Batalie Mare-Continuare-Interventii

Batalia programata sa fie in "umbra" miine ia proportii epice (pentru detalii a se vedea Averea, aici dar mai ales aici) ce ne aduce aminte de aceasta , odata cu interventia altor actori in desfasurarea evenimentelor. Zice Averea:

Cine este PRO
-Coalitia de guvernare (Partidul National Liberal, Partidul Democrat,
Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania, Partidul Conservator)
-Sapte organizatii non-guvernamentale:
Centrul de Resurse Juridice
Asociatia Pro Democratia
Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania - Comitetul Helsinki
Agentia de Monitorizare a Presei "Academia Catavencu"
Asociatia profesionala a consilierilor juridici e-F.Cons

Romanian Think Tank
Societatea Academica Romana.

(Initiativa Ministerului de Justitie a fost apreciata si de liderii de la Bruxelles.)

Cine este CONTRA
-Partidul Social Democrat
-Partidul Romania Mare
-Inalta Curte de Casatie si Justitie
-Consiliului Superior al Magistraturii

Hm, lipsesc ceva arbitri de pe lista aceasta? (unul de exemplu care s-a antepronuntat?)

Interesanta mi se pare (insa) interventia judecatorilor care nu sint de acord cu promovarea exceptiei de catre ICJJ, care, pentru amatori, suna cam asa(cred ca lista de semnaturi este inca deschisa pentru judecatori):

CĂTRE,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ


Subsemnaţii .....Horatius, judecător la Curtea de Apel ....... şi ...... Adrian Toni, judecător la Tribunalul ...., cu dom......, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi a art. 49 şi urm. Cod procedură civilă, înţeleg să formulez prezenta

CERERE DE INTERVENŢIE ÎN INTERES PROPRIU

privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (numită aici Înalta Curte), adoptată prin Hotărârea nr. 2/23. iunie 2005 de Secţiile Unite, în legătură cu neconstituţionalitatea unor prevederi ale „Legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente”, şi vă solicit;
- admiterea prezenteti cereri de intervenţie în interes propriu;
- respingerea sesizării Înaltei Curţi.

Motive:
Art. 146 lit. a din Constituţia României şi art. 23 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară conferă posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale de către Înalta Curte, constituită în acest sens în Secţii Unite, asupra controlului constituţionalităţii unei legi înainte de promulgare.
Fără îndoială că acest drept de sesizare este un atribut al actului de justiţie, stabilită în competenţa Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi.
În acelaşi timp, însă, trebuie semnala că înfăptuirea actului de justiţie nu este atributul exclusiv al Înaltei Curţi, ci el aparţine atât Înaltei Curţi, cât şi celorlalte instanţe constituite potrivit legii (art. 126 alin. 1 din Constituţia României, ce prevede textual că „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”, precum şi de art. 1 alin. 1 din legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor care statuează că „Justiţia se înfăptuieşte de judecători în numele legii şi are ca scop apărarea ordinii de drept şi garantarea respectării drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor”).
În al doilea rând, dreptul Înaltei Curţi de a sesiza Curtea Constituţională în condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a din Constituţie are ca temei statutul său de autoritate publică constituţională, ca reprezentant al puterii judecătoreşti.
Or, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 statuează că puterea judecătoarescă se exercită de Înalta Curte şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
De aici, la nivel formal, rezultă cel puţin două concluzii:
(i) Sesizarea Înaltei Curţi a fost făcută fără consultarea corpului magistraţilor cu privire la forma finală a proiectului relativ la „Legea privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente” (mai jos „Legea”) pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului (sesizarea Curţii Constituţionale a fost decisă, de Secţiile Unite, la data de 23 iunie 2005, aceasta fiind înregistrată la Curtea Constituţională la data de 24 iunie 2005).
După cum am precizat mai sus, puterea judecătorească nu se exercită numai de Înalta Curte, ci şi de celelalte instanţe judecătoreşti, justiţia fiind înfăptuită nu numai de judecătorii Înaltei Curţi, ci de toţi judecătorii.
Într-o atare situaţie, consider că sesizarea Înaltei Curţi este neîntemeiată pentru că deşi are competenţa de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea unei legi înainte de promulgarea acesteia, această competenţă este necesar a fi privită şi apreciată în raport şi cu celelalte componente ale puterii judecătoreşti, în sensul că şi acestea din urmă (instanţele şi judecătorii, alţii decât cei aflaţi la nivelul Înaltei Curţi) trebuiau consultate în ce priveşte demersul pe care l-a făcut Înalta Curte a înţeles să-l facă, lucru pe care Înalta Curte nu l-a făcut.
Sesizarea Înaltei Curţi face referire la Hotărârea nr. 1/3 mai 2005 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi, conform căreia Înalta Curte ar fi constatat că proiectele Legii amintite contraveneau Constituţiei României şi principiilor independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor stabilite prin acte ale O.N.U., ale Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene.
Corpul magistraţilor nu a fost consultat nici cu ocazia adoptării acestei hotărâri de către Înalta Curte şi, pe de altă parte, după data de 3 mai 2005, data hotărârii Înaltei Curţi, proiectele în cauză au suferit mai multe modificări până să ajungă la forma finală (prin simplul acces la site-ul Ministerului Justiţiei – http://www.just.ro/ – se poate constata acest lucru).
Dreptul de a sesiza Curtea Constituţională conferit Înaltei Curţi nu trebuie privit ca aparţinând unei instituţii autonome, ci, din această perspectivă, reflectă implicarea acestei autorităţi publice în procesul analizei constituţionalităţii legilor tocmai în condiţiile unei reprezentativităţi generale/sau reprezentări a tuturor exponentelor puterii judecătoreşti prin consultarea judecătorilor din cadrul tuturor instanţelor judecătoreşti din ţară, etapă care în cazul de faţă nu a fost parcursă.
(ii) În măsura în care facem parte din corpul magistraţilor ca judecători de curte de apel şi, respectiv, de tribunal (deci ca parte a puterii judecătoreşti), ne considerăm pe deplin îndreptăţiţi de a interveni în interes propriu în procesul aflat pe rolul Curţii Constituţionale privind sesizarea înaintată de Înalta Curte.
Interesul este justificat şi de faptul că dispoziţiile de modificare ale legilor organizării judiciare fac referire directă la activitatea noastră de judecător.

Considerăm că sesizarea Înalte Curţi este nefondată, pentru următoarele argumente:
I. Înalta Curte critică „Legea”, argumentând că dispoziţiile de modificare relative la reducerea limitei de vârstă până la care magistraţii pot fi menţinuţi în activitate, la schimbarea bazei de calcul a pensiei de serviciu, precum şi la interdicţia continuării exercitării funcţiei de magistrat după împlinirea vârstei de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000 încalcă principiile independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor, aşa cum sunt ele statuate de Constituţia României şi de mai multe documente internaţionale, la care România este parte.
1. În ce priveşte punctul 1 din sesizare, cel referitor la „neconstituţionalitatea” dispoziţiei prin care se reduce limita de vârstă la care magistraţii pot fi menţinuţi în activitate, Înalta Curte nu-l motivează în nici un fel, deşi pentru invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unui text de lege este necesar a se indica expres care este prevederea constituţională încălcată.
Din acest punct de vedere, solicităm Curţii Constituţionale să respingă acest capăt de cerere ca nemotivat în fapt şi în drept, pentru că e logic ca o simplă manifestare de voinţă neînsoţită de motivele care au stat la baza formulării ei nu poate fi primită. Cu atât mai mult se impune soluţia de respingere a acestui capăt de cerere, în opinia mea, cu cât Curtea Constituţională nu îi este prevăzut un rol devolutiv prin Legea nr. 47/1992, aşa cum se întâmplă, spre exemplu, cu instanţa de recurs potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, sau cu instanţa de apel potrivit art.
Din punctul nostru de vedere, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, care impun în mod imperativ că „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”. Înalta Curte încălcând aceste norme imperative, considerăm că soluţia corectă pe care ar trebui să o dea Curtea Constituţională este cea de respingere a capătului de cerere ca nemotivat.
2. Nici la punctul 2 din sesizarea Înaltei Curţi nu se motivează în fapt şi în drept de ce aceasta consideră neconstituţional textul privind schimbarea bazei de calcul a pensiei de serviciu.
Or, şi cu privire la acest capăt de cerere, prin încălcarea unei norme imperative a Legii nr. 47/1992 (acelaşi text – art. 10 alin. 2), considerăm că soluţia corectă ar fi respingerea şi acestui capăt de cerere ca nemotivat.
3. Înalta Curte consideră că interdicţia continuării exercitării funcţiei de magistrat după împlinirea vârstei de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000 ar încălca principiul nondiscriminării prevăzut de Constituţia României la art. 16 alin. 2, precum şi principiul inamovibilităţii.
Înalta Curte nu explică în raport cu cine anume există această discriminare. Este ciudat, totuşi, că la nivelul de profesionalism pe care fără discuţie îl au judecătorii Înaltei Curţi, nu se arată care sunt acele motive pe baza cărora Curtea Constituţională ar putea decela discriminarea la care ar fi supuşi magistraţii prin dispoziţia de modificare prin care se interzice continuarea exercitării funcţiei de magistrat după împlinirea vârstei de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000. Or, şi în această situaţie soluţia corectă opinăm că ar fi cea a respingerii sesizării ca nemotivată.
În altă ordine de idei, am putea presupune că Înalta Curte face trimitere la alte autorităţi publice, respectiv la Preşedintele României, la senatori şi deputaţi, ori la judecătorii Curţii Constituţionale.
Numai că într-o atare interpretare o observaţie se desprinde cu claritate: pentru aceste funcţii de demnitate publică mandatul le este definit, ca şi interval temporal, dar şi ca mod de realizare, de Constituţie, pe când în cazul magistraţilor vârsta de pensionare, ca şi posibilitatea continuării „mandatului” de magistrat a fost lăsată de constituant în sarcina legiuitorului.
Acelaşi raţionament se impune şi cu privire la aşa zisa atingere a inamovibilităţii adusă prin interdicţia continuării exercitării funcţiei de magistrat după împlinirea vârstei de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000, în sensul că art. 125 alin. 1 din Constituţie prevede textual că „Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii”, ceea ce înseamnă că inamovibilitatea urmează a fi definită şi circumscrisă de lege, respectiv de legile organizării judiciare.
Din această perspectivă, considerăm că acest capăt al sesizării, pe lângă faptul că nu este motivat în fapt şi în drept, este şi nefondat.

II. Înalta Curte mai critică şi faptul că, sub aspectul mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (în continuare Consiliu), dar şi cu privire la numirea în funcţii de conducere la toate instanţele pe o durată de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii pentru încă un mandat, se încalcă principiul nerectroativităţii legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituţie.
Examinând cu atenţie, însă, art. 133 din Constituţie nu se referă decât la funcţia constituţională a Consiliului (alin. 1), la alcătuirea acestuia (alin. 2), la modul şi durata pentru care este ales Preşedintele Consiliului (alin. 3), precum şi la durata mandatului membrilor Consiliului (alin. 4). În nici într-un caz nu se referă la modul de organizare şi funcţionare a acestei autorităţi publice.
Or, dacă textul constituţional nu prevede, interpretul nu poate adăuga textului constituţional. Astfel că devin incidente dispoziţiile art. 73 alin. 3 lit. f din Constituţia României, care prevede în mod clar, neechivoc că „organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (subl. n.), a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi”.
Acelaşi argument funcţionează, în opinia noastră, şi în raport cu pretinsele încălcări constituţionale privind numirea în funcţii de conducere la toate instanţele pe o durată de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii pentru încă un mandat, conform art. 48 din Legea nr. 303/2004.
Pentru cele de mai sus considerăm că şi acest capăt al sesizării Înaltei Curţi este nefondat.

III. Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor relative la obligarea Consiliului de a prezenta un raport în faţa Parlamentului, considerăm că şi acest capăt al sesizării este nefondat, solicitând a-l respinge în consecinţă.
Aici trebuie observat că în fapt Constituţia României face o diferenţă de esenţă între autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte şi instanţe şi Consiliu. Fără îndoială că reprezentanţii puterii judecătoreşti, aşa cum îi defineşte art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, au o altă statură constituţională decât Consiliul, care, în virtutea art. 1 alin. 4 şi 133 din Constituţie, ce consacră principiului echilibrului dintre puteri poate fi obligat la prezentarea unui raport în faţa celei mai reprezentative autoritate publică.
Şi acest capăt de sesizare solicităm a fi respins ca nefondat.

Punctul de vedere pe care l-am exprimat se regăseşte şi în memoriul ce-l anexăm şi care reflectă opinia a unui număr de 129 de judecători şi procurori din cadrul instanţelor judecătoreşti de toate gradele, în sensul că este imperios necesar ca reforma judiciară să aibă loc prin adoptarea imediată a legilor privind justiţia, precum şi faptul că sesizarea Înaltei Curţi, astfel cum a fost formulată, nu reprezintă opinia magistraţilor din România, aceştia nefiind consultaţi de Înalta Curte.

Ca atare, vă rugăm să admiteţi cererea noastră astfel cum a fost formulată.

În baza art. 14 Legea nr. 47/1992 raportat la art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă solicităm judecarea prezentei cereri şi în lipsa noastră.

Semnaturi/Data