Continuare la Stoianova si Nedelcu c Romania, sau ce fel de optica are a noastra curte constitutionala in raport cu cedo?

Verificind din "intimplare" daca distinsa noastra curte constitutionala s-a pronuntat pe art 270 cpc in care cedo constatat in speata stoianova partialitatea procuratorului romeno, dadui de un asemenea caz, e drept in care in fata curtii noastre constitutionale fu invocat un alt articol al Conventiei, respectiv 5.3. (vezi Decizia nr. 344 din 05/12/2002, Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 86 din 11/02/2003). Nu mai putin socant, iata ce sustine cei care ridica exceptia in fata curtii (Traian Mărgean , respectiv Bogdan Dumitrascu) prin avocat Cecilia Tamaş

Aceste dispoziţii (inter alia art 270-n.n) sunt considerate de autorul
excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 20 din Constituţie, precum
şi cu prevederile art. 5 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, deoarece procurorul nu are calitatea de
magistrat care poate dispune arestarea, el nu este independent, fiind subordonat
ministrului justiţiei, şi deci nu poate fi imparţial. În consecinţă, se
consideră că actele efectuate de procuror în cursul urmăririi penale sunt lovite
de nulitate absolută.

Iata ce raspunde Abocatul boborului, cel care ar trebui sa scuteasca CEDO de atitea speate si pe noi de batai de cap.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt
constituţionale....
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 236 şi
270 din Codul de procedură penală, raportate la art. 20 din Constituţie, se
consideră că aceste texte sunt în deplină concordanţă cu prevederile
constituţionale şi cu dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 92/1992, republicată, în care se
prevede explicit că atât judecătorul, cât şi procurorul au calitatea de
magistraţi, astfel încât nu se poate vorbi de încălcarea prevederilor art. 5 din
convenţie.

si, in sfirsit, ce retine onor Curtea Constitutionala:

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta
este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 143 şi 148 din Codul de
procedură penală, care reglementează condiţiile reţinerii şi arestării
preventive, nu încalcă prevederile constituţionale privind drepturile şi
libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, fiind în concordanţă cu prevederile art. 49 din Constituţie,
referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De
asemenea, dispoziţiile menţionate sunt în concordanţă cu prevederile art. 5 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. La
fel sunt şi dispoziţiile art.
236 şi 270 din Codul de procedură penală. Afirmaţiile autorului excepţiei,
în sensul că procurorul nu ar avea calitatea de magistrat, care să poată dispune
arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a inculpatului, sunt contrazise
de dispoziţiile art. 42 din Legea nr.
92/1992, republicată, care prevăd că procurorul are calitatea de magistrat.
În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii
Constituţionale, şi anume Decizia nr.
28 din 15 februarie 2000 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 148 şi 236 din Codul de procedură penală, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 3 iulie 2000. Prin această
decizie, respingându-se excepţia, s-a subliniat că în procesul penal din România
procurorul acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii, dar şi
ale părţii din proces, în spiritul legalităţii. Măsura arestării preventive se
poate dispune de procuror în condiţii strict determinate de lege, astfel încât
nu se poate vorbi despre influenţa Executivului asupra activităţii judiciare.
În cauza de faţă nu există elemente noi care să determine
o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.

Criticile de neconstituţionalitate fiind neîntemeiate, excepţia
urmează să fie respinsă.

In sfirsit, poate nu e inutil sa reamintim ce spuse CEDO, doi ani si ceva mai tirziu, in Stoianova si Nedelcu:

Curtea constatata ca parchetul dispunea, in virtutea articolului 270 al Codului
de procedura penala, de puterea de a infirma o ordonanta de incetare a urmaririi
penale si redeschidere a anchetei penale fara nici o intarziere. Aceasta nu era
o simpla posibilitate teoretica pentru procuror de areactiva procedura (a se
vedea, a contrario, Withey cs. Marea Britanie, no.59493/00, CEDO 2003-X): fiind la dispozitia parchetului deschiderea unei anchetepenale fara
necesitatea autorizarii acesteia de vreo instanta nationala, care sa judece cit
de intemeiata ar fi aceasta solicitatare si sa verifice, de exemplu daca
redeschiderea nu ar fi inechitabila sau daca aminarea scursa dupa decizia de
inchidere a anchetei nu ar fi de natura excesiva ( a contrario, Withey,
op. cit. ). De asemenea, Curtea nu a putut ignora faptul ca procurorii
romani, actionind in calitatea lor de magistrati ai Ministerului Public, nu
indeplinesc exigenta de independenta in raport cu executivul (Vasilescu
c. Romania, hotarirea din 22 mai 1998, Culegere de hotariri si decizii - Recueil
des arrêts et décisions -1998 III, pg. 1075, §40, §41 si Pantea c. Romania
nr.33343/96, §238-239, CEDO, 2003-VI). In plus, redeschiderea urmaririi penale
fiind ordonata pe motivul ca anchetainitiala nu a fost completa, asemenea
lipsuri din partea autoritatilor nu ar putea fi imputate reclamantilor, fara ca
acestia sa nu fie plasati astfel intr-o pozitie nefavorabila. In sfirsit,
guvernul nu a reusit sa demostreze ca reluarea urmarii penale inchise printr-o
ordonanta a procurorului ar fi avut un caracter exceptional (a contrario, Withey
c. Marea Britanie, no. 59493/00, CEDO 2003-X).

In alte cuvinte, atit in anul 2000 , an in care apare jurisprudenta pe care o invoca a noastra curte constitutionala, cit si in 2002, anul in care se pronunta din nou curtea constitutionala pe exceptia legata de art 270, exista deja de mai bine de 2 ani jurisprudenta CEDO care ridica semne de intrebare legate de "independenta"procuratorului romaneno.
Nu mai putin, avocatul boborului, cit si curtea constitutionala, neinvocind in nici un fel aceasta jurisprudenta (ori crtiterii care ar face disjunctibile concluziile CEDO de cazul supus atentiei sale) ne arata cit de bine pot interpreta constitutia noastra in raport cu conventia, si de ce eventual nu putem scapa de incarcarea fara masura a docketului CEDO pentru a obtine vreo satifactie legata de respectarea Conventiei in dreptul roman.