Monday, March 01, 2010

Tratatul de drept comparat al lui Leontin Jean Constatinesco

Intimplarea face ca intr-o librarie din Brasov sa fi gasit (la pretul vechi)Tratatul de drept comparat Leontin Jean Constantinesco(toate cele 3 volume, pe undeva la 120 de lei). Cu 7 ani in urma am avut in mina editia franceza a lucrarii, si atunci Tratatul mi s-a parut ceva a carei lectura poate fi aminanta,in comparatie cu cele scrie de Vom Mehren, Schlessinger, ori Merryman (aveam acces la toate, dar timp insuficient pentru a citi tot). De asemenea, mi s-a parut stufos, in buna traditie germana, careia autorul nostru ii apartine.
Citind insa editia romana, optica mea s-a schimbat. Parerea mea acum este ca domnul Constantinescu a scris o lucrare superba, extrem de actuala in ciuda timpului scurs de la publicare (cca 40 de ani de la editia originala, dar viata unor asemenea tratate e indelungata intr-o cultura; sa ne gindim ca un IL Georgescu e inca actual, si interesant, cultural vorbind, la peste 60 de ani de la publicare? asta ca sa dau doar un exemplu), la fel de actuala acum ca si atunci (doar discutia legata de scoala exegetica in dreptul francez,ca sa mai dau un exemplu, raspunde unor dileme pe care le-am intilnit frecvent, la juzi din generatia mea, de exemplu...Constantinescu transeaza discutia, o evoca superb istoric,samd, inca de atunci)?

Recomand tratatul cu caldura, merita cu prisosinta o lectura.

Labels:

Costul uman al crizei...

The Atlantic publica aici un interesant articol despre costurile umane pe care generatia mea, si cele mai tinere, par sa nu fi incetat sa le suporte. Concluziile lor cred ca se aplica din plin si Romaniei, iar cercetarea despre care face mentiune articolul merita o lectura!

Labels: