Age of Revolution, Abacus, si ne confruntam pe de o parte cu o cvasi-imposibiliatea unui Wirstschaftwunder romanesc al inceputului de mileniu (asa zisul nostrum miracol ce consta in exportul a 2 milioane de oameni in tarile din vest si ceva capital speculativ ),care eventual ar justifica aplecarea spre consumerism, iar pe de alta parte cu imposibilitatea de a croi noi straie ale polis-ului romanesc ce ar putea justifica cumva sacrificiile materiale enorme cerute omului de rind in timpul tranzitiei, atita timp cit perpetuam aceleasi conceptii stranii despre stat si democartie care au dus in primul rind la excrescentele naziste si comuniste.

Astfel, am ajuns sa avem turbocapitalism (fac trimitere la cartea lui Luttwak pentru descrierea termenului) si treptat o inegalitate la care nici nu visam in urma cu 20 de ani, pentru o majoritate a populatiei, fara sa fi primit nimic in schimb din ceea ce locuitorii teritoriilor spatiilor vestice ale Europei au primit dupa cel de al doilea razboi mondial pentru a face mai suportabil “capitalismul”- un sistem de asigurari medicale, educatie superioara la un nivel decent, si de mase, suportata de catre stat, mobilitate sociala, un sistem de welfare pentru cei aflati in circumstante mai putin fericite,samd. Am inlocuit un materialism total si o lipsa acuta de sens, cu un materialism la fel de total, si o lipsa poate si mai acuta de sens (legea profitului inventata de om, la fel ca si legea viitorului “luminos” pe care nu il vede nimeni in afara de “conducator” sint la fel de lipsite de inima si golite de sens pentru omul care nu I se supune; as indrazni sa spun ca omul asta nesupus e de fapt o majoritate a “populatiei”)

Disperati de cele intimplate, si inselati in uriasele noastre asteptari, ne-am intors in nostalgia catre “ordinea” statului totalitar (de parca statul totalitar ar fi fost vreodata altceva decit pura ideologie, ori ar fi putut sa dea cindva ceea ce promitea sa dea), uitind sa cercetam radacinile raului acelui stat pentru a nu le perpetua in viitor. Si locuim in nostalgia aceasta de 19 ani….

Dar, daca va veni o vreme cind vom putea privi inapoi (fara manie) pentru a nu repeta greselile trecutului, in viitorul pe care l-am dori diferit, atunci poate ca mesajul Monicai Lovinescu, al lui Francois Fejto, ori Alexander Soljenitsin, va redeveni actual. In definitiv, cine ne-a vorbit despre pacatele puterii si ale noastre mai bine decit ei?

Am primit un primit pe o lista de discutii un raspuns la cele de mai sus, pe care il transcriu mai jos.

Stimate coleg,

Ca filosof, ma simt interpelat de textul Dvs. (in modul cel mai placut) aveti si nu aveti dreptate.

Intr-adevar, oamenii se comporta asa cum ii descrieti Dvs., dar teoriile pe care le folositi Dvs. imi par nesatisfacatoare intr-un punct: nu spun cum se pot schimba oamenii, si asta fiindca promoveaza un punct de vedere "exterior", in sensul ca prezumeaza ca procese istorice asa-zis obiective (lupta de clasa, istoria, metamorfoze ale puterii etc.) determina complet sensul actiunilor oamenilor.

Mi se pare important, de aceea, sa lasam un loc pentru pentru capacitatea de a alege, pentru proceduri de decizie, individuale sau colectice, pentru autonomie, dileme morale, responsabilitate, in fine, pentru tot ce tine de subiectivitate, si sa vedem in ce fel acestea se insereaza, viruseaza, modifica acele procese istorice aparent implacabile.

Sunt de aceea promotorul nei teorii a actiunii care nu numai ca include aspecte subiective (felul in care percepem lumea, ne- o reprezentam, stari afective, idealuri), dar le considera fundamentale pentru actiunea umana.

Chiar si Foucault, in ultima parte a vietii sale, si-a indreptat atentia spre asemenea aspecte - "souci de soi", spunea el. Intr-adevar, comportamentul oamenilor in regimuri totalitare si dupa este similar. Cred ca se datoreaza faptului ca ei se simteau in stare de necesitate (de urgenta). De altfel, aceste regimuri chiar provocau asemenea situatii (va adunceri aminte de starea de asediu permament in care traiam inainte de 89) si se isi extrageau legitimitatea aproape exclusiv din ele. In functie de perceptia lor asupra situatiei in care se afla, oamenii se comporta diferit. Intr-un fel ne comportam la teatru, cu totul altfel pe stadion. Ne imbulzim sa intram in autobuz cand acestea vin rar, am fi mai politicosi daca am stii ca vin la timp. De aceea, eu zic ca romanii au avut un comportament adecvat starii de urgenta si penurie in care s-au aflat , iar unii dintre ei chair se mai afla.

Problema este sa iesim din asemena stare. O clasa politica responsabila asta va incerca, iar statul de drept este un element al acestei sari de "normalitate" , cum obisnuim noi sa ii zicem. Aceasta e mai putin "productiva" din punctul de vedere al unui guvernant. Tentatia unui stat securitar, cum se zice acum, e mare peste tot, din Italia pana in SUA. Dar mi se pare esential sa gandim ca si politica, si filosfia ar trebui sa aiba ca imagine paradigmatica o mama cu copilul in parc sau un judecator sau profesor facandu-si profesia in mod onorabil, si nu sitautiile extreme, in care trebuie sa supravietuim.

Despartirea de sec. XX ar insemna astfel despartirea de asediu, necesitate, urgenta, penurie, pericol si de alegerile imposibile. Din pacate, nu prea este cazul: suntem inca prizonierii propriilor noastre nevoi, interese, obiceiuri, practici, iar singura forma de libertate pe care o intrevedem este aceea a negarii.

O vara linistita

IC
Babes - Bolyai University, Dept. of Philosophy str. M. Kogalniceanu, 1400084 Cluj-Napoca, ROMANIA