Revolutia Romana. 21 de ani.

Comemoram (sau celebram? Eu zic ca este o comemorare a memoriei victimelor, dublata de o celebrare ca am “scapat” datorita sacrificiului lor de cel mai nenorocit regim posibil) inca un an de la Revolutia Romana, de la care se implinesc 21 de ani (ca descendent de banatean, evident ca comemorarea mea incepe pe 16; ca bucurestean “iesit” pe 21, evident ca se incheie aici; ce a fost dupa, nu mai e sigur revolutie sau altceva).

Nu cred ca are sens sa facem vreun “bilant” al anului care s-a scurs, pentru ca este si mai nenorocit si mai lipsit parca de sperante decat cei 20 de dinaintea lui. Oricum nu am aflat in el nimic din ce stiam (sau nu stim) despre revolutie, si (si) din acest punct de vedere nu e nici o mare diferenta fata de cei anteriori. Probabil ca ne-am pus prea mari sperante ca se va schimba mare lucru imediat dupa revolutie, si cu atat mai amara a fost distanta dintre asteptari si realitate. Dar schimbarile sint pe ceea ce istoricii numesc “long duree”, cele mici, cele “incrementale” de care avem parte in viata noastra sint aproape inobservabile, si de aici senzatia dureroasa ca viata (poate) trece fara mari schimbari.

Insa ca de fiecare data din an cand ma gandesc la acele momente, pot spune ca vad schimbarea, sau vreau sa o vad. Nici nu imi pot inchipui cum ar fi aratat viata noastra daca regimul odiosului si al sinistrei (cei cu el, nu cel cu insi de rangul 2 din aparatul de “partid si de stat” de care am avut parte dupa) ar fi continuat cum il stiam (Coreea de Nord e un posibil exemplu al unui asemenea contrafactual), si nici nu doresc sa o fac.

Sigur, trasaturile suparatoare ale regimului lor au iesit tot timpul la suprafata “dupa”, iar amestecul de prostie, mediocritate, tupeu si imbecilitate care ne rasfata din paginile tabloidelor sau de pe sticla “tembelizoarelor”, prostia si agresivitatea cotidiana a semenilor, si haosul urban care ne izbeste la tot pasul pot crea impresia ca “rien ca change”. Insa ceea ce vedem acum, oricat de non sensic ar parea, este cu totul diferit de ceea ce puteam vedea acum 21 de ani. “Gri”-ul de atunci a disparut, sau ma rog, daca il mai vedem acum, are cumva o cu totul alta natura. Si pana si haos-ul de acum are alta natura decat haos-ul de atunci. In plus, si aici este o diferenta fundamentala, nimic nun e retine acum sa incercam imediat in alte locuri implinirea oricarui vis pe care l-am putea avea (atunci, intre noi si asemenea vise se interpuneau gloantele patriei “dulci ca si mierea” si interpunerea era a nabii de reala). Iar daca tinjim dupa ordine, viata cu rost, si alte lucruri din aceastea care ne par incontinuu refuzate, acum spre deosebire de atunci cand vorbeam despre una fizica si dureroasa rau de tot, bariera tine doar de mintea noastra si de capacitatea noastra de a face mai buna lumea in care traim.

Ca sa pun o concluzie totusi, toate aceste diferente le datoram faptului ca unii mai curajosi sau mai putin norocosi decat noi au iesit atunci in strada punand jos un regim ce parea etern. Si cred ca aceastor oameni, in aceste zile le putem spune cu tot regretul pe care il avem ca nu mai sunt alaturi de noi:

Binecuvantata sa va fie memoria, si binecuvante jertfa si curajul vostru.
Dumnezeu sa va tina in Palma si Dreapta sa, acolo unde se duc toti eroii.
Cat vom trai, veti fi mereu alaturi de noi, in mintea si in inimile noastre. Amin!