Pruncul petrolul si ardelenii (sau ministrul, prim ministrul si magistratii)

In replica la declaratia primului ministru preluata de hotnews aici (nu chiar 100% fara merit, cred eu, desi venita intr-un moment extrem de nefericit, mai ales avind in vedere asta , asta, asta, asta , asta sau asta..... si totusi, anul nu incepuse chiar atit de rau, daca citim

asta ) o replica a unui bun priten al meu, slujitor si el al zeitei careia i ne inchinam cu totii, replica care, cred eu, mai risipeste din confuzia in care se poarta discutia, prin presa si nu doar acolo.

30.01.2006


Asist cu uimire, de o saptamana, la un scandal reluat in prelungiri si perpetuat de o presa fie manipulata, fie de-a dreptul ignoranta. Scandal numai bun pentru opozitie in a faulta puterea si pentru trusturile media pentru a le creste ratting-ul. Nu or mai fi subiecte interesante, nu mai intereseaza pe nimeni integrarea, nu mai sunt pensionari care mor de foame sau de frig, nu mai sunt tineri care nu au unde locui?
(Eu tot inclin sa cred ca de la blonda ni se trage, bate-o vina, cum am mai spus odata

[1] .

Daca celor care comenteaza zilele astea aceste evenimente, insusindu-si calitati de specialisti in drept constitutional sau constructori de institutii judiciare, le-ar pasa de justitie si de aflarea adevarului, inainte de a face speculatii care mai de care mai ciudate fata de intalniri si telefoane, ar pune mana sa citeasca Constitutia si vreo doua legi, inca vreo trei documente internationale si ar realiza in cele din urma ca nu un contact dintre un om politic – fie el si ministrul justitiei – cu o persoana cercetata e cel mai periculos aspect dintr-o anchetata.

Necunoscator al intregului hatis constitutional, dar suportand cu stoicism si nu prea vietuirea in sistemul juridic al ultimilor 7 ani, ma consider cat de cat indreptatit sa fac urmatoarea analiza:

Trei, Doamne si toate trei

Ce vedem in Romania de azi? Trei puteri extrem de separate. Distantate. Incrancenate. Trei dusmani, nu emanatii ale aceluiasi izvor: cetateanul.

In fuga dupa autoritatea uneia asupra celeilalte, asistam la certuri filosofale despre cat de independenta trebuie sa fie justitia, mai inainte de a lamuri ce e justitia si ce inseamna independenta. Si uitam ca dezbaterea asta, facuta pe marginea declaratiilor unor surse (vesnic) nepublice sau a unor documente semnate anonim, il baga in sperieti pe bunul cetatean. Si atunci nu ma mai mira ca omul vine la Ministerul Justitiei si cere ca ministrul sa intervina in dosare, sau ca pleaca dezamagit de la sediul CSM ca i s-a respins plangerea contra unei solutii a magistratului, cand nici politicienii, nici media, nici magistratii insisi nu se chinuie sa ii arate omului simplu care sunt institutiile statului si care sunt competentele lor.
Pentru ca daca eu, jurist de profesie, ma uit in Constitutie si in legi, vad ca scrie negru pe alb ca justitia e independenta si ea se infaptuieste prin instantele compuse din judecatori. Uitandu-ma in trecutul glorios al patriei, mai vad ca ministrul nu mai are puterile din legile anterioare anului de gratie 2004 si ma intreb cu nedumerire de unde atatea reactii negative.

Separare nelimitata?

Art. 1 alin 4 din Constitutia Romaniei vorbeste de principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca. Desi separatia puterilor nu apare nici in Constitutia Statelor Unite ale Americii, cea mai veche constitutie scrisa inca in vigoare si nici nu prea mai este prevazuta in Constitutile moderne, ea e promovata din 2003 in Romania datorita unor fani expirati ai lui Montesquieu[2].
Si acesti falsi sustinatori ai ideii de separatie, care dormitau in anii cand la instante se primeau ordine scrise de la ministerul justitiei despre cum trebuie judecatorii sa solutioneze cauzele, uita ca separatia puterilor e insotita de limitarea puterii pentru a asigura tocmai domnia legii.
”Separatia puterilor si pluralismul lor sunt conditii necesare ale libertatii politice, dar nu si suficiente. Pentru a construi un regim politic moderat, afirma Montesquieu, nu e suficient doar sa limitam puterile in stat si sa separam puterea legislativa de cea executiva sau judecatoreasca. Mai trebuie ca puterile sa fie combinate, reglate si limitate in asa fel incat ele sa poata coopera armonios si eficient. In acelasi timp, ele trebuie sa ramana relativ independente unele de altele pentru a rezista cu succes oricarei incercari nelegitime de limitare a prerogativelor si sferei lor de actiune. De aceea, scopul aparent paradoxal al oricarei Constitutii e de a stabili si limita puterea in acelasi timp. Fiecarei puteri trebuie sa i se acorde acea autoritate de care are nevoie pentru a ramane relativ autonoma, dar sfera sa de activitate si competenta trebuie sa aiba limite clar definite”[3].

Nu spun ca justitia trebuie controlata, ci limitata. Singura limita pe care o vad eu este responsabilizarea. Care, in prezent, nu o simtim ca exista. Dar exista insa o reactie acerba, rautacioasa contra ministrului promovata chiar si de unii magistrati. Magistrati care, in loc sa rezolve dosarele asa cum isi doresc, fac politica mai bine ca politicienii de cariera. Ieri am vazut la TV un judecator care il critica la greu pe seful Guvernului pentru legile proprietatii si o critica pe Macovei ca se intalneste cu nu stiu cine. Eu crezusem ca serviciile aduna informatii cu privire la judecatori, dar nu ma gandeam ca si acestia strang informatii contra altora. Cu un suras amar, ma gandesc daca nu am ajuns zile cand putem vorbi de imixtiuni ale justitiei in …. politica.
Revin, trebuie responsabilizare. Si nu putem vorbi de aceasta daca magistratii nu isi vad de treaba: fara sa ii intereseze cine e ministru, premier sau presedinte. Cine a gresit, plateste. Si plateste bine. “Justitia e egala pentru toti”, zice aceeasi Constitutie, in art. 124 alin. 2. Cu Codul intr-o mana si sabia verdictului in cealalta, profesionistii dreptului sunt tinuti sa isi faca datoria indiferent de contextul socio-politic al vremurilor.

Revolta institutionala

Dincolo de dedesubturile politice ale scandalului pe care il traim, ce nu observa nimeni este ca ceea ce se pune astazi in discutie nu este contextul unor intalniri intre
politicieni, magistrati si parti, ci faptul ca s-a nascut o intrebare legitima: “care este rolul ministrului justitiei in sistemul juridic?” De ce tocmai ministrul? Pentru ca el este vazut ca dusmanul, asupritorul, in fine, statul – stat cu care individual se razboieste acerb. Eu cred ca ministrul Macovei nu a intervenit asupra procurorilor care ancheteaza cazul `Patriciu`. Totusi, admitand prin absurd ca ceea ce zice presa ar fi adevarat, sa vedem la ce rezultat ajungem. Asa ca iar deschid Biblia constitutionala si citesc: Potrivit art 124, `justitia se infaptuieste in numele legii`, iar mai jos cu o bulina se explica ca `justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege`. Va sa zica, doar activitatea judecatorilor este subsumata notiunii de „justitie”. Pai atunci procurorii nu fac justitie. Atunci nu putem vorbi ca fapta premierului sau a ministrului ar putea fi imixtiune in justitie, cand dosarul cu Patriciu e inca la procurori.

Cui si de cine le e frica?
Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii, zice art. 124 alin 3 din Constitutie. Pai, daca judecatorii, care sunt independenti – si nu procurori – critica intalnirea dintre ministru si un invinuit, am doua explicatii: fie le e frica de ministru intr-un efect al vremurilor nu prea indepartate dar pe care le dorim apuse si atunci ii linistesc spunandu-le sa citeasca Constitutia si legile reformei, sa vada ca nu se mai pot da ordine ca pe vremuri, ori sa se schimbe/sanctiona judecatorul, fie deja il considera pe Patriciu vinovat

Iar aici ating al doilea punct negativ al acestor demersuri. Aseara la TV un tanar politician asemuit candva cu Titulescu (cu care si eu seman dem altfel, dupa sex si numar de membre) se lauda ca poate tine un curs de procedura penala, ale carei principii ar fi fost incalcate de intalnirea din urma cu 6 luni a ministrului justitiei cu un invinuit. Probabil tanarul fost magistrat a lipsit la unele cursuri de dupa 1990 cand a inceput a se preda si prezumtia de nevinovatie, si oricum cartea pe care si-o aminteste la care a contribuit si ilustra lui sefa de partid are doar 2 randuri la capitolul cu pricina..
Art. 23 alin. 11 din legea fundamentala declara nevonovata orice persoana impotriva careia inca nu exista o hotarare definitiva de comdamnare. Toti cei anchetati se bucura de aceasta prezumtie de nevinovatie. Se pare ca nu tuturor li se acorda. Patriciu mai beneficiaza sau nu de aceasta!?
Dupa reactia presei si a judecatorilor, eu cred ca nu. Si gata, s-a dus sfantul proces echitabil de care trebuia sa beneficieze Patriciu, asa ca vom mai lua o condamnare la CEDO pentru nerespectarea art. 6 din Conventie. Interesant,
Audiente acorda si presedintii de instante, carora partile din dosarele aflate pe rolul acelor instante se plang de judecatorul cauzei. Mai frica mi-ar fi de un astfel de presedinte care are parghii administrative si faptice sa imi impuna o anumita solutie, decat un ministru aflat in vizorul presei, impiedicat de legile pe care el insusi le-a promovat si dusmanit de magistrati pentru ca inca nu le-a imbunatatit conditiile de salarizare si de lucru. Dintre toate fortele implicate in acest scandal, tocmai premierul si ministrul par a se fi comportat ca respectand principiul prezumtiei de nevinovatie. Omul a solicitat audienta si i s-a acordat. Asa cum premierul acorda pentru zeci de persoane. Si asa cum ministrul acorda pentru sute de persoane. E o chestiune de normalitate intr-o institutie. Poate suspect ar parea intalnirea cu doi guvernanti deodata. Dar suspiciunea ar disparea cand dupa ce am lamurit ca ministrul oricum nu putea sa faca nimic in favoarea lui Patriciu.
Si tot despre invinuiti. Parca si Basescu are un dosar, acela cu flota, unde e inculpat chiar. Asta inseamna ca, daca a stat de vorba atatea ori cu ministrul justitiei, sau, mai mult, daca a prezidat vreo doua reuniuni ale CSM, inseamna deci ca si-a aranjat sa fie scos nevinovat? Oare nu cumva de aceea dosarul s-a intors de la instanta in faza de urmarire penala?
Iar faptul ca o delegatie a AMR doreste sa se intalneasca cu premierul si cu Presedintele nu poate insemna ca vrea sa o dea la pace? “Voi ne rezolvati cererile, noi va rezolvam favorabil dosarele in care sunteti implicati voi, sau prietenii vostri.”
Aberatii?! Cu siguranta! Si atunci, de ce ar fi mai grava intalnirea unui ministru cu un invinuit decat a unor magistrati cu un inculpat si prietenul unui invinuit?! Doar pentru ca nu a fost publica? Haide, da, dar cate audiente tinute de institutiile statului sunt publice?

Bine, bine, dar procurorii?
Ei, aici e o problema. Constitutionala. Procurorii - zice art. 132 alin.1 - isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei.
Ca ministrul a dat glas acestui principiu in 2005, cand si-a luat - pardon, i-a fost data de reprezentantii poporului, cum de uitam acest amanunt?! - puterea de a propune numirea sefilor in parchete e adevarat. Dar tot el si-a limitat puterea inserand pentru prima data in legislatia noastra principiul de “independenta a procurorului in solutiile date“ si, pentru a i-o garanta, a prevazut ca dosarul repartizat nu ii mai poate fi luat si ca impotriva actelor abuzive ale sefilor sub controlul carora inca actioneaza, procurorii se pot adresa unui judecator. Care e independent si … (a se vedea discutia de mai sus).
Asa ca, atentie presa, nici in anchetele procurorilor ministrul nu poate interveni. Singurul control pe care il poate genera un ministru este unul de natura manageriala, care “nu poate viza masurile dispuse de procuror in cursul urmaririi penale si solutiile adoptate” (art. 69 alin 2 din Legea de organizare judiciara).
Poate ca procurorii ar trebui sa reprezinte statul, cum e in majoritatea legislatiilor. Poate ca atunci nu am mai vorbi de struto-camila care este institutia procurorului acum – ba sub control ierarhic, ba sub autoritatea ministrului, ba in subordinea sefului, ba independent in solutii, ba impartial. Pana atunci, sau poate chiar si atunci, ei trebuie sa aplice legea fara nici o indoiala.

Ce tot aveti cu matusa?
Poate ca scandalul a fost provocat de Tariceanu care vrea sa o dea jos pe Macovei, caci procurorii numiti la propunerea ei au inceput sa-i ancheteze pe guvernanti, si nu vrea ca intr-o dimineata sa se trezeasca si el citat la DNA ca parte. Poate opozitia e la mijloc, care inventeaza documente secrete si le da presei pentru a schimba tot Guvernul si in final vor putea promova procurori care le vor lasa in pace matusile. Poate oamenii de afaceri au o implicare, speriati ca lupta anticoruptie incepe sa dea roade. Poate insusi Patriciu are vreun interes, gandindu-se ca orice scandal in jurul dosarului lui va atrage incalcarea dreptului la un proces echitabil. Poate oameni din staff-ul ethnic de la Guvern s-au saturat de portocalii si vor sa mai alterneze culorile, asa ca o mai fac pe sursele de cand in cand sau poate secretara chiar are probleme de memorie. Poate Macovei a iscat totul, dorind sa plece dintr-un sistem unde rezistenta la schimbare e mai mare ca rezistenta la coruptie. Poate serviciile lucreaza pe toata lumea. Poate ca e adevarat. Poate ca e o minciuna. Poate si una, si alta caci se poarta.
De ce se intampla insa toate astea? Pentru ca neincrederea in justitie e mare[4]. Iar astfel de crize o accentueaza. Si cred ca cineva are interesul sa o tot propage. Pentru a nu crede ca avem magistrati tari in vana, verticali pana-n abis, gata sa aplice legea indiferent de cine e la capatul celalalt al telefonului. Dar, din fericire, avem asemenea judecatori si procurori. Efortul celor care se lupta de cativa ani buni sa rezolve dosare multe, repede si bine, plus marile dosare incepute de curand o demonstreaza. Iar masa mare a magistratilor care nu reactioneaza politic, ci isi fac treaba cu onestitate, indiferent de cine e la putere, indiferent ce salariu au si cat de incarcati cu dosare sunt va ineca in cele din urma ultimele scursuri ale unui regim pe cale de a a apune: acela a fricii. Caci acum frica a trecut in barca celorlalti: a ajuns ca politicienilor sa le fie frica ca justitia isi va face datoria si vor fi descoperite toate matusile.



[1]http://opinii.juridice.ro/arhiva-opinii-juridice.php?subaction=showfull&id=1131225419&archive=&start_from=&ucat=23&.
[2] Teoria constituþionalã a democraþiilor occidentale vorbeºte despre checks and balances, ceea ce nu e totuna cu ideea de existenþã a trei puteri complet distincte.
[3] Aurelian Craiuþu, “Montesquieu: un mare prieten al libertãþtii”, în Revista 22, ANUL XIV (815) din 18 octombrie - 24 octombrie 2005, www.revista22.ro.


[4] A se vedea ultimul sondaj INSOMAR, p.4 la http://www.hotnews.ro/arhiva_avt/2018.pdf

P.S. Ma bucur ca ai abordat subiectul incercind saclarifici confuzia. Cum Dumnezeu sa nu faca confuziepresa si arhitectu', cind noi facem tot timpulconfuzie amestecind in oalele metafizice ale"justitiei" si "magistraturii" doua categorii careindeplinesc functii extrem de diferite (una esteputere in stat, cealalat, desi imprumuta dinatributiile primei-stabilitate, inamovibilitate, etc,are drept scop indeplinirea politicilor de protectie asocietatii dpv criminel propuse de guvern, SI nu esteputere in stat)si au minime legaturi una cu cealalta?

Imi permit sa mai adug si eu: Cum Dumnezeu sa nu faca confuzie presa, pm, sau omul de rind,cind noi juristii facem tot timpul confuzie in vorbirea noastra curenta atunci cind amestecam in oalele metafizice ale"justitiei" si "magistraturii" doua categorii -judele si procurorul- care indeplinesc functii extrem de diferite (una esteputere in stat, cealalta, desi imprumuta din atributiile primei-stabilitate, inamovibilitate, etc,are drept scop indeplinirea politicilor de protectie asocietatii dpv criminal propuse de guvern, SI nu esteputere in stat)si au minime legaturi una cu cealalta?