Trivia-stiri romanesti

Iata citeva din articolele din presa romaneasca de azi care intr-un fel sau altul au de a face cu justitia romana(am facut una doua exceptii in selectia de mai jos).

In Romania libera :
Adjunctul sefului Sectiei 13 Politie, cercetat de Parchet
Directorul "Lactag" Arges, cercetat pentru spalare de bani
Procuror cu 16 rechizitorii false la Tribunalul Hunedoara
Sever Muresan, din nou in fata instantei

In Ziua:

Agentul de politie Cornel Carapcea nu se afla la prima abatere
Sever Muresan, lipsa la apelul grefierei
Cruciada terenurilor
Mandat de arestare pentru Valentin Pavel
Tanara acuzata ca a incercat sa mituiasca un politist asteapta sentinta instantei

In Evenimentul Zilei:
un comentariu al lui Dan Cristian Turturica despre PNA "Alt Amarie cu aceeasi palarie"
si unul, al aceluiasi autor,despre mafia antiaderare.

In sfirsit,in acelasi ziar, un articol despre Scandalul bucurestean al lui „Marius Demian”,care ia amploare ....

Adevarul trateaza si el despre cazul Sever Muresan sub titlul "Curtea de Apel Bucuresti a respins extradarea lui Sever Muresan in Franta" ,

despre o noua initiativa a parlamentarilor sub titlul : "Printr-o gaselnita anticonstitutionala a PSD, care asimileaza deputatii si senatorii magistratilor Parlamentarii ramasi fara scaun vor manca pensii de sute de milioane anual "

si ne da vesti din procuratura Harghita, sub titlul : "Fostul prim-procuror de Harghita Nicolae Bleoju - cercetat pentru trafic de influenta in favoarea mafiotului Csibi Istvan"

Descoperiri

Pare ca s-a decoperit centrul functiei de baza a creierului romanesc....

EU-APLICAREA DE CATRE ACTORII PRIVATI A REGULILOR PRIVITOARE LA COMPETITIE

Comisia European (Directoratul General -Competitie) publica pe site-ul sau un interesant Studiu(ii) privitoar(e) la punerea in aplicare de catre actorii privati a regulilor privitoare la competitie ale UE, intitulat "conditiile in care se cer daune pentru pagube produse ca urmare a incalcarii regulilor de competitie" ale Uniunii Europene. Toate aceste documentele pot fi vizualizate urmarind linkul catre site-ul Directoratului General din titlu.

Trivia (R.L) CSM si PNA au desfiintat releul "Pavalache-Navala"

Romania libera (articolul poate fi vizualizat apasind pe titlu) de azi trateaza sub titlul "CSM si PNA au desfiintat releul "Pavalache-Navala" relatia judecatoarei Maria Navala de la Tribunalul Bucuresti cu Fanel Pavalache.

Trivia, o noua rubrica

In conformitate cu dictionarul Webster "trivia" are urmatorul sens : unimportant matters. M-am gindit ca sub acest titlu, de acum incolo, sa postez "stiri" despre lumea justitiei de la noi,preluate din ziare. Desigur, materiile respective nu sint intotdeauna "triviale" sau neimportante,dar intrucit nu imi propun sa urmaresc constant intimplarile descrise de ziare,cred ca acest titlu este corespunzator.

Polonia cere compensatii Germaniei pentru daunele produse in cel de al doilea razboi mondial

(Din paper chase)Parlamentul polonez a votat in unanimitate vineri in favoarea cererii de compensatii din partea Germaniei pentru daunele produse de catre aceasta Poloniei in cursul celui de al doilea razboi mondial. Detalii in engleza urmind linkul din titlu catre articolul Deutsche Welle. In franceza intr-un articol din Le Figaro-Pologne : la Diète demande à l'Allemagne des «réparations de guerre»

CEDO update KUZNETSOV AND OTHERS v. RUSSIA

Comunicatul de presa al grefierului referitoare la cazul martorilor rusi ai lui Iehova de mai sus (aces la cel in limba engleza).Sint invocate Articolele 8 (respectul vietii private), 9 (libertatea religiei), 10 (libertatea de exprimare), 11 (libertatea de asociere), 14 (interzicerea discriminarii) si
6 (dreptul la un proces echitabil).

Comentariu la raportul comisiei de ancheta a evenimentelor din 9/11

Sabrina Pacifici are un link catre un comentariu al acestuia, precum si catre publicatia oficiala (vezi linkul din titlu)a acestuia. Voi reveni intr-un mesaj viitor cu comentariul lui Posner si criticile acestuia.

Dupa unele estimari, procesele (cu juri) au scazut la mai putin de 2% din numarul total de cereri introduse in curtile americane

National Law Journal (vezi linkul) discuta sub titlul "Fewer Trials, More Tribulations" aceasta problema...

O scurta prezentare:

"Young lawyers finding it harder to get training; firms try to pick up slack

Whether the shrinking number of jury trials is good or bad news depends on whom you ask, but one thing is certain: Fewer trials mean fewer trial-ready lawyers.

By some estimates, jury trials have declined to less than 2 percent of all cases filed. The decrease is so pronounced that it sparked a confab of judges, scholars and practitioners at the American Bar Association's recent annual conference in Atlanta. There, 5th U.S. Circuit Court of Appeals Judge Patrick E. Higginbotham blamed the falling numbers on clogged dockets, where cases flow through the courts "like a rat through a python."

Although some legal professionals say that the downturn in trials has led to the faster disposition of cases, others decry the decrease as an erosion of the American justice system. The practical effect to law firms, however, is a gap in their associates' skill set."

Decizia nr. 253 din 15/06/2004

Curtea Constitutionala

Decizie nr. 253 din 15/06/2004
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 728 din 12/08/2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989


Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent


Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ridicată de apelantul Neacşu Munteanu în Dosarul nr. 3.275/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Neacşu Munteanu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosarul cauzei s-au depus note scrise de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prin care solicită admiterea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul pe fond.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 11 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de apelantul Neacşu Munteanu în Dosarul nr. 3.275/2003.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 încalcă prevederile art. 21 şi 44 din Constituţie, republicată, precum şi prevederile art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie, republicată. În esenţă, se susţine că prin instituirea unui termen de prescripţie a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, se aduce atingere dreptului de proprietate, prin aceea că nu mai poate fi exercitată o acţiune în constatarea nulităţii actului de înstrăinare a imobilului, datorită împlinirii termenului de prescripţie, şi se îngrădeşte liberul acces la justiţie, prin imposibilitatea de a dovedi fraudarea legii ca urmare a încheierii unui act juridic nul absolut.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie, republicată, ci, dimpotrivă, constituie o aplicare a acestora, prin aceea că textul de lege criticat este în conformitate cu dreptul statelor de a adopta legi cu referire la situaţia bunurilor persoanelor în acord cu interesul general. Nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 şi 44 din Constituţie, republicată, dat fiind că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, legiuitorul având competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 181 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Guvernul consideră că dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 nu contravin prevederilor constituţionale avute în vedere. Invocă în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prin instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, în care o persoană are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, nu este încălcat principiul constituţional al accesului la justiţie. Nu poate fi reţinută nici încălcarea dreptului de proprietate, întrucât prevederile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii, potrivit art. 44 din Constituţie, republicată, se aplică numai după reconstituirea dreptului de proprietate, astfel încât dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naşte în viitor prin aplicarea dispoziţiilor legale care îi reconstituie acest drept. În ceea ce priveşte încălcarea art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 20 din Constituţie, republicată, arată că nu există neconcordanţe între textul de lege criticat şi reglementarea internaţională; mai mult, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, republicată, "dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor, iar nu dispoziţiile din legea internă, vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, dispoziţii care au următorul conţinut:
- Art. 46 alin. (5): "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20, 21 şi 44 din Constituţie, republicată, care au următorul conţinut:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.
(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii."
De asemenea, sunt invocate ca fiind încălcate dispoziţiile cuprinse în art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd:
- "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: termenul de un an prevăzut de textul de lege criticat a fost prelungit succesiv, cu câte trei luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001. Sub aspectul criticat, Curtea reţine că textul de lege vizat de excepţie stabileşte un termen special, derogatoriu de la dreptul comun, pentru prescrierea acţiunii în constatarea nulităţii absolute. Această soluţie a legiuitorului este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". De altfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994) s-a reţinut că, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie să nu fie încălcat.
De altfel, dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare, între alte dispoziţii constituţionale, şi la dispoziţiile art. 21. Astfel, prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, s-a reţinut că "imprescriptibilitatea, consfinţită cu titlu de principiu în legislaţia civilă, nu este consacrată ca atare în Constituţie. Aşa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, să deroge de la acest principiu, aşa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a îndreptăţi calificarea reglementării respective ca fiind neconstituţională". Cele statuate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit împrejurări noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Curtea mai reţine că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea anumitor exigenţe legale, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Din această perspectivă, nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, prin imposibilitatea de a exercita o acţiune în constatarea nulităţii actului de înstrăinare a imobilului, datorită împlinirii termenului de prescripţie. Mai mult, dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiţie. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza "Golder contra Regatului Unit", 1975, că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum şi că "există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept".
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 44 din Legea fundamentală, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu poate fi exercitat decât cu respectarea tuturor reglementărilor legale care îi determină conţinutul şi limitele. Din această perspectivă, prevederile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit cărora "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Neacşu Munteanu în Dosarul nr. 3.275/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 iunie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lăpădat

Decizia nr. 252 din 15/06/2004

Curtea Constitutionala

Decizie nr. 252 din 15/06/2004
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 713 din 06/08/2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata, ale Legii nr. 85/1992 în ansamblul ei, precum si ale Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinte construite din fondurile statului catre populatie


Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent


Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, ale Legii nr. 85/1992 în ansamblul său, precum şi ale Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Iaşi în Dosarul nr. 9.942/2003 al Judecătoriei Iaşi.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 18 februarie 2004, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, a Legii nr. 85/1992 în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Iaşi, prin avocat, în Dosarul nr. 9.942/2003.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia a arătat că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 41 alin. (1), art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 45, art. 53 şi art. 135 alin. (1) din Constituţie, republicată, precum şi prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie, republicată. În esenţă, se susţine că legiuitorul a prevăzut garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, indiferent de titular, aşa încât măsurile de protecţie socială nu pot prevala asupra acestui principiu constituţional. Se arată că prin atribuirea locuinţelor construite din fondurile statului unui anumit ofertant, fără a se ţine seama de cererea şi oferta de pe piaţă, se încalcă prevederile art. 135 alin. (1) din Constituţie, republicată. De asemenea, se aduce atingere dreptului de proprietate privată, restrângerea exerciţiului dreptului nefiind încadrată în nici una din situaţiile prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie, republicată, şi, mai mult, este aplicată discriminator, fiind favorizate anumite persoane fizice la dobândirea locuinţelor construite din fondurile statului. Este invocată şi încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, republicată, deoarece "este afectată însăşi activitatea de producţie, dat fiind că salariaţii unităţii sunt împiedicaţi să locuiască în apartamentele construite din fondurile unităţii".
Judecătoria Iaşi consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, nu încalcă prevederile constituţionale invocate. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990, arată că stabilirea preţului de vânzare a locuinţelor, potrivit acestui act normativ, este o opţiune a legiuitorului, şi nu o problemă de constituţionalitate. Faţă de cele de mai sus, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în principal, prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, precum şi prevederile Legii nr. 85/1992 în ansamblul ei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, şi, în fine, prevederile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990.
Prevederile legale criticate au următorul conţinut:
- Art. 7: "Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.
De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere şi locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenţa după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat.
Locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut societăţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a preţului şi de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.
Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1995.
Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare.
Locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor. Aceste locuinţe nu se vând.
Unităţile economice sau bugetare pot să deţină şi să construiască din fonduri proprii locuinţe de serviciu, destinate închirierii salariaţilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare şi eventuala înstrăinare a acestor locuinţe se vor stabili de consiliile de administraţie, respectiv de conducerile unităţilor.
Locuinţele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialişti sau personalului Ministerului de Interne, nu se vând."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste texte de lege contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20, art. 41 alin. (1), art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 45, art. 53 şi art. 135 alin. (1) din Constituţie, republicată, dispoziţii care au următorul conţinut:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."
- Art. 41 alin. (1): "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă."
- Art. 44 alin. (2) teza întâi: "(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. (...)"
- Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate."
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."
- Art. 135 alin. (1): "Economia României este economie de piaţă, bazată pe liberă iniţiativă şi concurenţă."
De asemenea, sunt invocate ca fiind încălcate dispoziţiile cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat şi locuinţele construite din fondurile proprii, legiferarea, ulterior adoptării Constituţiei, a posibilităţii ca fiecare chiriş al unei asemenea locuinţe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective. Însă prin dispoziţiile legale criticate se consacră o normă de justiţie socială, chiriaşii având posibilitatea să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Ca atare, aceste dispoziţii sunt conforme literei şi spiritului art. 44 din Constituţie, republicată. În acest sens, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 10 din 8 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 5 mai 1994, Decizia nr. 104 din 9 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 16 aprilie 2004, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale.
În ceea ce priveşte înfrângerea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, instituie, astfel cum s-a arătat anterior, o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice prevăzute de reglementarea legală. Această limitare însă este conformă dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, fiind justificată din punct de vedere social şi moral, întrucât chiriaşii au contribuit la construirea acestor locuinţe, iar statul are obligaţia constituţională de a asigura condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, prevăzută prin art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, republicată.
Faţă de faptul că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică cuantumul preţului de vânzare a locuinţelor construite din fondurile unităţii, arătând că "acesta este mult mai mic decât cel ce s-ar obţine în baza cererii şi ofertei de pe piaţă", Curtea reţine că acest aspect nu priveşte constituţionalitatea textului criticat. Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în acest sens, prin Decizia nr. 324 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002, statuând că: "Legiuitorul a înţeles să stabilească preţul de vânzare într-un cuantum care să permită chiriaşilor să-şi poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuinţelor. De aceea nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale."
Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Curtea mai reţine că vânzarea către titularii contractelor de închiriere, indiferent de împrejurarea că aceştia sunt sau nu angajaţii unităţilor proprietare, a locuinţelor construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat nu este de natură a încălca principiul constituţional al libertăţii alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă şi nici a aduce vreo îngrădire dreptului la muncă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, a Legii nr. 85/1992 în ansamblul său, precum şi a prevederilor Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Iaşi în Dosarul nr. 9.942/2003 al Judecătoriei Iaşi.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 iunie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lepădat

Decizia nr. 261 din 17/06/2004

Curtea Constitutionala

Decizie nr. 261 din 17/06/2004
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 625 din 09/07/2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, aprobata si modificata prin Legea nr. 174/2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent


Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "AUTO PRO" - S.R.L. din Scorniceşti în Dosarul nr. 250/2004 al Judecătoriei Slatina.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere că, ulterior sesizării sale, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 40/2004, a constatat că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece îngrădeşte accesul liber la justiţie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 250/2004, Judecătoria Slatina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "AUTO PRO" - S.R.L. din Scorniceşti într-o cauză civilă ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate îngrădesc accesul liber la justiţie, prin obligarea la plata unei cauţiuni fixe egale cu 20% din suma contestată. Întrucât, în situaţia în care ar avea dreptate, suma contestată oricum nu se mai achită, consideră că acest procent este exagerat de mare şi că "1% ar fi un procent rezonabil sau o taxă minimă de 342.000 de lei".
Judecătoria Slatina apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile criticate contravin principiului accesului liber la justiţie, consacrat prin art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată. Astfel, instanţa consideră că, prin însăşi titulatura sa, art. 164 din Codul de procedură fiscală instituie pentru debitor posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată numai după îndeplinirea obligaţiilor stabilite privind plata unei cauţiuni, ceea ce constituie o îngrădire a accesului la justiţie.
În acest context instanţa apreciază că obligarea la plata unei cauţiuni într-un anumit cuantum s-ar fi putut eventual stipula printr-o dispoziţie legală privind creanţele bugetare în cazul cererii de suspendare a executării silite formulate de debitor în cadrul contestaţiei la executare, aşa cum prevede art. 403 din Codul de procedură civilă, care reprezintă cadrul general în materia contestaţiei la executare, iar nu ca şi condiţie de sesizare pentru promovarea unei acţiuni în justiţie, aceasta fiind de natură să îngrădească accesul liber la justiţie.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este inadmisibilă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003, aprobată şi modificată prin Legea nr. 174/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004.
Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare:
- Art. 164 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului.
(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.
(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii."
În opinia autorului excepţiei, aceste prevederi contravin principiului constituţional al accesului liber la justiţie consacrat în art. 21 alin. (1) şi (2), prevederi care au următorul cuprins:
- Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, reţinând că aceste dispoziţii legale îngrădesc accesul liber la justiţie, deoarece condiţionează însăşi înregistrarea contestaţiei la executare de plata unei cauţiuni, ceea ce are semnificaţia drastică a unui fine de neprimire a cererii de sesizare a instanţei.
Având în vedere prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora nu pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii, rezultă că, potrivit alin. (6) din acelaşi articol, excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă.
De altfel, Curtea observă că, ulterior pronunţării sale asupra dispoziţiilor art. 164, acestea au fost abrogate prin art. I pct. 115 din Legea nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată şi modificată prin Legea nr. 174/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială "AUTO PRO" - S.R.L. din Scorniceşti în Dosarul nr. 250/2004 al Judecătoriei Slatina.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iunie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Decizia nr. 256 din 17/06/2004

Curtea Constitutionala

Decizie nr. 256 din 17/06/2004
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 632 din 12/07/2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, precum si a dispozitiilor art. 160, art. 161 alin. (1) si (2) si ale art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, aprobata si modificata prin Legea nr. 174/2004


Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef


Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3), ale art. 118, 119 şi 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Fitocom" - S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 5.233/C/2003 al Judecătoriei Galaţi.
La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, întrucât acest text de lege nu mai este în vigoare la data soluţionării prezentei excepţii. Referitor la critica dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, arată că acestea au fost preluate în art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Deoarece Curtea a constatat neconstituţionalitatea acestor dispoziţii prin Decizia nr. 40/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, apreciază că excepţia a devenit inadmisibilă. În sfârşit, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 şi 119 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, preluate de art. 160 şi art. 161 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală, reprezentantul Ministerului Public consideră că textele de lege criticate nu relevă nici o contradicţie cu normele constituţionale de referinţă, astfel încât, cu referire la aceste texte, excepţia este neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 4 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 5.233/C/2003, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3), art. 118, 119 şi 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Fitocom" - S.R.L. din Galaţi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate aduc atingeri grave drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în Constituţie, restrângând până la anulare accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare al persoanelor împotriva cărora s-a constatat un debit faţă de bugetul de stat. Dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, care stabilesc obligativitatea achitării cauţiunii de 20% din suma contestată, încalcă dreptul de proprietate al debitorului, "prin inventarea unor obligaţii inexistente către bugetul statului", obligând contestatoarea la plata unei sume exorbitante.
Judecătoria Galaţi apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că art. 10 alin. (3) şi art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 nu îngrădesc liberul acces la justiţie, ci doar îl condiţionează de plata unei cauţiuni, aşa cum majoritatea acţiunilor în justiţie sunt condiţionate de plata taxelor de timbru. Achitarea cauţiunii garantează solvabilitatea debitorului şi recuperarea prejudiciului cu celeritate, preîntâmpinând exercitarea abuzivă şi cu rea-credinţă a contestaţiilor vădit neîntemeiate. De asemenea, art. 118 şi 119 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 sunt considerate ca fiind constituţionale, instituirea unei ordini de preferinţă fiind necesară şi justificată de importanţa creanţelor privilegiate în raport cu celelalte creanţe.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Guvernul arată că, întrucât soluţiile legislative criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, cu excepţia celei referitoare la suspendarea obligaţiei de plată a creanţei bugetare până la soluţionarea contestaţiei, prevăzută de art. 10 alin. (3), au fost preluate în Codul de procedură fiscală, urmează a fi supuse analizei de constituţionalitate prevederile art. 160, art. 161 alin. (1) şi (2) şi ale art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din acesta.
Critica autorului excepţiei referitoare la încălcarea prin textele de lege menţionate a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, care consacră principiul liberului acces la justiţie, este neîntemeiată. Deşi neîndeplinirea condiţiei de plată a cauţiunii ar putea reprezenta un fine de neprimire, constituind aparent o restrângere a liberului acces la justiţie, totuşi cauţiunea constituie o garanţie în vederea evitării abuzurilor de drept, exercitarea cu rea-credinţă a contestaţiei la executare determinând tergiversarea soluţionării cauzelor şi, implicit, amânarea realizării creanţelor bugetare.
Referitor la susţinerea potrivit căreia se aduce atingere dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se consideră că dreptul de acces la o instanţă nu este absolut, statul bucurându-se de o anumită marjă de apreciere, astfel încât limitările aduse să nu atingă dreptul în substanţa sa, să urmărească un scop legitim şi să păstreze un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi acest scop.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 10 alin. (3), art. 118, 119 şi 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003. Anterior sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 a fost abrogată, potrivit art. 200 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003, cu excepţia art. 152.
Curtea constată că dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 nu au mai fost preluate în Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 devin aplicabile prevederile art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora Curtea Constituţională poate decide numai asupra actelor normative în vigoare. Constatând că, la data sesizării sale, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 erau abrogate, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate referitoare la aceste dispoziţii ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 118, 119 şi 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, Curtea constată că acestea au fost preluate în art. 160, art. 161 alin. (1) şi (2) şi, respectiv, în art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, şi au următorul conţinut:
- Art. 160: "(1) În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când până la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus şi alţi creditori titlurile lor, organele prevăzute la art. 126 vor proceda la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel:
a) creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea şi conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie;
b) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
d) creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;
e) creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
f) creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;
g) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi;
h) creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
i) alte creanţe.
(2) Pentru plata creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia.";
- Art. 161: "(1) Creditorii bugetari care au un privilegiu prin efectul legii şi care îndeplinesc condiţia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate la distribuirea sumei rezultate din vânzare faţă de alţi creditori care au garanţii reale asupra bunului respectiv.
(2) Accesoriile creanţei principale prevăzute în titlul executoriu vor urma ordinea de preferinţă a creanţei principale.";
- Art. 164 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului.
(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.
(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii."
Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii legale încalcă prevederile art. 20, 21, 24 şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată, care au următorul conţinut:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 44. alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]"
Autorul excepţiei consideră, de asemenea, că se încalcă art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată prin Legea nr. 174 din 17 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004. Cu acest prilej art. 164 din ordonanţă a fost abrogat, iar art. 161 alin. (1) a fost modificat, având următoarea redactare: "Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii şi care îndeplinesc condiţia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în condiţiile prevăzute la art. 131 alin. (7), la distribuirea sumei rezultate din vânzare faţă de alţi creditori care au garanţii reale asupra bunului respectiv." Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestui nou text, întrucât soluţia legislativă menţinându-se, conservă excepţia de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, a constatat neconstituţionalitatea acestor dispoziţii, cu motivarea că, independent de finalitatea urmărită de legiuitor, reglementarea dedusă controlului contravine liberului acces la justiţie, în măsura în care condiţionează însăşi înregistrarea contestaţiei la executare de plata unei cauţiuni. Astfel, "instituirea unei căi de atac ca modalitate de acces la justiţie implică în mod necesar asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală. Or, adăugarea la acestea a unei condiţii suplimentare, a cărei neîndeplinire are semnificaţia drastică a unui veritabil fine de neprimire a cererii de sesizare a instanţei cu respectiva cale de atac, constituie o îngrădire a accesului liber la justiţie, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie".
Aşa fiind, conform art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în prezenta cauză excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 a devenit inadmisibilă. De altfel, aceste dispoziţii au fost abrogate prin legea de aprobare a ordonanţei.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 160 şi ale art. 161 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Curtea reţine că textele de lege criticate stabilesc ordinea de distribuire a sumelor realizate prin executare silită, respectiv ordinea de preferinţă a stingerii creanţelor fiscale înscrise în titlurile executorii, precum şi prioritatea creditorilor fiscali care au un privilegiu prin efectul legii şi care îndeplinesc condiţia de publicitate sau posesie a bunului mobil. În susţinerea criticii autorul excepţiei nu argumentează în ce mod textele de lege menţionate contravin prevederilor constituţionale invocate.
În absenţa unei motivări pertinente a criticii formulate şi în condiţiile în care instituirea unei ordini de preferinţă în satisfacerea diferitelor categorii de creanţe se întemeiază pe criterii obiective şi rezonabile şi nu arbitrare şi discriminatorii, normele legale deduse controlului nu contravin textelor constituţionale de referinţă, ceea ce impune concluzia că, în ceea ce le priveşte, excepţia este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Fitocom" - S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 5.233/C/2003 al Judecătoriei Galaţi.
2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată prin Legea nr. 174/2004, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
3. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160 şi ale art. 161 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată prin Legea nr. 174/2004, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iunie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman

Decizia nr. 266 din 22/06/2004

Curtea Constitutionala

Decizie nr. 266 din 22/06/2004
Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 717 din 09/08/2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1), (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala

Ion Predescu - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent


Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cofetăria Lemnu Verde" - S.R.L. Dej în Dosarul nr. 636/2004 al Judecătoriei Dej.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, arătând că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 40/2004 dispoziţiile legale criticate au fost declarate neconstituţionale. Or, conform art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale nu pot face obiectul excepţiei.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 636/2004, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cofetăria Lemnu Verde" - S.R.L. Dej.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul criticat este neconstituţional, întrucât limitează accesul liber la justiţie, prin instituirea unei cauţiuni de 20% din cuantumul sumei datorate, situaţie care, în majoritatea cauzelor, îl pune pe debitorul persoană juridică în imposibilitate de a formula contestaţie la executare, chiar în cazurile în care evident nu datorează suma urmărită.
Se consideră că, astfel, textul criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi pe cele ale art. 21 privind dreptul de acces liber la justiţie.
Judecătoria Dej apreciază că excepţia este întemeiată, aşa cum a constatat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea textului ce formează obiect al excepţiei în dosarul de faţă.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia este inadmisibilă. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 40/2004 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Potrivit art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu pot face obiectul excepţiei prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, iar potrivit art. 23 alin. (6) din aceeaşi lege, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 232/2004, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 232/2004, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003, texte care au următorul cuprins:
"(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului.
(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.
(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii."
Examinând prevederile criticate, Curtea constată că prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, republicată, "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept". În aplicarea acestui text constituţional, art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale." Totodată, potrivit alin. (6) fraza întâi al aceluiaşi articol, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale." Întrucât, în cauză, instanţa nu s-a conformat acestor prevederi legale, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate care formează obiectul dosarului de faţă este inadmisibilă.
De altfel, prin Legea nr. 174 din 17 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004, art. 164 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 a fost abrogat.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Cofetăria Lemnu Verde" - S.R.L. Dej în Dosarul nr. 636/2004 al Judecătoriei Dej.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 iunie 2004.

PREŞEDINTE,
Ion Predescu

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Decizia nr. 263 din 22/06/2004

Curtea Constitutionala

Decizie nr. 263 din 22/06/2004
Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 676 din 27/07/2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea taranimii si a dispozitiilor art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare




Ion Predescu - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent


Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii şi a dispoziţiilor art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Mihail Mihăiţă în Dosarul nr. 3.428/2002 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal este prezent personal autorul excepţiei şi asistat de avocatul Constantin Nicolae, precum şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria comunei Dărăşti, prin consilier juridic Sorina Şoavă. Lipseşte Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura Ilfov şi Ştefana Neacşu, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocatul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că prin dispoziţiile legale criticate au fost împroprietărite persoane neîndreptăţite, în defavoarea adevăraţilor proprietari. Solicită reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate privind aceste dispoziţii.
Reprezentantul Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria comunei Dărăşti solicită admiterea excepţiei pentru aceleaşi motive pe care le-a invocat autorul excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 5/1993 şi prin Decizia nr. 394/2003, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3.428/2002, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii şi a dispoziţiilor art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Mihail Mihăiţă.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, întrucât "împroprietăresc pe oricine, chiar fără acte de proprietate".
Instanţa de judecată apreciază că textul legal criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, întrucât, pe de o parte, textul constituţional trebuie privit în ansamblul său, iar, pe de altă parte, autoritatea legislativă poate adopta prin legi speciale măsuri care să asigure constituirea dreptului de proprietate.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că textele de lege criticate nu vin în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale invocate. Prin aceste acte normative s-a constituit un drept de proprietate în favoarea foştilor cooperatori, anterior intrării în vigoare a Constituţiei. Constituţia nu poate desfiinţa aceste drepturi, chiar dacă în prezent acestora li se aplică regimul constituţional instituit de Legea fundamentală din 1991, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii. În sensul acesta s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 5/1993.
Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, deţinătorii unei case de locuit din zona cooperativizată au dobândit dreptul de proprietate privată asupra suprafeţei de teren aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti şi asupra curţii şi grădinii din jurul acestora, fără a fi nevoie de un titlu translativ de proprietate eliberat de cooperativele agricole de producţie sau, după caz, de autorităţile locale ale administraţiei de stat. Astfel, dispoziţiile criticate din Legea nr. 18/1991 nu fac decât să recunoască acest drept de proprietate în patrimoniul cooperatorilor sau al moştenitorilor acestora, fiind o aplicare a principiului constituţional al protecţiei proprietăţii private. Faptul că dreptul de proprietate constituit potrivit unei legi anterioare Constituţiei produce efecte şi în prezent relevă faptul că ne aflăm în domeniul aplicării imediate a legii noi, astfel că dreptului de proprietate constituit anterior Constituţiei îi sunt aplicabile prevederile regimului constituţional actual. Este invocată în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 3/1993.
Avocatul Poporului arată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 5/1993 şi nr. 394/2003), că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.
Excepţia are ca obiect dispoziţiile art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 30 ianuarie 1990. Acest Decret-lege a fost abrogat prin art. 123 al Legii nr. 18/1991, republicată, cu excepţia art. 8-11.
Textul art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 are următoarea redactare:
"Terenul aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deţinătorilor; acestea pot fi înstrăinate şi lăsate moştenire.
Terenul prevăzut la alin. 1, împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosinţa membrului cooperator, potrivit prevederilor art. 4, nu poate depăşi suprafaţa de 6.000 metri pătraţi pentru deţinătorul casei de locuit."
De asemenea, excepţia are ca obiect şi dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, ulterior modificată şi completată.
Aceste dispoziţii au următorul conţinut: "(1) Sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii.
(2) Suprafeţele de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora sunt acelea evidenţiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producţie.
(3) Pentru suprafaţa de teren agricol atribuită de cooperativa agricolă de producţie ca lot de folosinţă, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s-a atribut, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu excepţia celor strămutaţi, pentru realizarea unor investiţii de interes local şi de utilitate publică.
(4) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator."
Textul constituţional invocat de autorul excepţiei este cel al art. 44 alin. (1) şi (2), potrivit căruia: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod legal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobânzi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 şi cele ale art. 23 din Legea nr. 18/1991, republicată, reglementează constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, înlăturând astfel situaţia nefirească în care proprietarul casei de locuit era doar titularul unui drept de folosinţă asupra terenului. În aceste condiţii textele de lege criticate sunt în deplin acord cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
În ce măsură aceste dispoziţii legale, privind constituirea dreptului de proprietate, au fost respectate în fiecare caz nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti.
De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 şi ale art. 23 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 394 din 21 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 4 februarie 2004, statuând că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, al art. 2-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.d), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii şi a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Mihail Mihăiţă în Dosarul nr. 3.428/2002 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 iunie 2004.

PREŞEDINTE,
ION PREDESCU

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Decizia nr. 277 din 24/06/2004

Curtea Constitutionala

Decizie nr. 277 din 24/06/2004
Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 722 din 10/08/2004

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 241/2001


Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent


Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 5.979/2003 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 8 aprilie 2004, Tribunalul Sibiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 5.979/2003 al acelei instanţe.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 53, precum şi ale art. 11 alin. (1) din Constituţie, republicată, raportat la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se susţine că exerciţiul dreptului de locaţiune recunoscut de lege trebuie să aibă un tratament egal cu exerciţiul dreptului de proprietate, de asemenea protejat de lege. Potrivit autorului, dreptul de locaţiune are un conţinut complex, care implică, între altele, stabilitatea domiciliului şi dreptul la respectarea vieţii private. Se mai arată că prin consacrarea legală a schimbului obligatoriu de locuinţă "se compromite definitiv dreptul constituţional la un proces echitabil", instanţa de judecată neputând dispune altfel.
Tribunalul Sibiu - Secţia civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În acest sens, arată că limitările vizând folosinţa locuinţelor nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi, mai mult, prevederile legale criticate dau eficienţă deplină dreptului fundamental la locuinţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 181 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acesteia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 53 şi 21, întrucât "legiuitorul poate stabili reguli care să armonizeze drepturile fundamentale astfel încât să se ţină seama atât de interesele proprietarilor, cât şi ale chiriaşilor", iar accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie, republicată, arată că instituirea de regimuri juridice diferite în situaţii diferite nu poate fi apreciată ca o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii. Invocă în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, precizează că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, deoarece legiuitorul a urmărit să asigure, prin textul de lege criticat, atât protecţia chiriaşilor din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, cât şi garantarea dreptului de proprietate privată al persoanelor fizice îndreptăţite la măsuri reparatorii. Nu este încălcat nici dreptul la un proces echitabil, dat fiind că sunt asigurate toate garanţiile procesuale care garantează exercitarea acestui drept. În ceea ce priveşte raportarea criticii de neconstituţionalitate la prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 53 din Constituţie, republicată, consideră că schimbul obligatoriu de locuinţă este o măsură stabilită prin lege, justificată de respectarea drepturilor şi libertăţilor proprietarilor, şi care respectă pe deplin prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001.
Prevederile legale criticate au următorul conţinut:
- Art. 23 alin. (1): "Proprietarii au dreptul să ceară şi să obţină mutarea chiriaşilor din spaţiile cu destinaţia de locuinţă pe calea unui schimb obligatoriu."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 53, precum şi ale art. 11 alin. (1) din Constituţie, republicată, raportat la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi care au următorul conţinut:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate."
- Art. 11 alin. (1): "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte."
- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."
- Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."
De asemenea, sunt invocate ca fiind încălcate dispoziţiile cuprinse în art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd:
"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare, între alte dispoziţii constituţionale, şi la cele ale art. 16 şi art. 53 din Constituţie, republicată. Astfel, prin Decizia nr. 88 din 4 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 iulie 2000, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă. La acea dată, Curtea Constituţională a statuat, între altele, că "(...) prin nici o dispoziţie a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 nu sunt puse în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale şi nici exercitarea cu bună-credinţă a unor asemenea drepturi sau libertăţi". Mai mult, prin Decizia nr. 139 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 20 iunie 2001, Curtea a reţinut că "egalitatea în drepturi nu împiedică stabilirea de către legiuitor a unor soluţii legislative diferite pentru situaţii diferite. Dispoziţiile legale criticate îi ocrotesc în mod egal pe proprietar şi pe chiriaş, stabilind, pe de o parte, în ce măsură proprietarul poate refuza în mod justificat prelungirea contractului, iar pe de altă parte, dând chiriaşului posibilitatea să îşi apere dreptul locativ în condiţiile în care nu i se poate reproşa vreo conduită culpabilă". Atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit împrejurări noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 vin în contradicţie cu prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3), Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, dat fiind că, în caz de litigiu, chiriaşul are dreptul de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează procesul echitabil, de a formula apărări şi de a recurge la căile de atac prevăzute de lege.
Nu se poate reţine nici încălcarea art. 11 alin. (1) raportat la prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere dreptului persoanei la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului, cu atât mai mult cu cât chiriaşul nu este ţinut să procedeze la schimbul obligatoriu de locuinţă dacă nu sunt respectate anumite exigenţe minimale, cuprinse în art. 24 alin. (1) şi (2) din ordonanţă, care prevede:
"(1) Chiriaşul nu este obligat să se mute, dacă în locuinţa care i se oferă în schimb nu i se asigură suprafaţa locuibilă şi numărul de camere la care este îndreptăţit conform anexelor nr. 1 şi 2 la prezenta ordonanţă de urgenţă, dar nici nu poate pretinde o suprafaţă locuibilă sau un număr de camere mai mare decât cele la care este îndreptăţit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă sau decât cele pe care le deţine cu chirie şi nici condiţii mai bune de locuit decât cele pe care le are în locuinţa din care urmează să se mute.
(2) Nu i se va putea cere chiriaşului să se mute într-o locuinţă insalubră şi nici să accepte o locuinţă lipsită de dependinţele strict necesare - bucătărie, baie, WC -, prevăzute în contractul de închiriere a locuinţei din care urmează să se mute."
Din acest punct de vedere, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu aduc nici o atingere demnităţii omului sau drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, garantate prin dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 5.979/2003 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilă.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lăpădat