Si un dialog exceptional

Dilema Veche publica in numarul de azi (ieri), intr-un supliment special, dialogul de la Ateneu dintre Herta Muller si Gabriel Liiceanu. Adevarul are mai multe reactii, comentarii, etc, aici, aici, aici (Reactia aceasta mi se pare corecta, si o impartasesc), aici (Manolescu e cel putin olecutza penibil, dar sa spunem ca ii intelegm reactia self-serving, la urma urmei este omeneasca). In sfirsit, regret mult ca nu am ajuns la acel eveniment, desi as fi vrut sa ajung, si publicarea dialogului in suplimentul dilemei este o initiativa excelenta in masura in care ofera celor care din varii motive nu au avut posibilitatea sa ajunga acolo (presupun ca cei mai multi, la eveniment participind doar un mic procent dintre cei care ar fi dorit sa participe) sa citeasca macar discutia purtata. Probabil voi mai reveni asupra subiectului, acum doar o mica remarca pe marginea lui. Cred ca Herta Muller este extrem de corecta in afirmatia ei, ca in romania ceausista nu au fost mai deloc dizidenti. Cred ca la este la fel de corecta cind pune "rezistenta prin cultura" (de sertar, desigur, ca era complicat sa o publici) in rindul chestiunilor care nu deranjeaza prea mult regimul dictatorial, si de aceea este si tolerata de catre acesta. Cred ca dlui Liiceanu ii vine greu sa "inghita" catalogarea franca si fara nici un soi de menajamente a acelui soi de "rezistenta" printre soiurile de cvasi-acceptare (la urma urmei) a regimului care in mod sigur nu fac rau celor care o practica ori celor din jur, dar in mod la fel de sigur, nu fac asa de rau nici regimului. Personal, ii inteleg greutatea dlui Liiceanu, dar ii dau dreptate Hertei. Si cred ca daca am putea trece putin peste tot felul de orgolii (ma refer de pilda la cele care razbat din mesajul dlui Manolescu, pe care il admiram toti ca si critic, dar nu cred ca l-am considerat vreodata nici vreun mare dizident, nici cine stie ce constiinta salutara a scriitorimii sau a "intelectualitualimii", cita va mai fi fiind ea, romanesti. In schimb, pe Monica Lovinescu, ca sa vorbim tot de oameni din profesie, am considerat-o si o constiinta critica, si evident un "dizident" la regimul ceasca, chiar daca de la Paris, sansele de a fi lichidat fizic puteau insemna doar o serie de cutite de pe urma carora tot scapi cu viata, date de vreun palestinian la ordinele vreunul securist roman pe care "justetia" post 1989 nu a reusit sa le descopere), chestiunile ar deveni asa intre-intelectuali mult mai simple, si adevarul istoric mai usor de recunoscut de catre noi toti, adevarul acela istoric (despre care vorbeste si Herta Muller) ca la noi nu prea a fost dizidenta....

P.S. Inregistrarea dialogului aici (multumesc comentatorului pentru pointer)