Apelul in-"telectualilor" romani cu privire la "demnitate"a fctiei prez
Cica in tara unde "odioasa" sau "sinistra lui sotie" era savanta de renume mondial, se facea recent ca mai mult de 90 de "profesori universitari", in frunte cu Ecaterina Andronescu, deputat PSD in noul parlament si rector al Politehnicii (fosta fosta "Abramburica" de la Ministerul Invatamantului, pentru cine a uitat aceasta, thanks Ioan Grosan pentru reimprospatarea memoriei noastre) au semnat un “apel al (cica) intelectualilor romani pentru demnitatea functiei prezidentiale”, pe care l-au publicat ieri in presa centrala, conform stirii din Evenimentul.
Ce poti sa mai zici cind vezi cine semneaza asemea apel, altceva decit ce spune Grosan in op-ed-ul de mai sus, din care citez integral comentariul sau:
Foarte emotionant "Apelul intelectualilor romani (chiar toti? nota mea, I.G.)pentru demnitatea functiei prezidentiale a lui Adrian Nastase", semnat, printre
altii, de Ecaterina Andronescu, fosta "Abramburica" de la MinisterulInvatamantului, sau de nume ilustre ca Ioan Avarvarei, Georgeta Cosmeleata,Momcilo Luburici s.a.m.d. Efectiv, m-am tavalit de ras.
Sau, ca Nistorescu in editorialul sau din acelasi numar al Evenimentului in care apare stirea despre "Apel":
Romania traverseaza perioada marilor confuzii morale. Crede ca se poate si cu Mutu consumator de droguri, si fotbalist al anului (cum sustine o hahalera). Cu Ion Iliescu si comunist, dar si democrat. Cu Adrian Nastase si banuit de coruptie, si integrator al Romaniei in lumea democratica. Adica si cu pacatul,si cu morala. Amindoua de folosit, in functie de imprejurari si de nevoi. Or, exact asta nu merge. Crapa undeva. Se deconteaza fie intr-o tara strimba, fie intr-o morala publica periculoasa, fie intr-o tara sortita a ramine inca decenii sub un mare semn de intrebare. Oricum, platim cu totii.
Cu alte cuvinte, numai in democratia noastra originala se poate si cu hotie, si cu nestirbita consideratie! Si cu closca grasa, si cu puii mari. Si gainar, si cu puterea inhatata ca o gaina.
Mda, se pare ca nesimtirea "telectualilor" nu are limite, cum nu are nici megalomania lor in interiorul nefericitei Romanii (in afara lucrurile fiind mai simplute oleaca, nimeni nedind too many pennies pe "intelectualitatile" lor)
0 Comments:
Post a Comment
<< Home