Restringerea sau limitarea dreptului de a calatori in strainatate (L248/2005) citeva probleme

Zilele trecute am (cvasi)"participat" la o discutie interesanta.

Cum ea poate fi de interes si pentru alti profesionisti ai dreptului (avocati, judecatori) care nu au participat la ea, redau mai jos citeva idei din cele discutate (am mentionat numele participantilor doar prin initiale), in speranta ca cei interesati de subiect vor adauga la rindul lor alte idei.

GM-Avind in vedere intrarea in vigoare a legii 248/2005 care reglementeaza printre altele si restringerea sau limitarea dreptului de a calatori in strainatate cum se aplica ( la tribunale -pt ca lor le revine competenta de solutionare a acestor litigii) prevederile art 38 - 40 in ceea ce priveste citarea partilor , atita timp cit legea prevede ca instanta " se pronunta in 5 zile de la primirea sesizarii Directiei de pasapoarte " iar instanta de apel si recurs se pronunta in 3 zile , si toate acestea in conditiile in care legea nu face nici o alta precizare cu privire la procedura urgenta , contencioasa sau necontencioasa sau ca prevederile ei se completeaza cu cele de procedure civila . ...[a]u inceput sa curga astfel de cereri iar distanta mare dintre localitatile din judet fata de (orasul resedinta al tribunalului) nu permit indeplinirea procedurii in termenul stabilit de lege. Fara citare nu prea merge deoarece legea nu prevede derogari de la norma generala iar pe de alta parte este totusi vorba de un drept al omului recunoscut de CEDO care nu cred ca ar fi de acord cu solutionarea unor astfel de sesizari fara instiintarea partilor( in special a persoanelor fizice vizate).

-impresia mea intiala a fost ca "autorii acestei legi" au confundat o curte cu un fel de autoritate administrativa (e drept superioara) cind au introdus paragrafele legate de citare in lege. O curte, mai inainte de a se pronunta, trebuie sa citeze. Punct. Altfel, nu e decit un fel de autoritatate administrativa, ca orisicare alta, dar nu curte. La care am primit urmatorul raspuns:

G.M-Referitor la ce a scris Liviu... s-a hotarit ca legea trebuie respectata sub toate aspectele : si cel al citarii si cel al termenului de solutionare . In consecinta ...instantele din judet isi foloseas agentii procedurali pentru ca prin acestia sa se realizeze procedura in timp util. Astfel tribunalul in momentul inregistrarii sesizarii Directiei repartizeaza aleatoriu cauza in termenul urgent ,emite citatia dupa care o trimite prin fax Directiei si judecatoriei in raza careia isi are domiciliul intimatul pentru realizarea procedurii de citare ( conform c.pr. civ ) dupa care judecatoria trimite tribunalului tot pe fax dovada citarii ... .
Problema este alta : legea spune ca instanta " se pronunta in 5 zile " .Dar daca intimatul cere termen pt pregatirea apararii ?, daca totusi la primul termen este lipsa de procedura cu intimatul ? etc. Cum interpretati sintagma " se pronunta " ( e imperativa sau nu ?) Daca judecata se amina , atunci cum poate fi atins scopul legii in ceea ce priveste celeritatea luarii masurii? Ce au avut in cap parlamentarii nostri cind au votat legea asta , unde au fost juristii tarii ? Cam multe intrebari , nu-i asa ? Si totusi este o LEGE si nu o OUG!

G.B-Eu cred ca s-ar putea incerca o trimitere a citatiei prin fax la postul de Politie atunci cand este vorba despre o localitate mai mica, urmand ca politistul sa aduca la cunostinta partii termenul si sa trimita mai intai pe fax citatia semnata, dupa care sa o trimita si prin posta. Este adevarat ca nu exista aceasta posibilitate in mod legal, dar altfel cum poti sa te descurci in respectarea acestui termen?
Sau poate s-ar putea cere ca citarea sa se faca prin mandat de aducere cu insotitor, caz in care exista posibilitatea legala pentru politie de a efectua o astfel de procedura, este adevarat cam fortat, dar asta inseamna sa te adaptezi unor reguli proaste.

L.U-... cred ca urmatoarele raspunsuri sunt posibile:1. in procedura civila romana care se aplica si in litigiile referitoare la art. 38-40 din Legea nr. 248/2005 (vezi art. 721 C.pr.civ) in regula generala este obligatorie citarea partilor (art. 85 C.pr.civ).
Cum Legea nr. 248/2005 nu regelementeaza aparte de art. 85 C.pr.civ. pentru solutionarea litigiilor de care facem vorbire este obligatorie citarea, sigur utilizand procedura de urgenta permisa de Cod (art. 89).
Daca procedura nu este indeplinita conform prescriptiilor legale judecatorul nu poate hotari (art. 107 C.pr.civ).
2. tot in procedura civila romana interpretata de doctrina si aplicata de instante s-a ajuns la regula ca citarea si comunicarea actelor de procedura (inclusiv citarea partilor) se face exclusiv (monopol) prin intermediul instantelor judecatoresti. Sunt perfect de acord cu legislatiile care prevad mijloace alternative de comunicare a actelor de procedura, respectiv si prin intermediul altor factori care permit prin mijloacele utilizate sa produca dovada indeplinirii procedurii. Astfel am iesi din rigiditatea si formalismul procedurii si s-ar putea indeplini dezideratul solutionarii pricinilor cu celeritate, intr-un termen rezonabil, sau cum spun alti reputati autori (I.Deleanu. M.Voicu) "optim si previzibil".
3.Daca prin ipoteza nu se indeplineste procedura de citare in termenul de 5 zile minimal si imperativ prevazut de lege sau partea (particularul) solicita termen pentru pregatirea apararii consider ca in cauza respectiva sunt aplicabile art. 107 rap. la art. 85 C.pr.civ pentru prima ipoteza si art. 156 alin. 1 pentru a doua ipoteza. Care este argumentul ? Consider ca si litigiilor reglementate de art. 38-40 din Legea nr. 248/2005 li se aplica art. 6 parg. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale cu referire la dreptul la un proces echitabil ce implica intre altele ca procesul sa se dezbata cu citarea partilor si cu respectarea dreptului la aparare. Prin urmare, textul imperativ al Legii nr. 248/2005 ce prevede solutionarea cauzei in termen de 5 zile de la sesizare poate fi amendat daca se aplica direct art. 6 al Conventiei Europene in interpretarea data de Curtea de la Strasbourg. Atentie, tribunalul urmeaza sa dispuna asupra unei restrictii (ingerinte) de exercitare/limitare a dreptului fundamental/libertatii decirculatie a individului recunoscut de Constitutie si Conventie. A aplica strict si formal legea romana poate conduce la violarea in substanta a dreptului la un proces echitabil si desigur poate conduce si la incalcarea altor drepturi ale omului ocrotite de Conventie si sanctionate cu varf si indesat de CEDO.Mai cred ca examinarea cauzei in lumina celor de mai sus si aplicarea cu discernamant a Conventiei poate evita posibile condamnari ale Romaniei la Strasbourg si desigur ar clarifica situatia in particular a fiecarui cetatean care vine in coliziune cu legea nr. 248/2005 si preveni orice abuz pe marginea exercitarii libertatii de circulatie a indivizilor (acesta este si saltul calitativ al Legii nr. 248/2005 fata de OG nr. 65/1997). Puneti in cantar- ca atarna mai greu: aplicarea rigida si formala a unor texte de lege cu influenta nemijlocita asupra drepturilor individuluisau judecarea unui litigiu ce implica restrictii pentru individ respectand toate exigentele procedurale:drept la aparare, egalitatea armelor etc.

-si un ultim "argument" pe care l-am adaugat:
Dupa cum a pus problema G, cred ca este vorba de o clasica ierarhie a normelor (care se aplica mai intii? cele general, cele speciale, cum derogi, de la ce derogi?).
Eu nu vad procesul legislativ atit de uniform (si cred ca am adus citeva argumente intemeiate pe studierea travaux preparatoires,in discutia facuta cu citiva colegi, despre PNA, despre cum poate o norma intentionata initial pentru altceva sa fie folosita in complet alt scop, cind omul care a strecurat-o in lege se muta de la Parlament in alta parte...).
In plus, cred ca acesta este un caz clasic, in care judecatorul de la o instanta (nu cc) este pus sa faca judicial review, in sensul cel mai profund al cuvintului . Noi sintem deschizatori de drumuri cu acest control (speta tramvaielor, Curtea de Casatie a Regatului Romaniei), astfel ca nu inteleg de ce nu am incerca sa il facem din nou, aruncind la cos prevederi dintr-o lege proasta....
Deci, daca in speta asta vad un conflict intre doua norme (nu imi e clar cit de completa este cea speciala, cu decizia in 5 zile, ca sa vad cum as slefui argumentul), le iau la cintarit. Tentatia mea ar fi sa resping imediat interesul celeritatii, atunci cind il balansez contra celui al (citarii ) participarii partilor in proces. "Tehnica" prin care l-as respinge, ori mai bine spus argumentul, ar fi urmatorul: exista clar un interes pentru celeritate. Dar norma legiuitorului este incompleta (asa imi pare) si aparent contrazice norma legata de citare (care apara un interes la fel de important sau mai important-L. a schitat argumentarea pe CEDO) al justitiabilului si al unei societati democratice. Guvernul, brocuratura ori cei care au dat norma, trebuie sa arate ca interesul celeritatii este 1) proportional; 2) in raport cu scopul urmarit; si 3) realizat prin cel mai potrivit mijloc (dintre multe altele) pentru atingerea dezideratului urmarit in cazul dat(aici ma pot inspira si din travaux preparatoires, etc). Ori, din ce spune G., oamenii sint departe de asta. Dpv al doctrinei romanesti, pot spune si ca daca legiuitorul ar fi vrut sa modifice citarea si restul ar fi facut-o si nu m-ar fi trimis la legea generala (asta inseamna ca pp o coherenta care nu exista in realitate, dar este foarte isor de inteles).

Alte idei?