Un discurs care merita atentie

La sfirsitul lunii mai, seful delegatiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele, a primit titulul de doctor Honoris Causa al Universitatii Al. I. Cuza din Iasi. Discursul,care poate fi gasit on line pe site-ul comisiei, Infoeuropa, in format [PDF] , la adresa de aici , merita, in optica mea (e adevarat, eu l-am "descoperit" "mai tirziu"; presa i-a acordat deja un pic de atentie distorsionata inca din luna iunie a.c.) , intrucit Scheele pune un diagonistic al mediocritatii societatii romanesti (macinata cum e ea de "complexul" provincialului-cit de genial sint, cit de inferior sint totusi in raport cu altii; cit de mult trece viata asta pe linga mine fara sa mi se intimple nimic cu adevarat deosebit, ori memorabil), al "luptei" "contrariilor intelectuale"dintre lenea orientala si "dorintele" si "pretentiile" occidentale din sinul ei, sugerind in aceiasi masura o directie de dezvoltare pe coordonatele gindirii occidentale a societatii romanesti si un posibil "program politic"legat de modernizarea Romaniei. Iata insa mai jos discursul(cu subliniera pargarafelor care mi s-au parut importante):


"Domnule Rector,
Domnilor Decani,
Înalt Prea Sfintia Voastrã,
Doamnelor si Domnilor Profesori,
Dragi Studenti,

Desigur, onoarea pe care mi-o faceţi astăzi este greu de descris în cuvinte. A primi acest titlu onorific din partea celei mai vechi1 şi a uneia dintre cele mai prestigioase universităţi româneşti, inima capitalei culturale a Moldovei, este un privilegiu absolut.

La fel cum a fi fost Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în aceşti ultimi cinci ani a fost un privilegiu absolut pe care viaţa mi l-a oferit. Şi de aceea, primesc acest titlu în numele întregii echipe a delegaţiei. Fără ei, nu aş fi putut să fac nimic.

Marcăm în această perioadă sfârşitul unei etape istorice majore în istoria României, începută la 1821 sau chiar mai înainte şi constând în desprinderea treptată de Orient, atunci reprezentat de Imperiul Otoman, şi alăturarea ţării de Europa. Etapa aceasta a fost marcată de convulsiuni, reveniri şi drame istorice devastatoare.

Integrarea României în lumea occidentală poate fi privită din doua perspective : din punct de vedere al apartenenţei politice, respectiv din punctul de vedere al funcţionării moderne a statului, economiei şi societăţii în ansamblul său.

Integrarea politică sau geopolitică, deloc simplă, în trecut obiectul jocurilor de putere internaţionale, s-a împlinit prin aderarea ţării la NATO şi va fi întărită prin aderarea
la Uniunea Europeană, moment care va marca şi sfârşitul misiunii mele în ţara dumneavoastră. Acest tip de integrare, extrem de util, rămâne însă o integrare a formelor, în sensul că ea nu înseamnă neapărat că România devine şi o societate de tip occidental.

Adevărata provocare rămâne integrarea prin transformarea profundă, prin modernizarea ţării şi a instituţiilor ei, urmate de reaşezarea treptată a mentalităţilor. Adevărata provocare rămâne umplerea cu fond a formelor. Vă este binecunoscută dezbaterea din cultura românească pe această temă.

Aderarea României la Uniunea Europeană înseamnă că s-au făcut paşi importanţi în
umplerea cu fond a formelor. Uniunea Europeană şi-a exportat reglementările –
formele – în România, şi apoi a presat ca acestea să fie şi aplicate, adică umplute cu
fond, cu substanţă. Teoretic, aderarea poate să aibă loc doar când aceste doua
dimensiuni se suprapun sau sunt pe cale de a se suprapune. Se rezolvă astfel însă
problema de fond a modernizării României ? Nici pe departe.

Una dintre cele mai mari şi mai frecvente greşeli făcute de români, inclusiv de intelectualitate, uneori, este să creadă că aderarea ţării la Uniunea Europeană înseamnă şi transformarea profundă şi integrală a ţării, statului, economiei şi societăţii. Nu este deloc aşa.

Faimosul acquis european nu este făcut pentru a construi state moderne, ci în bună parte presupune existenta unor state moderne şi funcţionale. Acquis-ul este doar ceea ce aceste state, membre ale UE, au convenit să fie reguli comune. El este prin natura sa limitat. Poate însemna reglementări bune şi aplicate într-un domeniu, dar poate lipsi în altele. Mai ales în domeniile legate de organizarea politică a statului, acquis-ul lipseşte cu desăvârşire. Transferul de acquis are efecte pozitive asupra reformei şi transformărilor dintr-o ţară candidată, dar nu înseamnă modernizare deplină, nu înseamnă şi reforma statului, de exemplu. Modernizarea deplină a României, împăcarea formelor cu fondul prin îmbinarea specificului local cu « universalitatea de tip european » nu poate fi decât rodul unui proiect politic românesc, un proiect politic al elitei şi societăţii româneşti.

Cu alte cuvinte : aderarea la Uniunea Europeană nu înseamnă că România va merge brusc mult mai bine, dacă românii nu o vor face să meargă mai bine. Aderarea la Uniunea Europeană nu va salva România de realitate. Miracolul nu poate fi decât în dumneavoastră, romanii, şi nu în alţii, de la Bruxelles sau de aiurea.

Proiectul integrării europene şi euro-atlantice a României a avut şi un efect negativ asupra României, tocmai în sensul că a oferit un proiect de-a gata – prêt à porter- scutind clasa politică şi elita intelectuală de nevoia de a judeca singure ceea ce este de făcut pentru România, atât în domenii specifice cât şi în legătură cu o viziune de ansamblu cuprinzând datele fundamentale ale evoluţiei ţării. Prin neînţelegere, s-a
aşteptat ca Europa să rezolve cumva problemele ruralului românesc, ale justiţiei româneşti, ale administraţiei româneşti, ş.a.m.d.

Care poate fi conturul unui proiect politic românesc ? În primul rând, clasa politică românească ar trebui să proclame un număr de idealuri care sunt ale ei şi ale naţiunii ei, mai degrabă decât făcute de-a gata, importate, copiate sau asumate prin ricoşeu.

Idealuri de natură să facă o diferenţă în viaţa oamenilor. Idealuri precum :
- corupţia este o crimă împotriva naţiunii şi clasa politică, « ajutată » de o justiţie independentă, renunţă la impunitatea în fata legii, alegând egalitatea reală cu restul cetăţenilor ; în procesul acesta, clasa politică va fi forţată să se schimbe pe sine ;
- că în zece ani România va fi una dintre cele mai puternice economii din Europa Centrală şi de Est, cu cel mai prietenos mediu de afaceri din zonă ;
- că în zece ani, România rurală va avea acces la toate facilităţile vieţii moderne : gaz, lectricitate, apă ;
- că în zece ani, nici un copil talentat de la ţară nu va rămâne fără educaţie din cauza sărăciei ;
- că în zece ani, indicii de calitate ai sistemului de sănătate şi de educaţie vor fi în media europeană;
- că în zece ani, o Românie bogată şi reformată va fi un model pentru Republica Moldova şi o putere regională prin exemplul pe care îl va da (mai degrabă decât prin avânturi discursive) ;
- că printr-o administraţie modernă şi eficientă, România va deveni cu adevărat a şaptea putere din Uniunea Europeană, contribuind la progresul Uniunii şi împlininduşi propria identitate şi misiune.

Unele dintre aceste idealuri sunt cu siguranţă realiste, pentru altele trebuie muncit din greu. Ceea ce este important este ca ele să fie formulate, la modul cel mai serios şi credibil, astfel încât să poată fi dezbătute ; odată intrate în conştiinţa publică, mai devreme sau mai târziu ele vor deveni ofertă electorală, obligaţii asumate de către politicieni, vor deveni proiectul naţiunii.

Rolul fundamental al acestui proiect este ca România sã îsi învingã cel mai împovãrãtor complex al sãu, acela al neîncrederii în sine.

Cred că acesta este cel mai important mesaj pe care vi-l pot transmite, astăzi, aici : cã sunteti oameni liberi si responsabili de destinul dumneavoastrã si al acestei tãri, cã Europa este un context favorabil care vã va ajuta enorm, dar cã Europa nu poate trãi si face performantã în locul dumneavoastrã, al românilor.

Elita intelectuala românească, universitatea dumneavoastră, studenţii dumneavoastră, puteţi şi trebuie să contribuiţi atât la conturarea proiectului politic românesc, cât şi la punerea lui în aplicare.

Cât voi mai reprezenta Comisia Europeană la Bucureşti, dar şi în viitor, voi rămâne alături de dumneavoastră şi vă puteţi baza pe mine dacă veţi avea nevoie de experienţa sau de ideile mele.

Sunt un om care a învăţat să iubească România, care îi doreşte tot binele şi va rămâne totdeauna alături de ea.

Vă mulţumesc încă o dată pentru onoarea pe care mi-aţi făcut-o şi vă doresc mult
succes!"