Dictatori

Update al cazului unuia celebru aici

Hermenia-A Romanian review dedicated to Hermenutics

Via Anne, a aparut numarul Nr. 4 / 2003--Metodă şi interpretare al HERMENEIA - Revistă de studii şi cercetări hermeneutice editata la Iasi

Din cuprins :

Stefan AFLOROAEI---Dorinta interpretului de a fi liber de metoda


Petru BEJAN---Hermeneutica intre cenzura metodologica si "desfraul" speculativ

Valerius M. CIUCA---Scoala dreptului organic sau scoala hermeneuticii organice a dreptului roman comparat

Nicu GAVRILUTA---Fractalii, exegeza inversa si jocurile computationale. O introducere în
hermeneutica de tip fractal a lui Ioan Petru Culianu

George BONDOR---Deconstructia ca strategie de interpretare. Nietzsche in lectura lui John Sallis

Ana-Maria PASCAL---Donald Davidson: elemente semantice si pragmatice în interpretarea radicala

Cristian NAE---Relativism si intentionalism in interpretarea operei de arta (A. Danto)

Andrei STAVILA---Kant si practicile interpretarii

Ioan Alexandru TOFAN---Textul si interpretul sau

Dana TABREA--R. G. Collingwood si Michel Foucault. Exercitii de lectura alternativa

Calin CIOBOTARI---Tehnica narativa a interpretarii
.......

(In Engleza)
TABLE OF CONTENTS

Ştefan AFLOROAEI--The Interpreter’s Will to Be Free of Method

Petru BEJAN--Hermeneutics in between Methodological Restrain
and Speculative Leisure

Valerius M. CIUCĂ--Organic Law School or the Organic Hermeneutics School of Comparative Roman Law

Nicu GAVRILUŢĂ--Fractals, Inverse Exegesis and Computational Games.Introduction to Ioan Petru Culianu’s Fractal Hermeneutics

George BONDOR--Deconstruction as Interpretative Strategy.
John Sallis’ Reading of Nietzsche

Ana-Maria PASCAL--Semantics and Pragmatism in Davidson’s
Radical Interpretation

Andrei STAVILĂ--Kant and the Techniques of Interpretation

Ioan Alexandru TOFAN--The Text and Its Interpreter

Dana ŢABREA--Collingwood and Foucault:Proposal for an Alternative Reading

Călin CIOBOTARI--The Narrative Technic of Interpretation

Book Reviews

Ioan-Alexandru GRĂDINARU--The Pragmatical Order of Michel Foucault’s Discourse(Gabriela Creţu, Discursul lui Foucault. O pragmatică a metadiscursului,Editura Cronica, Iaşi, 2004)

Dana ŢABREA--Method and Metaphysics
(James Connelly, Metaphysics, Method and Politics. The Political Philosophy of R. G. Collingwood,Imprint Academic, UK, 2003)

Cristina GELAN--The Methodology of the Social Sciences (Max Weber)(Max Weber, Teorie şi metodă în ştiinţele culturii, Editura Polirom, Iaşi, 2001)

Cristian NAE--Relativism and Intentionalism in Interpreting the Work of Art (A. Danto)

Cauze, Ratiuni,si Teoria Mintii

Brad de Long are un posting foarte interesant(plecind de la o idiotenie afirmata de un fost "fervent" sustinator al lui Bush, trecut in tabara adversa) despre Cauze, Ratiuni si Teoria Mintii in Filozofia Morala, din care am incercat sa traduc ceea ce mi se pare interesant de stiut pentru cititorul roman care incearca sa dea un sens idioteniilor propagate in Romania,pe toate canalele. La noi acesta problema nu este noua, ea aparind cindva in critica literara (am putea lua in considerare operele de fictiune scrise de un "abject" moral sau de un individ total iresponsabil fata de ideile sale? daca imi aduc bine aminte intrebarea ridicata de critica) ,astfel ca voi saluta orice comentariu venit din partea criticilor literari pe aceasta tema.

Dar iata mai jos traducerea:

Matthew Yglesias argumenteaza ca avem o datorie morala sa luam in serios ratiunile pe care oamenii le avanseaza.
Doresc sa imi exprim dezacordul (in mare parte) cu aceasta afirmatie: avem o datorie transcedentala si practica de a lua in serios ratiunile pe care oamenii le avanseaza doar in anumite conditii: atunci cind aceste ratiuni sint parte a unei structuri coerente de gindire care este stabila si consistenta cu ea insasi dealungul timpului. Atunci cind aceste ratiuni nu sint consistente si stabile dealungul timpului avem de-a face nu cu o Minte ci cu un amagitor Simulacru de Minte, si este o risipa a puterilor noastre-si o lipsa de respect fata de noi insine-sa incercam sa luam in serios aceste “ratiuni”.

…Un lucru pe care il inveti studiind filozofia mintii este diferenta intre o Cauza si o Ratiune. Intreaba-ma de ce sint liberal si iti pot da doua feluri de raspunsuri. Unul va fi bazat pe Ratiuni---iti voi prezenta argumente de ce cred ca liberalismul este teoria politica corecta iar apoi voi spune ca sint liberal din cauza faptului ca acesta teorie este corecta. Al doilea tip de raspunsuri va fi bazat pe Cauze---parintii mei au fost liberali,la fel ca majoritatea oamenilor printre care am crescut si cu care am venit in contact pina de foarte curind, si nu am gasit niciodata vreo ratiune irezistibila ca sa abandonez ideologia tineretii mele, desi mi-am schimbat cu siguranta vederile mele in diferite privinte din variate ratiuni specifice.

Explicatiile cauzale sint interesante, dar in final este nerespectuos sa vorbesti despre oameni in tremen cauzali…
..........
Dar haideti sa dam citeva definitii ca sa putem gindi clar despre aceasta. Haideti sa incepem prin a defini o Minte. Sint numeroase cauze care lucreaza in lume. Aceste cauze creaza lucruri denumite Minti. Fiecare Minte are o structura particulara determinata de cauzele sale particulare. Acest lucru, denumit (o) Minte ia atunci date despre lume si construieste ratiuni consistente si argumente logice pentru a ajunge la concluziile la care ajunge. Acest proces consistent si logic de rationare este ceea ce face Mintea sa fie o Minte.

Acum, oare cum ar trebui ca cineva sa analizeze mintea altcuiva? Acel cineva s-a putea uita la cauzele care au condus la acea structura particulara. Sau, s-ar putea uita la ratiunile si argumentele sale---la procesele sale interne care genereaza harta de la date catre concluzii. Y…a afirmat ca, fiind noi insine Minti, avem o datorie transcedentala de a trata alte minti la fel de bine cum am vrea noi sa fie tratata a noastra---adica sa avem ratiunile si argumentele noastre luate in considerare,cintarite si raspunse. Cred ca Y. ar trebui aici sa fi facut de asemenea afirmatia ca si celalalta Minte, ar trebui sa fie tot atit de mult pe cit a ta (astfel cum cred eu insumi ca sint) o Minte care incearca sa ajunga la concluzii care sint “adevarate” intr-un sens cit de cit relevant, si care nu respinge ratiunile si argumentele avansate de alte Minti ca irelevante si poc-poc , repede o plesneste pe celalalta , ci incearca, in schimb sa le inteleaga sau priceapa ---pentru ca ar putea fi corecte, iar ale ei gresite, sau poate pentru ca , din cind in cind, ar trebui poate sa isi mai schimbe propriile argumente si ratiuni, inlocuindu-le cu altele,mai puternice, ale altor minti.

Poate fi imoral (“lipsit de respect”) dintr-o anumita ratiune transcedentala sa analizezi alte minti in termeni legati de cauzele lor mai degraba decit in cei legati de ratiunile pe care le avanseaza. Dar este mai ales contraproductiv, ---cel putin, este contraproductiv pentru o Minte aflata in business-ul atingerii unor concluzii adevarate, mai degraba decit in cel al unui “Da! Pentru echipa mea---pentru o Minte sa se angajeze intr-o astfel de activitate(complectarea noastra). Si aceasta deoarece numai prin analiza ratiunilor avansate in mod SERIOS de catre alte Minti are cineva sansa de a-si imbunatati calitatea propriei sale gindiri. Iar acesta este motivul cheie pentru care sintem atenti la Ratiuni mai degraba decit la Cauze atunci cind analizam alte Minti.

La …X.(numele adevarat nu are importanta; cititorul este rugat sa se uite in jurul sau pentru exemple-n.n.) avem noi de a face cumva cu o Minte in sensul in care am definit-o mai sus? ……..(urmeaza exemple in care posesorul Mintii criticat mai sus, ignorind toate ratiunile contrarii avansate, sare de la o pozitie la exact opusul ei, fara nici un argument)… Ce s-a schimbat in lume pentru a provoca acesta rasturnare brusca in directia opusa? Nimic important.

Ratiunile nu pot explica acesta rasturnare. Nu exista ratiuni stabile pentru ea, nici structura consistenta si argumente logice conducind dinspre lume spre concluzii. Prin urmare, Y. nu se respecta pe el insusi---risipindu-si propriul sau timp, limitat---cautind aici o Minte care are un pattern stabil de ratiuni consistente si argumente logice de analizat. Si aceasta pentru ca argumentele care sint desfasurate doar atunci cind conteaza in partea pe care cel care le aduce a ales-o dinainte, nu sint in realitate argumente. Ratiuni care sint avansate doar cind este avantajos sa fie avansate nu sint cu adevarat ratiuni. Iar noi avem o datorie de a lua ratiunile in serios doar daca oamenii ne spun (cu adevarat-n.n.) ce este in Mintea lor. Iar daca nu o fac---daca structura de gindire pe care ei o prezinta este un simulacru schimbator mai degraba decit lucrul real---eu unul nu cred ca avem nici o astfel de datorie."

Si in continuare:

"Atentia spre cele de mai sus mi-a fost atrasa de catre actiunile autorului unei carti (urmeaza un alt exemplu si un lung comentariu pe care le voi sari, fiind putin importante pentru cititorul roman-n.n.) ......., din care rezulta ca argumentul maiastru “lucrat” de autor in cartea respectiva nu este deloc consistent cu gindirea autorului in general(asa cum rezulta din faptele sale) despre problemele dezbatute in cartea sa...Studentii, inteleg atunci din analiza cartii si a faptelor, ca daca autorul insusi nu ia lucrurile despre care scrie in serios...,nu exista nici pentru noi vreo ratiune pentru a lua ceea ce scrie foarte in serios.

Si, de fiecare data cind predau aceasta carte, sansele sint mari ca stundentii sa se angajeze intr-o dezbatere furioasa daca incapacitatea autorului de a-si lua prea in serios propriile principii ar trebui sa constituie sau nu o ratiune pentru a nu avea incredere in cartea sa. Dupa o indelungata deliberare, am luat decizia ca ar trebui sa fie o ratiune puternica de a nu avea incredere in cartea sa. Si aceasta, pentru ca faptele sale ne indica aceea ca, departe de a fi o reprezentare a Mintii autorului, cartea este(in schimb cu totul) altceva. Iar lucrul acesta este important, din moment ce intrebarea : “care au fost Ratiunile autorului pentru a gindi aceasta” apare prosteasca din moment ce indatoririle noatre de a ne pune intrebarea aceea dispar, iar intrebarea “ care este cauza(sau care este interesul)care l-a determinat pe autor sa scrie aceasta?”apare ca fiind mult mai interesanta...

Servus

Servus Bogdan, Servus Dan(imi place ardelenescul Servus)si multumesc pentru materiale voastre pe "Monitoar".
Sper ca Materialul lui Dan sa primeasca cit mai multe comentarii, aici si in alta parte(ar fi un semn ca citatul saptaminii-pe care il voi face permanent pina voi avea o impresie contrara-nu se potriveste juristilor romani din orice generatie)dar ma voi abtine deocamdata sa il comentez. In schimb, voi comenta putin idea "linkarii"site-urilor lansata de Bogdan.
Bogdane, de vreo saptamina si ceva, de cind Gabrielami-a vorbit despre asta si am reusit sa vad cum se maninca am inceput sa urmaresc si eu rezonantacelor ce am de comentat. Deocamdata este minuscula. Astfel incit sint tentat sa cred(intr-un fel, este extrem de normal sa fie astfel, sintem inca in preistoria acestor bloguri si a blogosferei romanesti ca mijloc de comunicare si "comert de idei", in general) ca deocamdata tot ce putem face este sa ne mentinem o linie de idei si o arie a preocuparilor serioase care in timp sa ii convinga pe cei care le urmaresc ca reprezinta un adevarat comert cu idei si o alternativa la timpeniile cu care sint bombardati zilnic de media sau de "mediile intelectuale" romanesti de care au parte. Atit si nimic mai mult.
Bineinteles ca in timp, sper sa ajungem la ceea ce vezi prin alte parti; echipe serioase de indivizi (din academie si nu numai) care cu inteligenta si rabdare, extind constant jocul gratuit al inteligentei la mediul acesta nou care este blogosfera.
Dar, deocamdata, si noi, ca si ei, trebuie sa rezolvam problema imediata care nu este aceea a lipsei de informatii (deja e prea multa informatie pe net, mult prea multa) ci aceea de cum sa faci sens din aceasta informatie care te asalteaza din toate partile. Iar problema oricarui blogger bun (care nu isi face blog doar ca sa isi puna pozele de familie pe el)este aceea de a transmite cumva si celorlalti entuziasmul lui pentru o informatie sau alta; de a le arata si celorlati sau a reusi impreuna cu acesti ceilalti sa arate ca exista o schema mentala dupa care lumea asta ce pare ca a innebunit poate totusi avea sens,poate fi descifrata . Si spunind aceasta, cred ca am raspuns indirect si la intrebarea : de ce mi-am facut un blog .

Bafta si voua in tot ceea ce intreprindeti!

Liviu

CEDO-update-Sabou and Pîrcălab v. Romania (no. 46572/99)

Comunicat de presa al grefei(traduc doar header-ul)
........
Curtea va notifica de asemenea,in scris 16 hotariri ale Camerelor marti 28 Septembri 2004....

Comunicatele de presa si textul hotaririlor vor fi disponibile incepind cu ora 2.30 p.m. (timp local) pe site-ul Internet al Curtii.



Marti 28 Septembrie 2004




....Chamber...


Sabou and Pîrcălab v. Romania (no. 46572/99)

The applicants, Dan Corneliu Sabou and Călin Dan Pîrcălab, are Romanian nationals who were born in 1971 in 1968 and live at Baia Mare (Romania). They are reporters on a local newspaper “Ziua de Nord-Vest”. They were convicted of criminal defamation for publishing a series of five articles on the allegedly unlawful acquisition of land by the mother of the President of Baia Mare District Court.

The applicants argue that their convictions violate their right to freedom of expression, as guaranteed by Article 10 of the Convention. Mr Sabou also alleges that a ban that has been imposed on the exercise of his parental rights infringes his right to respect for his family life, in breach of Article 8. He further complains under Article 13 of a lack of an effective remedy enabling him to assert his right to respect for his family life.

si in franceza:

Sabou et Pîrcalab c. Roumanie (no 46572/99)

Les requérants, Dan Corneliu Sabou et Calin Dan Pîrcalab, sont des ressortissants roumains nés respectivement en 1971 et 1968 et résidant à Baia Mare (Roumanie). Ils sont journalistes au quotidien local „Ziua de Nord-Vest”. Ils furent poursuivis et condamnés pénalement pour diffamation, en raison de la publication d’une série de cinq articles portant sur l’acquisition soit disant abusive de terrains, par la mère de la présidente du tribunal de première instance de Baia Mare.



Les requérants soutiennent que leur condamnation a emporté violation de leur droit à la liberté d’_expression, garanti par l’article 10 de la Convention. M. Sabou allègue également que l’interdiction de ses droits parentaux a porté atteinte au droit au respect de sa vie familiale, en violation de l’article 8. En outre, il se plaint de n’avoir pas disposé d’un recours effectif lui permettant de dénoncer la violation alléguée de son droit au respect de sa vie familiale, au mépris de l’article 13 de la Convention.

DESPRE ROLUL JURISTULUI

Partea a treia: Organizatiile Profesionale

In fiecare an, facultatile de drept isi inchid portile in urma a mii de studenti romani. Primul pas al unui absolvent in afara spatiului academic este pus pe un drum plin de semne de intrebare. Lipsa reperelor, a punctelor de sprijin si a indrumarilor sunt singurele certitudini in primii ani de deruta profesionala.

Pe linga acestea, perceptia publica este ca justitia romana este lipsita de eficienta, corupta, falimentara.
Avocatii, notarii, mai nou executorii sunt priviti ca fiind categorii sociale ce nu au scrupule in a se imbogati pe seama clientilor lor, niste caste profesionale care isi au propriile reguli care impiedica cit mai mult angajarea raspunderii. Consilierii juridici doresc sa fondeze societati comerciale cu care sa inlocuiasca contractele de munca. Judecatorii raspund prea usor si adesea la comenzi politice, iar instantele noastre sunt pline de hotariri contradictorii. Presa scrie in fiecare zi despre un jurist asupra caruia planeaza suspiciuni de coruptie, care a pus interesul sau personal inaintea interesului pentru realizarea justitiei.

Ce se intimpla cu profesia noastra? Ce ne lipseste pentru a construi temelii solide sistemului de justitie, fiind profesionisit mai buni - nu atit in practica noastra individuala dar in comunitatea profesionala? Exista un Spirit al Corpului Profesional de Juristi ? Este sistemul educatiei juridice dezacordat fata de practica zilelor noastre?

Voi incepe prin a arata care sunt principiile generale sociale care stau la baza asocierii. Ele au fost definite in 1966 de Lon L. Fuller intr-o lucrare prezentata in cadrul unei conferinte a Societatii Americane de Filozofie Politica si Juridica: “Doua Principii ale Asocierii Umane”. Mai intai, autorul declara ca va vorbi despre doua principii si nu doua forme ale asocierii, fiind “preocupat mai curind de ceea ce tine laolalta ceva ce un scriitor numea a fi “mobilierul societatii” si nu de structura in sine a acestui mobilier – desi evident ca eficacitatea legaturilor limiteaza tipurile de mobilier care poate fi asamblat”.

Cele doua principii descrise de Fuller sunt: principiul “angajamentului comun” si, la capatul opus, “principiul normativ”.

Primul principiu se refera la acele angajamente voluntare care aduna energii pe care nici o obligatie legala nu le poate reglementa sau nu isi propune sa o faca. Organizatiile aflate la aceasta extrema nu tolereaza fractiunile interne, fractiunile de interese care au pozitii nuantate fata de interesul general al grupului. In general asocierile care functioneaza in vremuri tulburi, de revolta si de definire sunt foarte sensibile la “viciul periculos al fractionarii” [Madison, The Federalist, no.X]. Nu trebuie sa facem un efort de memorie prea mare pentru a ne aminti de vremurile de “Uniune Nationala” care au domnit in Romania anilor ’90.

Al doilea principiu are in vedere asocierile care au la baza functionarii lor reguli formale care stabilesc drepturile si obligatiile membrilor. O organizatie care functioneaza la inceput pe principiul angajamentului comun incepe sa se transforme intr-o organizatie care, nu numai ca tolereaza, dar are nevoie din ce in ce mai mult de fractiuni interne care sa functioneze dupa regula angajamentului comun. Normele Juridice nu sunt cele mai eficiente instrumente pentru a directiona energiile umane spre acele domenii in care se pot manifeste in modul cel mai creativ si cel mai practic. Tocquile observa in “Democracy in America” ca un Guvern nu poate decit sa edicteze reguli stricte, si de aceea punea un accent deosebit pe valoarea asocierii. Pentru a vedea argumentele acestei teorii, nu trebuie decit sa privim in jurul nostru. Comparatia intre societatile dezvoltate, in care libera asociere este o practica neintrerupta de sute de ani si societatile care tocmai au suportat un regim comunist in care guvernarea avea pretentia de a reglementa orice relatie sociala, orice asociere - ne dezvaluie sensul deplin al fortei care sta in spatele libertatii de asociere. Principala justificare a acestei realitati este aceea ca prin asociere, membrii unei organizatii au posibilitatea de a urmari un interes comun privat, care nu este neaparat impartasit de societate in general. Mai mult, o asemenea asociere poate aduce in fata publicului posibilitati si optiuni pe care acesta nu le are in vedere, ajutind astfel opinia publica sa isi “redefineasca” interesele.

Cele doua principii nu se gasesc in realitatea practica intr-o forma pura. Orice organizatie oscileaza in diferite momente intre cele doua “motoare” care le face sa functioneze. Vechiul conflict dintre “spirit” si “litera” nu poate ocoli nici o forma de organizare umana. Sa presupunem ca o asociatie se naste la inceput in jurul unei idei, si este animata puternic de idealuri comune. Probabil ca pentru un timp nu va exista nici un conflict legat de disciplina: conduita fiecarui membru va fi data de constiinta si angajamentul sau pentru “cauza comuna”. Odata cu trecerea timpului cerintele angajamentului de asociere vor incepe sa se faca uitate iar entuziasmul se va estompa. Va fi necesar ca “oaia ratacita” sa fie readusa la “turma” printr-o admonestare. Procedura de avertizare va deveni apoi una formala, iar de aici pina la a vorbi deschis despre posibilitatea de a demisiona nu e decit un pas. Pe masura ce asocierea prospera, afilierea la ea va tinde sa expuna avantaje materiale si tangibile – de la interesul pentru o proprietate comuna pina la posibilitatea de a avea acces mai usor la o slujba. Admiterea in cadrul organizatiei va necesita o contributie materiala a noilor veniti. In aceste imprejurari, apare necesitatea ca orice incetare a calitatii de membru sa beneficieze de un tratament echitabil. Simpla descriere a unui proces ca fiind echitabil nu inseamna insa ca avem un instrument care sa testeze gradul sau de echitate. Intervin aici alte criterii care localizeaza procedura in timp si spatiu. Nu in ultimul rind, orice schimbare de procedura influenteaza inevitabil substanta chestiunii supuse dezbaterii. In acest mod descoperim ca ne aflam pe un tarim controlat in mare masura de drepturile si obligatiile normative.

Am facut aceasta scurta introducere in fundamentele substantiale ale asocierii, cum au fost descrise de Fuller, pentru a sublinia tensiunea permanenta existenta intre motivele si argumentele ideale ale unei asocieri si realitatea practica, normativa, a functionarii sale – cea care ii confera individualitate de grup.

Vom trece acum la o analiza aplicata a acestei tensiuni in cadrul organizatiilor profesionale ale juristilor. Din motive de simplitate voi numi cu acest termen atit avocatii cit si consilierii juridici.

Teoria economica descrie o piata serviciilor juridice ca fiind asimetrica din punct de vedere al informatiei.Cu alte cuvinte, cei mai multi clienti sunt mai putin informati decit un jurist despre natura unei probleme juridice si despre posibilele solutii. Consecinta acestei asimetrii este faptul ca un client il va lasa de cele mai multe ori pe jurist sa defineasca problema in locul sau dupa care tot acesta va trebui sa recomande o solutie si sa o implementeze.In consecinta, juristul va defini atit nevoile clientului si va selecta strategia pe care o gaseste cea mai potrivita, actionind ca un agent pe de o parte dar va fi si cel care furnizeaza serviciul, folosind expertiza sa pentru a implementa strategia aleasa. Apare astfel un conflict sever intre cele doua roluri ale sale: va exista intodeauna un interes material de a recomanda strategiile cele mai costisitoare pentru care tot el va fi platit. Aceasta situatie conduce la necesitatea de a reglementa piata serviciilor profesionale si functionarea profesiei pentru a realiza o mai buna protectie a clientilor. Asimetria informatiei mai ridica o problema importanta: imposibilitatea clientului de a judeca in avans calitatea serviciilor oferite de jurist. Ea are ca solutie stabilirea unor standarde profesionale minimale si acordarea de licente sau atorizatii de practica. Autoreglementarea nu este insa singura solutie: a fost sugerata posibilitatea infiintarii unei agentii independente de “rating profesional” ori s-a considerat ca mecanismele liberei competitii vor genera semnalele proprii care vor stabili nivelele de profesionalism acceptate de piata. Existenta unor societati profesionale in care este antrenata raspunderea personala a asociatilor, este un semnal puternic privind calitatea serviciilor oferite.

Tensiunea oricarei forme de asociere explicata de Fuller apare si in cazul organizatiilor profesionale. De o parte avem interesul public de realizare a justitiei prin mentinerea unor standarde ridicate de pregatire a juristilor, prin promovarea unor principii esentiale cum ar fi independenta profesionala si, nu in ultimul rind prin sustinerea insasi a conceptului de norma: acesta este principiul angajamentului comun. De cealalta parte a balantei se afla principiul normativitatii, care ofera ca solutie de coeziune profesionala autoreglementarea sub presiunea interesului public de realizare a justitiei.

Inainte de a arunca o privire asupra criticilor privind autoreglementarea, ma opresc sa subliniez un aspect esential al organizarii profesionale. Atit in Europa cit si in SUA, Canada sau Australia nu exista obligatia unui jurist, oricare ar fi expertiza sa, de a se asocia la o anumita organizatie profesionala pentru a putea practica. Este libera alegere a oricarui absolvent al unei institutii de invatamint juridice de a sustine examenele pe care asociatiile profesionale existente pe piata serviciilor juridice le organizeaza pentru a evolua nivelul de pregatire al membrilor sai. Numai reputatia unei organizatii profesionale si proiectele personale ale fiecarui individ sunt determinantele firesti ale alegerii pe care acesta o face de a se asocia si a fi parte intr-o organizatie profesionala. De altfel Recomandarea 21 din 25 Octombrie 2000 a Consiliului de Ministrii al UE statueaza fara posibiliate de interpretare: “avocatii se bucura de libertatea de credinta, expresie, miscare, asociere si organizare”. In SUA, doar aproximativ 50% din avocati sunt inscrisi in American Bar Association. In Franta si Belgia exista zeci de barouri. Este o consecinta fireasca a faptului ca serviciul juridic este oferit clientilor in general in limita unui anumit teritoriu, ceea ce face ca organizarea locala sa fie barometrul care poate indica standardele pietii locale de servicii juridice. Peste tot in lume barourile locale sunt cele care fac regulile principale si care eventual negociaza reguli comune in cadrul unei uniuni in functie de reputatia profesionala a membrilor sai.

Din acest punct de vedere putem considera ca formele de organizare profesionala in Romania se afla intr-o stare primitiva. Daca inlaturam obligatia legala, edictata impotriva dreptului universal al persoanei la libera asociere, ca un avocat sa faca parte dintr-un anumit barou, aflat intr-o structura unica – iar mai nou incercarea de a acredita ideea ca si consilierii juridici au acelasi regim – atunci intreg sistemul existent se prabuseste. Membrii actuali ai acestor organizatii ar incepe probabil sa se asocieze in baza principiului angajamentului comun, pentru a folosi patrimoniul asocierii in scopul modernizarii profesiei.

Dar care sunt limitele de definire a unei organizatii profesionale a juristilor oriunde in lume?

Pina recent, in pragul mileniului trei, rolul esential al organizatiilor profesionale era autoreglementarea profesionala. In numele interesului public au fost ridicate inca de la inceputurile profesiei bariere la intrarea in profesie, au fost impuse restrictii in ce priveste publicitatea, au fost impuse restrictii privind tarifele practicate, restrictii privind forma de organizare si restrictii asupra modului de a contracta cu clientii [fiind interzise onorariile de succes]. Incepind din anii ’90 insa exista un puternic curent care demonstreaza ca aceste bariere nu mai sunt in interesul public al unei societati aflata intr-o crestere de complexitate si de mobilitate. Interesul public cere ca si in zona serviciilor profesionale sa se manifeste libera competitie. Organizatia profesionala trebuie sa isi modifice scopurile de ieri pentru a privi in viitor. Ea se va asigura ca “membrii sai se afla la standarde inalte de educatie atit in timpul facultatii cit si pe durata exercitarii profesiei, ca au abilitatile necesare pentru a proteja si promova drepturile si interesele clientilor lor, cu o atentie deosebita pentru chestiunile de etica cele privind drepturile omului, si ca sustin permanent realizarea justitiei”. [Extras din Recomandarea 21, citata mai sus].

Iata care este lista de obiective pe care American Bar Association si le propune pentru a oferi membrilor sai o certitudine a excelentei profesionale:

1. Sa promoveze imbunatatirea sistemului de justitie american.
2. Sa promoveze accesul semnificativ la reprezentare si la sistemul de justitie american pentru toate persoanele, indiferent de conditia lor economica sau sociala.
3. Sa ofere permanent indrumare pentru imbunatatirea legilor, in scopul de a servi nevoile societatii aflate in premanenta schimbare
4. Sa dezvolte intelegerea si respectul legilor, a procesului de justitie si a rolului profesiei de jurist de catre public
5. Sa atinga cele mai inalte standarde de profesionalism, competenta si comportament etic
6. Sa serveasca ca organizatie reprezentativa a profesiei juridice
7. Sa ofere beneficii, programe si servicii care promoveaza dezvoltarea profesionala si imbunataesc calitatea vietii membrilor sai
8. Sa promoveze respectul fata de lege in lume
9. Sa promoveze participarea deplina si egala in profesie a minoritatilor, femeilor si persoaneleor cu disabilitati
10. Sa protejeze si sa imbunatateasca idealurile profesiei juridice ca o chemare si dedicatie pentru serviciul public
11. Sa protejeze independenta profesiilor juridice si a sistemului juridic ca element fundamental pentru o societate libera

In SUA atit instantele cit si autoritatea de reglementare in domeniul concurentei sunt cele care, in numele interesului public, cer organizatiilor profesionale sa renunte la restrictiile legate de practica profesionala si admiterea in profesie. Comisia Europeana recunoaste ca organizarea profesiilor liberale, si in special organizarea juristilor, trebuie modificata esential pentru a respecta regulile privind concurenta. In acest sens, a fost dat publicitatii Raportul privind Competitia in domeniul Serviciilor Profesionale, la data de 9 Februarie 2004. Raportul este o consecinta a Rezolutiei Parlamentului European privind reglementarea pietei serviciilor oferite de profesiile liberale.

Raportul arata ca fara nici o indoiala avocatii si membrii profesiilor liberal sunt niste “agenti economici” in sensul reglementarilor privind concurenta. Mai mult, el extinde aplicarea acestor reglementari si asupra asociatiilor profesionale in care sunt admisi membri cu statut de angajat – deoarece o asociatie profesionala in mod normal si natural este reprezentanta unor membri independenti ai profesiei, angajatii avind calea asocierii in cadrul unui sindicat. Raportul indica raspunderea statului care incurajeaza sau obliga la un comportament anticoncurential. Lista practicilor considerate ca fiind anticoncurentiale este urmatoarea: bariere la intrarea in profesie, fixarea unor tarife, restrictii privind publicitatea si impunerea formelor de exercitare a profesiei.

Un fenomen interesant se petrece insa in zona asociatiilor profesionale ale consilierilor juridici. Legea consilierilor juridici permite acestora, fara nici o posibilitate de interpretare, sa se asocieze liber pentru a forma organizatii profesionale. Prevederile legii se pare ca au nemultumit pe cei care erau la conducerea fostei Asociatii a Consilierilor Juridici, care se astepta sa fie nominalizata intr-un rol de monopol similar cu cel existent in profesia avocatilor. Din pacate, colegii nostrii nu s-au putut adapta la conditiile respectarii dreptului la libera asociere si, contrar trendului global al de-regulizarii profesiilor juridice, incearca sa acrediteze ideea ca sunt singura organizatie (auto)indreptatita sa autorizeze intrarea in profesie. Ceea ce ni se pare insa mai grav este faptul ca anumite aparente pot induce ideea ca autoritatea publica a statului incurajeaza acest comportament. Publicarea in Monitorul Oficial al unui Statut al Consilierilor Juridici care contine prevederi anticoncurentiale si in afara legii poate fi o dovada a acestei sustineri. In temeiul comentariilor facute de Raportul Comisiei Europene mentionat mai sus, credem ca se poate discuta depre raspunderea statului pentru incurajarea unui comportament anticoncurential in domeniul reglementarii profesiei de consilier juridic, si se pot aduce argumente foarte puternice in acest sens in fata Comisiei Europene dupa anul 2007, in cazul in care Romania va deveni membra cu drepturi depline a Uniunii Europene.

La polul opus exista o initiativa care dovedeste ce inseamna forta libertatii de asociere, care lasata sa functioneze, poate da nastere unor proiecte inovatoare si pline de sens. Un grup de consilieri juridici, practicieni in domeniul privat, au pus bazele primei asociatii profesionale din Romania care are o platforma de comunicare si de decizie electronica: Forumul Electronic al Consilierilor Juridici din Romania
[e-F.Cons].

e-Forumul Electronic al Consilierilor Juridici din Romania poate lua in mod statutar decizii prin votul electronic al membrilor sai, dupa o dezbatere care poate dura intre 7 si 30 de zile, in functie de natura subiectului. In plus, nici o actiune sau act al echipei de conducere, inclusiv cele financiare, nu este valabil daca nu este postat electronic pentru a putea fi consultat de orice membru.Un mecanism de reprezentare rezonabil permite si altor asociatii sa devina membri si sa isi exprime votul in functie de forta lor de mobilizare interna.Alegerile pentru functiile de conducere au loc anual si se pot realiza pe cale virtuala. Orice membru al asociatiei isi poate inainta candidatura insotita de un rezumat al proiectelor sale, cu obiective concrete: membrii asociatiei vor evalua interesul lor pentru acel proiect si vor vota sau nu pentru el.

Asociatiile profesionale se bazeaza in mod uzual pe veniturile care provin din cotizatille membrilor sai, conferinte si seminarii care prezinta interes pentru acestia, publicatii, subventii, donatii si investitii. Unii privesc internetul ca o amenintare care ar putea reduce veniturile care provin din conferinte si din publicarea a diverse materiale. Argumentul lor este acela ca daca membrii pot comunica cu usurinta prin internet, nu vor mai avea nevoie de o comunicare directa si de intilniri in care sa discute despre politici si organizare. Conexiunea prin internet costa mai putin decit o deplasare intr-o locatie din tara sau una internationala. In spatele acestor temeri care pot fi indreptatite stau uneori si motive mai putin justificate, cum ar fi controlul fondurilor si al informatiilor. In special modul in care sunt organizate profesiile liberale in Romania favorizeaza asemenea practici, in detrimentul nevoilor profesionale ale membrilor.

Credem ca acest mod de a privi lucrurile este gresit. Faptul ca poate exista comunicare deschisa si instantanee intre membrii unei asociatii imbogateste viata organizatiei, dind posibilitatea oricarui membru sa isi expuna punctul de vedere atunci cind doreste – un lucru imposibil in timpul unei conferinte cu spatiu si timp limitat. Mai mult, presiunea comunicarii face ca membrii sai sa aiba un control direct asupra fondurilor pe care le varsa in conturile asociatiei in interesul lor profesional. Veniturile din publicatii pot creste, daca sunt postate public doar fragmente din lucrarile organizatiei sau rezumate ale lor. E foarte adevarat insa ca o asemenea viziune inseamna implicare, participare, interes si efort personal pentru imbogatirea perspectivelor profesionale. Acesta este ratiunea pentru care e-F.Cons a luat nastere.

Dincolo de posibilitatile nelimitate pe care comunicarea virtuala le deschide, exista si noi provocari ale mediului electronic: uneori documente mai vechi nu sunt reactualizate ori pur si simplu pot exista e-mail-uri care sa “dispara” pe drumul lor catre destinatar. Abordarea lor necesita din partea membrilor rabdare si perseverenta pentru a dezvolta un adevarat spirit al corpului profesional.

Oricare ar fi forma de comunicare in interiorul unei asociatii profesionale, exista citeva principii fundamentale pe care organizatia trebuie sa le urmareasca: stimularea comunicarii intre membrii profesiei dar si a comunicarii intre organizatie si restul lumii; dezvoltarea unor standarde profesionale, politici si metode de acreditare transparente si corecte in conditii egale pentru orice aplicant, fara nici o discriminare; incurajarea dezvoltarii profesionale prin publicarea de reviste, carti, rapoarte si alte documente; recompensarea activitatilor profesionale deosebite prin recunoasteri publice, premii si participarea in comisiile si pozitiile importante ale asociatiei. O asociatie cum este e-F.Cons-ul va profita de comunicarea virtuala directa si imediata pentru a face ca aceste obiective sa devina mai usor de atins intr-un timp mai scurt si cu costuri mai mici. E-F.Cons abordeaza insa si probleme specifice organizarii consilierilor juridici:
proiecte de educatie in domeniul negocierii si medierii, impreuna cu alte organizatii specializate; promovarea unor modificari legislative care sa clarifice chestiunile de importanta pentru practica profesiei:
independenta de opinie; conflictul de interese; privilegiul comunicarilor cu angajatorul; practica multidisciplinara;obligatia instruirii permanente; organizareaprofesionala in raport cu politicile europene privind concurenta.

Un coleg imi spunea cindva ca acest proiect ar fi o incercare de a “zbura pe Luna”, cind noi abia daca avem citeva carute care se tiraie pe un drum de tara prafuit. Raspunsul meu a fost direct: nu vom ajunge niciodata pe Luna daca vom dormi toata viata ascunsi sub coviltirul carutelor, fara vise si proiecte, fara sa vedem macar ca exista o Luna. Pentru unii oameni, Luna e mai aproape decit Canada. O putem privi in fiecare seara. E mai aproape de suflet, intai.

Daca vreti sa aflati mai multe despre e-F.Cons, va astept sa imi scrieti la: e_fcons@yahoo.co.uk

Dan STOICA, LL.M.
Iasi
12 Septembrie 2004

Referinte:
"Two principles of human association" din culegerea de eseuri "The Principles of Social Order", Lon L. Fuller, Editia Oxford 2001, pg.81 si urm.

The virtual association.(The Role of Professional Associations)
Library Trends; September 22, 1997; Valauskas, Edward J.
http://static.highbeam.com/l/librarytrends/september221997/thevirtualassociationtheroleofprofessionalassociat/

Pentru a cita idei din acest text, folositi urmatoarea formulare:
Dan Stoica, “Despre Rolul Juristului.Partea a treia: Organizatiile profesionale”, text disponibil la lird.blogspot.com

Pentru a citi primele doua parti ale ciclului « Despre rolul juristului », vizitati :http://www.indaco.ro/revista_specialistilor.html

de ce blog-uiesc ?

- pentru ca am ce sa spun si altora ...
- pentru ca am testat un serviciu de blog ca sa imi dau seama cum poate fi folosit
- pentru ca putem crea mai usor pornind de la o idee si sarind la alta
- pentru ca multa informatie se pierde daca nu o scriem atunci cind trebuie.....

Imi pare bine ca au aparut 2-3 bloguri " profesionale " in domeniul dreptului. Urmatorul pas il reprezinta legaturile dintre ele.

Cu toate ca nu avem prea mult timp fiecare din noi in parte... poate impreuna putem face ceva..
Si daca primim un comentariu inseamna ca ceea ce scriem a folosit cuiva...

Cam atit acum...

Un nou blog...

Incepind de astazi - 24 09 2004, am deschis sectiunea de blog pentru noutati si informatii referitoare la dreptul tehnologiei informatiilor. -http://legi-internet.ro/blogs/index.php

De ce ?

In primul rind pentru ca, desi de peste 3 ani am publicat in vechea forma asite-ului Legile Internetului o pagina cu Noutati din domeniu, mi-am datseama ca reusesc sa imi fac cit mai putin timp pentru a publica cevainchegat - asta daca nu public stirea imediat ce am vazut-o.

In al doilea rind cred ca era important sa trimit informatia nu numai inengleza, franceza si cel putin cu un foarte scurt text in limba romana (astaa fost una din ideile principale si atunci cind am lansat site-ul LegileInternetului - informatie in limba romana despre un domeniu de nisa).

In al treilea rind, urmaresc de ceva vreme blog-uri si modalitatea decolaborare si intercalare intre acestea si mi se pare cu adevarat the NextKiller Application astfel incit sa poate fi utilizata si pe site-ul LegileInternetului.

Asadar, bazindu-ma pe o aplicatie de blog free numita b2evolution am facutacesta sectiune ce curpinde practic 2 bloguri :- unul dedicat noutatilor din domeniu -http://legi-internet.ro/blogs/index.php- unul dedicat diverselor legaturi catre pagini web in legatura cu domeniujuridic, dar nu numai - http://legi-internet.ro/blogs/index.php?blog=4

Evident, daca sunt persoane interesate sa posteze lucruri interesante peaceste teme, ii rog doar sa imi dea un e-mail la contact@legi-internet.ro cuo scurta descriere a cine sunt (asta daca nu am corespondat deja :-) si o sale acord drepturile de postare pe cele 2 bloguri...

Multa bafta tuturor
Bogdan Manolea
www.legi-internet.ro

Din nou despre cazuri Gettier

Cum internetul acesta este plin de surprize,am dat, cautind cu totul altceva de un articol al Academicianului Mihai Drăgănescu, Preşedintele Secţiei de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei a Academiei Române, intitulat : Societatea informaţională şi a cunoaşterii. Vectorii societăţii cunoaşterii., in care se vorbeste in parte despre ce altceva decit cazurile Gettier despre care am postat mesaje aici si aici.

Dar iata mai jos sectiunea care are legatura cu discutia noastra:

3. Cunoaşterea

3.1. Teoria filosofică clasică a cunoaşterii

Pentru a defini cunoaşterea nu mai este suficientă recurgerea la teoria clasică a cunoaşterii pentru care, începând cu Platon şi continuând cu Aristotel, Thomas Aquinas,
John Locke, George Berkley, David Hume, Immanuel Kant ş.a., cunoaşterea este o facultate mentală a omului. Platon (de exemplu, în Republica) a introdus concepţia mentală a cunoaşterii. Continuatorii moderni şi contemporani ai acestei idei consideră cunoaşterea ca o stare mentală. De aceea cunoaşterea este privită de aceştia ca o formă a
conştiinţei, chiar cea mai înaltă formă de conştienţă pe care omul o poate avea: dacă S ştie p (corect se spune S ştie că p), S trebuie să fie conştient de ceea ce ştie. În mod
echivalent: dacă S ştie că p, atunci S ştie că ştie că p.

Epistemologia este definită şi astăzi drept o ramură majoră a filosofiei care se ocupă de natura, originea, scopul şi limitele cunoaşterii umane [3.1]. Astăzi se studiază problema
cunoaşterii la animale, dar cel mai important aspect nou al cunoaşterii îl reprezintă cunoaşterea ‘artificială’ a sistemelor expert, a agenţilor inteligenţi, adică a sistemelor de inteligenţă artificială. Asemenea elemente nu au fost încă integrate într-o teorie nouă şi adecvată a cunoaşterii.

Punctul de pornire al teoriei clasice a cunoaşterii este datorat lui Platon (427- 347 În.Hr.) şi este expus în lucrările sale Theaetetus şi Republica. Pentru Platon cunoaşterea implică credinţa că ceva este adevărat (true belief). Dar acest lucru nu este suficient. Spre exemplu, cineva poate ‘cunoaşte’ că descoperitorii insulinei sunt Frederick Banting şi Charles Best care au luat premiul Nobel, dar această credinţă nu ţine seama de faptul că se ştie tot mai evident că Nicolae Paulescu este adevăratul descoperitor al insulinei. Acel cineva are un 'true belief' (credinţă despre adevăr) care nu se confirmă a fi cunoaştere despre descoperitorul insulinei. De aceea, după cum remarca chiar Platon la vremea lui, true belief (credinţa sau încrederea despre adevăr) este necesară dar nu suficientă. Este necesară şi o justificare. Altcineva, pentru care Nicolae Paulescu este descoperitorul insulinei, are justificarea faptelor ştiinţifice dovedite. Pentru Platon în Theaetetus
cunoaşterea este credinţă justificată despre adevăr (justified true belief- JTB).
Problema rămasă în suspensie, în mare măsură până astăzi, este ce se înţelege prin justificare sau despre ce justificare este nevoie.

Existenţa mai multor tipuri de cunoaştere apare cu mare claritate la Thomas Aquinas (1225-1274), de fapt el urmând ideile lui Aristotel din lucrarea Despre suflet care a fost tradusă la începutul sec. XIII. Pentru Thomas Aquinas există o cunoaştere prin sensuri, de exemplu a unui pom pe care îl vezi, dar aceasta este, după Aquinas, o cunoaştere
inferioară deoarece se referă la lucruri individuale. Pentru el, cunoaşterea trebuie să implice intelectul şi să fie de fapt cunoaştere ştiinţifică cu caracter cât mai general,
universal. Pentru Aquinas, cunoaşterea lui Dumnezeu este cunoaşterea cea mai înaltă pe are oamenii o pot poseda.

Fără îndoială, inteligenţa artificială infirmă punctul de vedere extrem de mai înainte, deoarece inteligenţa artificială actuală nu ştie că ştie, ea poate numai găsi ceea ce ştie şi poate utiliza ceea ce ştie. Mai poate să şi descopere unele lucruri (knowledge discovery).
Aceasta nu micşorează cu nimic importanţa lui ‘a şti că ştii’ pentru mintea umană [3.3].

3.2 Teoria filosofică contemporană a cunoaşterii.

Teoria contemporană a cunoaşterii [3.2], care dezvoltă teoria clasică a cunoaşterii, face o distincţie între ‘cunoaşterea propoziţională’ şi cunoaşterea unui loc sau unei persoane sau
cunoaşterea de a şti să faci un lucru. A nu ţine seama de cunoaşterea de a şti să faci un lucru este iarăşi o mare slăbiciune a teoriei cunoaşterii contemporane, deşi Martin
Heidegger (1889-1976) a subliniat în lucrările sale filosofice, de ex. Being and Time(1927), în care renunţând la reducţiile transcendentale ale lui Husserl constată că oamenii
sunt legaţi de lume în mod inerent. Lumea nu trebuie să fie derivată teoretic deorece este presupusă prin însăşi experienţa omului. În lume omul trăieşte într-un mediu social şi cultural pentru care cunoaşterea este în primul rând practică şi comună, nu teoretică. De aceea Heidegger consideră cunoaşterea teoretică a unui filosof ca fiind derivată şi o cunoaştere specializată. Filosoful Heidegger consideră ca o mare greşeală a epistemologiei clasice faptul de a considera cunoaşterea filosofică drept o paradigmă
pentru toate formele de cunoaştere, pentru întreaga cunoaştere.

Poate de aceea teoria contemporană a cunoaşterii care dezvoltă teoria clasică precizează că se referă la cunoaşterea propoziţională. Punctul de plecare îl constituie teoria lui Platon despre credinţa justificată despre adevăr (JTB - Justified True Belief). Conceptul pe care teoria contemporană a cunoaşterii îl analizează este exprimat [3.2] în schema: S ştie că p.

În această expresie S reprezintă subiectul cunoscător, iar p propoziţia care este cunoscută.

Filosoful american Edmund L. Gettier a demonstrat într-un articol, "Is Justified True Belief Knowledge?" din 1963 că cei trei factori ai cunoaşterii (adevăr, credinţă, justificare) asumaţi de teoria JTB nu sunt suficienţi [3.4].

Astfel, S ştie că p numai şi numai dacă sunt îndeplinite nu trei, ci mai multe condiţii:
(i) p este adevărat;
(ii) S crede că p;
(iii) S este justificat să creadă că p.
(iv) O altă condiţie suplimentară este necesară

Condiţia (1) este acceptată fără dispute considerându-se că ceea ce este fals nu poate fi cunoaştere (ne întrebăm dacă nu putem cunoaşte şi falsuri ca fiind falsuri?).

Analize ulterioare consideră că ceea ce transformă o credinţă în adevăr (true belief) în cunoaştere este siguranţa (reliability) pe care o prezintă procesul cognitiv care
produce credinţa (încrederea):

'Consider how we acquire knowledge of our physical environment: we do so through sense experience. Sense experiential processes are, at least under normal
conditions, highly reliable. There is nothing accidental about the truth of the beliefs these processes produce. Thus beliefs produced by sense experience, if true, should qualify as instances of knowledge. An analogous point could be made
for other reliable cognitive processes, such as introspection, memory, and rational intuition. We might, therefore, say that what turns true belief into knowledge is
the reliability of our cognitive processes.'[3.2]

Astfel, S este justificat în a crede că p (este adevărat) dacă, şi numai dacă, S crede că p a fost produs de un proces de cunoaştere pe care te poţi baza (reliable).

În lucrările sale Fred Dretske (anii 1980) arată că procesele cognitive sigure (de bizuit, reliable) manipulează şi aduc informaţie, iar acest lucru este valabil nu numai la oameni ci şi la animele [3.5]. La Dretske intră în câmpul probloemelor cunoaşterii, procesele de cunoaştere ale animalelor precum şi noţiunea de informaţie.

Un alt filosof important al filosofiei contemporane a cunoaşterii este Roderick Chisholm care în a treia ediţie(1989) a volumului său The Theory of Knowledge [3.6] se reîntoarce la stările mentale: dacă o persoană S este în interiorul ei justificată în a crede un anumit
lucru, atunci acest lucru este ceva pe care îl poate şti numai reflectând asupra stării sale mentale. Această teorie este numită internalistă, deoarece consideră justificarea internă drept o condiţie necesară a cunoaşterii. Originea unei credinţe (belief) într-un proces cognitiv sigur (de bizuit), conform acestei teorii, nu este suficientă pentru ca acea credinţă (belief) să fie un fragment (element) de cunoaştere.

Opusul teoriei internaliste este teoria externalistă [3.2], pentru care justificarea internă nu este o condiţie necesară pentru cunoaştere. Pentru teoria externalistă, originea unei credinţe (belief) într-un proces cognitiv bizuibil (reliable) este suficientă pentru a fi un fragment (element) de cunoaştere.

Teoria externalistă aduce un lucru important, care o racordează la o viziune mai generală a cunoaşterii, capabilă să cuprindă şi cunoaşterea sistemelor de inteligenţă artificială şi anume că există cazuri de cunoaştere fără o justificare internă.

Teoria internalistă a cunoaşterii şi teoria externalistă a cunoaşterii par iremediabil opuse.
Pe de o parte, teoria internalistă nu poate fi aplicată sistemelor de inteligenţă artificială,
pe de altă parte, la animale, care au cunoaştere, acest lucru fiind recunoscut astăzi, este greu de spus câtă ‘internalizare’, în sensul descris mai înainte, este posibilă. Chiar dacă unele animale ar putea avea un anumit grad de internalizare, singurul lucru sigur este că
ea se produce la om.

Teoria externalistă a cunoaşterii (TEC) şi teoria internalistă a cunoaşterii (TIC), ambele susţin că pentru cunoaştere este nevoie de credinţă în adevăr (true belief). Dar dacă se cere ceva în plus pentru ca această credinţă să devină cunoaştere, TIC cere o justificare internă, pe care TEC nu o cere. TEC cuprinde cunoaşterea animalelor care oricum nu internalizează în viziunea acestei teorii şi nu cuprinde intuiţia în procesul de cunoaştere care este un proces intern. TIC cuprinde intuiţia, dar tinde să excludă animalele ca obiecte care au cunoaştere.

Şi totuşi, cele două teorii, au atingeri, deoarece TIC nu poate renunţa la justificarea externalistă[3.2]. Într-adevăr, dacă sistemele de inteligenţă artificială au cunoaştere, şi au, atunci cunoaşterea lor este externalistă, fără a fi şi internalistă. Cred că recentele teorii integrative ale ştiinţei [3.7], [3.8], [3.9] care privesc realitatea mentală ca fiind structural-fenomenologică, pot racorda cele două teorii. Teoria externalistă se bazează numai pe structural şi de aceea ea se aplică sistemelor de inteligenţă artifcială, dar şi sistemelor vii care nu internalizează, dintr-un motiv sau altul, în timp ce teoria internalistă este într-adevăr structural-fenomenologică, partea structurală fiind susceptibilă la componenta externalistă a cunoaşterii.

După cum s-a observat [3.2], ambele teorii afirmă că în cunoaştere este nevoie de credinţa adevărului (true belief). Dar mai este nevoie de încă ceva pentru ca aceasta să
devină cunoaştere. Pentru TIC este nevoie de justificare internă care presupune activitate mentală, pentru TEC nu este nevoie. Şi totuşi TIC nu poate renunţa şi la justificarea externalistă pentru cunoaştere [3.2].

Acest lucru se poate explica în lumina filosofiei ştiinţei integrative, respectiv prin considerarea structural-fenomenologică a realităţii. TEC corespunde realităţilor
structurale (cum este inteligenţa artificială), dar obiectele vii sunt structural-fenomenologice, componenta lor structurală fiind susceptibilă la cunoaştere externalistă,
iar internalizarea se face prin componenta fenomenologică care aduce sens (fenomenologic) fragmentelor (elementelor) de cunoaştere, mai aduce intuiţie şi creativitate. De aceea internalizarea nu poate fi ruptă de externalizare, de altfel nici nu poate exista o teorie pur internalistă, ci numai externalist-internalistă. Teoria externalistă este posibilă pentru ‘subiecţii’ care nu internalizează, dar pentru subiecţii care internali-zează, se poate aplica numai o teorie internalist-externalistă. De altfel, despre aceste teorii se şi afirmă [3.2]:

'Internalists would say that it merely seems to us that animals know when in fact they do not.Who is right about the nature of knowledge: internalists or externalist? It might be a mistake to expect that there is a decisive argument that
settles the dispute one way or the other. Most likely, one reason why the nature of knowledge is a subject matter of philosophy is that in the end its nature remains enigmatic. Nevertheless, the common ground shared by IK and EK (internalist knowledge and externalist knowledge) should not be overlooked. Both require true belief and external justification. What is contentious is merely the further
question of whether knowledge requires internal justification as well.'

Cum să ţinem cont de inteligenţa artificială? Inteligenţa artifcială de astăzi este nementală şi totuşi ‘cunoaşte’ şi operează cu această cunoaştere. Recunoaştem că ceea ce ştie
inteligenţa artificială este cunoaştere?

Fără îndoială, inteligenţa artificială infirmă punctul de vedere strict mentalist al cunoaşterii, deoarece inteligenţa artificială actuală nu ştie că ştie, ea poate numai găsi
ceea ce ştie şi poate utiliza ceea ce ştie. Aceasta nu micşorează cu nimic importanţa lui ‘a şti că ştii’ pentru mintea umană care aşează oricum cunoaşterea umană pe un plan
superior.

Mulţi filosofi în secolul XX, de exemplu Ludwig Wittgenstein (1969), nu consideră cunoaşterea a fi o stare mentală (am spune mai curând, a fi numai o stare mentală). Aceşti filosofi subliniază faptul că o persoană poate şti că p fără a şti că el ştie. De aceea, cunoaşterea nu poate fi numai o stare a conştiiinţei:

‘one can ascribe knowledge to someone when certain complex conditions are satisfied, among them certain behavioral conditions’[3.1].

Mai mult, inteligenţa poate fi implicată fără conştiinţa de sine.

Filosofia secolului XXI cu siguranţă va ţine cont de importanţa pe care o capătă toate formele de cunoaştere în Societatea cunoaşterii. În afară de cunoaşterea propoziţională şi, în general, cunoaşterea ştiinţifică, în limbajul de fiecare zi întâlnim forme de cunoaştere
care răspund la întrebări precum: îl cunoşti, cunoşti că, cunoşti cum (know-how), cunoşti unde, cunoşti de ce, cunoşti dacă. Filosoful Gilbert Ryle (1900-1976) a acordat atenţie
acestor forme considerând, spre exemplu, cum ‘

cunoşti că’

şi ‘

cunoşti cum’

joacă un rol fundamental în teoria cunoaşterii. A

‘cunoaşte cum’

, remarcă Ryle, se referă la îndemânarea pe care o poate avea o persoană, fără ca aceasta să poată transmite alteia propoziţional această cunoaştere. În acest mod, cunoaşterea nepropoziţională este
recunoscută, în mod îndreptăţit, drept formă de cunoaştere! În schimb, a ‘

cunoaşte că’

(know that) înseamnă a poseda anumite fragmente (pieces) de informaţie care pot fi transmise propoziţional şi altora.

Dicţionarele, de altfel, definesc cunoaşterea ţinând seama în primul rând de înţelesurile acesteia în limbajul comun [3.10].

În fine, se pune şi problema: cunoaşterea este întotdeauna adevăr? Pentru cunoaşterea-adevăr s-a avansat şi o teorie a justificării deontologice [3.2]: S este justificat să creadă că p,dacă şi numai dacă crezând că p, S nu violează datoria lui epistemică. Datoria epistemică este aceea de a urmări adevărul şi de a face ceea ce trebuie să facă în căutarea adevărului.

Este cam socratică această justificare deontologică, în sensul că omul ştie de la sine ce trebuie să facă pentru a proceda corect, dar cu toate rezervele care s-ar putea manifesta o asemenea abordare nu este lipsită de interes.

Circul ideilor-continuare

(Via "revista zilnica a teoriei politice", un articol de Michael Zuckert (Notre Dame): Natural Law, Natural Rights, and Classical Liberalism: On Montesquieu's Critique of Hobbes,
o trecere in revista a recentei istorii a "raului in gindirea moderna", o recenzie a "constitutiei comunitare", una despre viata privata si presa, una a primului amendament la constitutia americana vazut prin prisma teoriei feministe,una a unei noi carti a lui Nader intitulata "nici Coke nici Pepsi", o privire din partea stingii social-democrate a "globalizarii", o cugetare despre valoarea cercetarii economice, una despretortura,control social, si extraordinara noastra capacitate de negare a lor, si, in sfirsit, ceva despre "visul european", toate in engleza.

Via Solum, un nou articol al lui Edward J. McCaffery si Joel B. Slemrod, intitulat : Catre o agenda a cercetarii "Behavioral Public Finance" (elaborez inca asupra definitiei celei mai potrivite, si in plus, nici nu am timp sa traduc acum abstractul, asa ca voi reveni) pe SSRN, pobabil de interes si la noi, in ciuda noutatii domeniului de cercetare.

Semnalez, de asemenea (via Anne) aparitia numarului 2, (primavara 2004) al "Culturii Politice" editata de Asociatia Romana de Stiinte Politice Aplicate.

[For the English readers, here is the Number 2 (Spring 2004) of the journal of political philosophy and political theory,called Political Culture-"A Journal of Philosophy and Political Theory " edited by AROSPA(The Romanian Association of Applied Political Studies)]

din cuprins:

Jacques Derrida despre războiul din Irak: Dacă aş putea să rostesc mai mult de o frază...

Migraţiile parlamentare

Bogdan Popa: "Neutru" şi "imparţial" în disputa intervenţionism vs. neintervenţionism

Ion Lucian Sterpan: De ce nu e contractualismul suficient pentru libertate

Bogdan Popa: The US Intervention in Iraq, the Problem of Judgment and the Neutrality Position

Ion Lucian Sterpan: Petitio Principii in the Contractarian Reconstruction

In incheiere, un site interesant: Cimec -Institutul de memorie culturala

Money, money ,money...

Desigur, Abba are un point excelent in melodia de mai sus, dar postingul acesta mi-a fost inspirat de un comentariu al unuia Craig Williams, intitulat "Cit costa un avocat bun?"

Citez din raspunsul sau:

" ca orice alta intrebare in drept,avem mai mult decit un singur raspuns corect....

In general avocatii sint platiti in 2 moduri: conform unui tarif/ora sau in baza unei contingency(cum nu exista la noi asa ceva, nici nu ma ostenesc sa traduc termenul)

Bineinteles, daca acesta nu lucreaza pro bono (cum nu aseaman "oficiile" noastre cu pro-bono, iar nu ma voi osteni sa traduc termenul) si atunci e gratis.

Tarifele pe ora “merg“ in general intre $80 si $1,000 (am auzit de instante cind sint mult mai mari-n.n. –dar in context e vorba de tarifele in general), functie de locatie, educatie, rezultatele obtinute ,printre altele (vezi aici un articol interesant, desi mai vechi, despre “matematica” din spatele businessului, intr-un stat oarecare.)

Dar ratele cerute de anumiti avocati pot fi astronomice si in anumite cazuri pot echivala PIB-ul unei tari mici (nn-asta este unul din deliciile faptului de a fi o “tara bananiera”, nu?) “

Cum insa intram aici intr-o gray area din care atit publicul larg cit si confratii pot trage concluzii pripite (fac trimitere catre problema Gettier pentru a intelege valoarea de adevar a “cunoasterii" nostre despre aceste lucruri), ma opresc aici cu citatul, nu inainte de a trimite aici -intervalul de timp este acelasi cu cel din statul citat mai sus-aici pentru o idee despre media americana a veniturilor/cheltuielilor la nivel nationala-precum si aici,si aici catre materiale care sa alimenteze o eventuala discutie pe aceasta tema.

Ca intotdeauna, sint interesat de o discutie despre tarife prin alte parti ale Europei, si mai ales, de una asupra pietei romanesti a serviciilor legale…

Cedo Update-cazuri (extrem) de interesante

Astazi la ora 9:00 a avut loc o audiere la CEDO, privind admisibilitatea citorva cazuri, a caror eventuala decizie de admisibilitate(care urma sa fie luata in Plen),sau de respingere, este clar de urmarit (de catre juristii romani). Dar iata cazurile :

von Maltzan and Others v. Germany (application no. 71916/01), von Zitzewitz and Others v. Germany (no. 71917/01) si
Man Ferrostaal and Alfred Töpfer Stiftung v. Germany (no. 10260/02).

(este vorba in ele despre "compensatia" primita ca urmare a expopierii ilegale a unor bunuri in timpul regimul comunist din fosta RDG, compensatie care a fost cu mult sub valoarea reala a proprietatii expropiate).
Nu am reusit sa aflu inca ce decizie a luat CEDO,dar promit sa va tin la curent.

P.S. O descriere in engleza a problemelor legate de restitutia proprietatii in Germania, dupa unificare, aici

Top 100?

In continuarea postingului meu mai vechi despre firmele de avocatura in Top 100 iata o discutie interesanta (in engleza) despre ce se mai intimpla la (ce ar putea fi) top 100 in Romania.

Welcome, Bogdan

Observ ca Bogdan Manolea,posesorul uneia dintre cele mai interesante experiente ale internetului juridic romanesc (Bogdan, este o exemplificare a faptului ca, in ciuda a ceea ce cred tinerii juristi romani ca succesul este imposibil pentru cei aflati in categoria lor de virsta si fara relatii, te poti specializa cu succes intr-o niche, in dreptul romanesc; iar colaborarea mea cu el pe a fost una dintre cele mai bune aventuri ale mele de pina acum, pe netul romanesc)a acceptat invitatia pe care i-am trimis-o cu ceva timp in urma si s-a alaturat acestui blog.
Welcome Bogdan si sper sa te simti bine aici.

Vikramaditya S. Khanna, Omri Ben-Shahar-Olin Center for Law & Economics Working Paper Series

Omri Ben-Shahar, Profesor de Drept & Economie,la University of Michigan, editorul "working papers" pe aceasta tema a respectivei universitati(University of Michigan John M. Olin Center for Law & Economics Working Paper Series) anunta citeva articole din aceasta serie, dintre care urmatoarele mi se par(virtual) interesante si pentru juristii romani:

Vikramaditya S. Khanna "Corporate Defendants and the
Protections of Criminal Procedure: An Economic Analysis". Mi se pare potential interesant in perspectiva modificarilor codului penal roman.


Omri Ben-Shahar "Contracts Without Consent: Exploring a New
Basis for Contractual Liability". Ce poate fi mai strain de idea pe care o avem noi in drept, decit un contract fara consimatamint....


Redau mai jos abstractul (nu am avut timp sa citesc articolele,sau sa traduc "abstractul" o voi face negresit ceva mai incolo)

CITATIONS AND ABSTRACTS:

Vikramaditya S. Khanna, "Corporate Defendants and the
Protections of Criminal Procedure: An Economic Analysis"
(September 17, 2004). University of Michigan Legal Working
Paper Series. University of Michigan John M. Olin Center
for Law & Economics Working Paper Series. Working Paper 29.


ABSTRACT:
Corporations are frequently treated as "persons" under the
law. One of the fundamental questions associated with this
treatment is whether corporations should receive the same
Constitutional protections and guarantees as natural
persons. In particular, should corporations receive the
Constitutional protections of Criminal Procedure? After
all, corporations cannot be sent to jail so the sanctions
they face are essentially the same as in civil proceedings.
If so, then why not have the same procedural protections
for corporate defendants in civil and criminal cases?
Little scholarly analysis has focused on this issue from an
economic perspective and this article aims to fill that
gap.
My analysis concludes that the concerns animating most
procedural protections in the corporate context (i.e.,
reducing the costs of adjudicative errors and abusive
prosecutorial behavior) would require procedural
protections that differ for corporate defendants depending
on the identity of the moving party (e.g., government or
private litigant), and the type of sanction the corporation
is facing, but not on the type of proceedings (criminal or
civil) against the corporation. The analysis thus calls for
a reorientation of procedural protections for corporate
defendants along these lines rather than on the current
criminal civil dichotomy. The implications of such a
reorientation are sketched in this paper and may, at times,
suggest having stronger protections for corporations in
civil proceedings than in criminal proceedings.


Omri Ben-Shahar, "Contracts Without Consent: Exploring a
New Basis for Contractual Liability" (September 17, 2004).
University of Michigan Legal Working Paper Series.
University of Michigan John M. Olin Center for Law &
Economics Working Paper Series. Working Paper 28.


ABSTRACT:
This Essay explores an alternative to one of the pillars
of contract law, that obligations arise only when there is
"mutual assent" when the parties reach consensus over the
terms of the transaction. It explores a principle of
"no-retraction," under which each party is obligated to
terms it manifested and can retract only with some
liability. In contrast to the all-or-nothing nature of the
mutual assent regime, where preliminary forms of consent
are either full-blown contracts or create no obligation,
under the no-retraction regime, obligations emerge
gradually, as the positions of the negotiating parties draw
closer. Further, the no-retraction liability regime can be
coupled with different damage measures to advance various
social goals, including optimal reliance. The theory is
applied to areas of contract formation that have produced
inconsistent jurisprudence, such as precontractual
liability and misunderstands, and resolves them in a simple
and unified fashion. Finally, the analysis provides a fresh
understanding of the obligation to negotiate in good faith
and explores a new criterion for gap-filling in incomplete
contracts.

Lectura placuta!

Chat cu Daniel Daianu (transcript)

Chatul a fost intens "mediatizat" de Lucian Branea,pe lista sa EuroAtlantic Club:

Blogosfera

O veste interesanta la BBC despre bloggerii iranieini sau despre ce e bun internetul intr-o tara a cenzurii...
De asemenea, via blogul Gabrielei, am descoperit doua bloguri romanesti interesante : primul,argumente,in engleza, al lui Dragos Novac care se prezinta astfel:

While presently there are several Romanian internet discussion groups about themes comprehending business issues under diverse forms, @rgumente is the first blog from Romania about business and strategy. It is yet another voice in the space about what is happening in Romania, the way I see it.

Cel de al doilea,in romana, al lui Adrian Onaca,student la Padova,intitulat "Salut Matrice"> Redau mai jos prezentarea pe care Adrian si-o face lui insusi:

My Report: How I Approach Life and How I Appear To Others I am always questioning and learning, and I seem young and alive no matter what my chronological age, for my mind is always alert, curious, flexible and open to new experiences. I have a childlike enthusiasm for anything new and I learn easily, but I also get bored rather quickly. I can be something of a scatterbrain, for I tend to have so many ideas and irons in the fire that it is hard to keep track of them all. I need and crave variety, change, mental stimulation, and an active social life. The Inner me: My Real Motivation - I have powerful emotional attachments to the past,2 my family, my childhood, those places I associate with safety and security and my beginnings. Maintaining a connection with my roots and heritage and keeping family bonds strong are very important to me. Loyal, devoted, and sentimental, I tend to cling to whatever is dear to me, be withit persons, familiar places, or cherished possession...

In sfirsit,din Franta, un blog interesant intitulat "
Journal d'un avocat,care sint convins ca va fi de interes pentru juristii romani (ma rog, pentru cei dintre ei care se vor "indura" sa il citeasca).


Lectura placuta!

Generatia lui NU

Cugetind pe Marginea "antartarii" bunicutei, la Montreal(gasiti citeva poze cu cele intimplate acolo, aicisi o "dezmintire" aici ), Dan Tapalaga are o "scarry "conclusion in "bulinuta rosie"(cum ii zice un coleg) de azi:

Din pacate, generatia “NU” e dincolo. Aici a ramas o colonie de resemnati. Daca n-ar fi asa, Romania ar avea si ea sonor. Dar n-are....

Sa speram totusi ca nu este chiar asa. Romania mai are nevoie de citiva macar din generatia asta si prin tara. daca nu de altceva, macar pentru a mentine optiunile deschise.

"Vocea Economistilor"

Un nou jurnal a carui initiativa apartine, printre altii,lui Joseph Stiglitz, J. Bradford Delong, sau Aaron Edlin "The Economists' Voice",si cred ca va fi interesant de auzit.

Iata prezentarea pe care si-o fac singuri:

The Economists' Voice is a nonpartisan forum for economists to present innovative policy ideas and engaging commentary on the issues of the day....Articles are short, 600-2000 words, and intended to contain deeper analysis than is found on the Op-Ed page of the Wall Street Journal or New York Times, but to be of comparable general interest. Regular columnists with voices from across the political spectrum write several Columns each year. Our Features section welcomes submissions from any professional economist and is peer-reviewed. Letters to the Editor are encouraged and may comment on any Feature or Column.

si citeva nume de colaboratori:

- Joseph Stiglitz, Nobel Laureate, Columbia University
- Steven Salop, Georgetown Law Center
- Richard A. Posner, Judge, 7th Circuit; Lecturer, U. of Chicago
- Peter Orszag, Brookings Institution
- Douglass C. North, Nobel Laureate, Washington University
- Barry Nalebuff, Yale University
- Paul Krugman, Princeton University
- R. Glenn Hubbard, Columbia University
- Bruno Frey, University of Zurich
- Aaron Edlin, UC Berkeley
- Michael Boskin, Stanford University & Hoover Institution
- J. Bradford Delong, UC Berkeley
- Ian Ayres, Yale University
- George Akerlof, Nobel Laureate, UC Berkeley

Din sumarul primului numar:

Richard A. Posner (2004) "Eldred and Fair Use", The Economists' Voice: Vol. 1: No. 1, Article 3.

Sumar:

"Larry Lessig flagellates himself about losing the Eldred case, which upheld the legality of copyright extensions. He shouldn't: Eldred was unwinnable. (The Court's 7-2 vote is one clue). Besides, the worst of the Sonny Bono Copyright Term Extension Act's effects can still be made to disappear, if courts deem it "fair use" to copy an old work whose copyright owner hasn't taken reasonable steps to provide notice of his rights. This is what Bill Patry and I propose in a forthcoming article in the California Law Review. The present paper is based on that article and on a stint of guest blogging that I did for the Lessig Blog the week of August 22, 2004. See

Joseph Stiglitz (2004) "The Parties' Flip-Flops on Deficit Spending: Economics or Politics?", The Economists' Voice: Vol. 1: No. 1, Article 2

SUMAR:

"Not long ago, Republicans were trying to pass a balanced budget amendment to the constitution. Democrats were skeptical, overwhelmingly Keynesian, and believed that deficit spending had ended the Great Depression.
Under Rubinomics the positions began to switch: Democrats became the defenders of fiscal orthodoxy. Now Bush has cut taxes for the rich and caused huge deficits. Is the flip-flop just politics?"

J. Bradford DeLong (2004) "Should We Still Support Untrammelled International Capital Mobility? Or are Capital Controls Less Evil than We Once Believed?", The Economists' Voice: Vol. 1: No. 1, Article 1

SUMAR:

"Fifteen years ago, I found it easy to be in favor of international capital mobility - the free flow of investment financing from one country to another. Then it was easy to preach for an end to all systems of controls on capital that hindered this flow. Now it is harder."

John Donohue (2004) "Clinton and Bush's Report Cards on Crime
Reduction: The Data Show Bush Policies Are Undermining Clinton Gains", The Economists' Voice: Vol. 1: No. 1, Article 4

SUMAR:

"At the Democratic Convention Clinton argued that he had put police on the street and took guns off, but that Bush has done the opposite. Was Clinton truly more anti-crime? I estimate that Clinton-era federal programs were responsible for a six to eight percent reduction in crime seen in the last decade. The Bush administration has failed to build on the Clinton administration's success in funding more police. For no good reason, a crime-control program that has a very favorable benefit/cost ratio is being cut back."

Meta etica in rationamentul legal

Un scurt si interesant articol al lui Hanno Kaiser

Tot despre regatele academice

Fac o "update" la discutia de acum citeva zile despre Regatul Academic cu un portret al unui exponent al acestui regat in scoala romaneasca (de drept), rezultata in urma anuntarii faptului ca maestro ia un doctorand "sub" indrumarea(era sa zic aripa) sa, care a avut loc aici, aici, aici, aici si aici

Dan a avut un comentariu interesant la posting-ul de mai sus, pe care am reusit sa il sterg si sa il pierd trecind la "Trackback"...Oricum, lista comentariilor ramine deschisa...

Dreptulu

In semn de solidaritate cu Uniunea Juristilor care pare sa fi ramas la numarul din Aprilie al revistei Dreptul pe site-ul lor,imi suspend si eu activitatea pentru urmatoarele 4 luni. Astfel vom da posibilitatea minunatilor juristi ai patriei sa parcurga la ritmul din tribunale toate cel postate aici (gindi-ma ca am mai multe postinguri decit Dreptul articole in numarul respectiv, si probabil un numar apropiat de cuvinte) ma gindesc totusi sa maresc periada de suspendare la 5 luni. Festina lente!

Noi mai avem de asteptat putin

Blogosfera romaneasca

Pentru inceput, imi permit doar sa remarc blogul (descoperit mai mult) al lui Filip Gidiuta si pe cel pe care l-am descoperit mai recent (care pare inceput totusi din Februarie) al lui Filip.

In ciuda modestiei sale "blog de Bucuresti",remarc in treacat calitatea blogului lui Filip dupa sursa articolelor pe care le posteaza. Dar iata mai jos o scurta caracterizare proprie, facuta pe "blogul de Bucuresti"

"Acest site doreşte să fie util celor interesaţi de liberalismul clasic şi de libertarianism, de Karl Popper şi de şcoala austriacă de economie.

Mai găsiţi texte ale unor autori români care au încercat să înţeleagă de ce modernizarea României a luat-o de atâtea ori pe cărări destul de neobişnuite (epoca baronilor locali fiind doar ultimul episod).

Blogul actualizat în mod periodic vă va ţine la curent cu cele mai interesante evoluţii ale tranziţiei româneşti.

Mai jos găsiţi o listă cu cele mai interesante apariţii de pe Internet."

Bun gasit,Filip!

De asemenea,o descoperire "fresh" si interesanta pentru mine, este blogul Gabrielei Avram.

Un posting care mi s-a parut interesant, il gasiti aici, impreuna cu multe alte postinguri la fel de interesante si o multitudine de informatii despre blogosfera romaneasca.Bine te-am gasit, Gabi!

In sfirsit, Andrei Savulescu si echipa sa publica un nou site, intitulat Stiri Juridice, care mi se pare interesant(nu mai adaug legaturile catre web-ul juridic romanesc pe care le contine site-ul lor).

Iata mai jos mesajul lor de bun venit

Incepand de astazi, 20 septembrie 2004, este functional serviciul de stiri Juridice.ro.

Va vom furniza informatii din cele mai variate surse publice si private, in mod obiectiv.

Titlurile stirilor vor fi transmise in fiecare noapte sub forma unui newsletter, prin e-mail, catre abonati.

Speram ca informatiile colectate in aceasta pagina sa va fie de folos in activitatea dumneavoastra.

O saptamana buna!

Viata lunga serviciului de stiri, Andrei!

"Tangoul" cu Ucraina

Situatia asa cum e descrisa in linkul din titlu pare destul de complicata si incordata ; asta ne mai lipsea... pe linga cite avem.
Oricum, adaug la stirea in franceza a depunerii actiunii Roamaniei inpotriva Ucrainei la Curtea Internationala de Justitie, postata de Ionut Georgescu pe mai multe liste, comunicatul de presa in engleza.

Raspunderea Statelor pentru incalcarea Dreptului Comunitar (sau offspringurile cazului Francovich

Un site interesant in perspectiva pentru juristii romani, catre Cazurile de Raspundere a Statelor pentru incalcarea Dreptului Comunitar (offspringurile cazului Francovich) poate fi gasit urmarind linkul din titlu (site-ul este in engleza, si ii sint recunoscator lui Gerrit Betlem pentru a-l fi indicat)

"O introducere la Drepturi"

Nu am timp deocamdata sa traduc recenzia de mai jos, dar o postez in speranta ca vreunul dintre voi va avea mai mult timp decit mine....


An Introduction to Rights, by William A. Edmundson.

LAW AND POLITICS BOOK REVIEW ISSN 1062-7421 Vol. 14 No. 9 (September 2004), pp.711-715(recenzie publicata de ...The Law and Politics Book Review, from the University of Maryland, College Park.)...

An Introduction to Rights, by William A. Edmundson. Cambridge: Cambridge University Press, 2004. 240pp. Cloth $55.00 / £40.00. ISBN 0-521-80398-5. Paper $22.00 / £15.99. ISBN 0-521-00870-0.

Reviewed by Kenneth Einar Himma, Department of Philosophy, Seattle Pacific University, Seattle, WA.

AN INTRODUCTION TO RIGHTS is an outstanding comprehensive introduction to the subject of rights. The volume provides an accessible but sophisticated discussion on a variety of topics related to the theory of rights. The topics of the book include the empirical (an analysis of the history of the concept and associated practices), the metaphysical (an analysis of the concept of a right and how it is different from other normative concepts that figure into moral and legal analysis), and the normative (a discussion of the various moral and legal norms giving rise to rights). The volume discusses the logic of rights and explores the prerequisites for having rights (e.g., can non-human sentient animals have rights?), as well as the relationship between rights and other morally significant concepts like well-being and community.

Chapter 1 is largely concerned with the "prehistory" of rights - that is, the history leading up to the development of the concept of a right and its incorporation into widespread moral and legal practices. As Edmundson points out, the concept of a right is, as an historical matter, a fairly novel concept; the idea that a human being might have rights in virtue of having a special moral status as person would have struck many conscientious people in cultures ranging from ancient Greek to medieval cultures as implausible. Though the more basic notion of a duty has either explicitly or implicitly grounded moral and legal discourse for most of human history, the idea that certain duties give rise to entitlements was first developed during the Enlightenment and gained ascendancy during what Edmundson calls two "expansionary periods of rights rhetoric"-the first occurred during the period between the U.S. Declaration of Independence (1776) and the French reign of terror (1794);!
and the second began with the Universal Declaration of Human Rights (1948) and extends to this day.

Chapter 2 explicates the views on rights held by the most important philosophers of the first expansionary period, the Enlightenment. Hugo Grotius grounded his entire theory of justice on the idea that persons have certain rights that are "natural" in the sense of being grounded in natural law. While one might expect that Grotius would understand these rights as setting limits on legitimate lawmaking authority, Edmundson observes that he took the position instead that persons are entitled to alienate to government as much of their natural rights as they see fit. Thomas Hobbes believed there are no other natural rights than the "the Liberty each man hath, to use his own power, as he will himselfe, for the preservation of his own nature" (p.23). John Locke rejected Hobbes's view that there are no moral constraints [*712] in the state of nature, arguing that human beings are obligated to respect life, liberty, and property even in the state of nature. While Locke believed !
that consent to state authority is needed to ensure that these obligations are satisfied, the state is nevertheless obligated to respect the natural rights of life, liberty, and property.

Chapter 3 explores early criticisms of the view that there are natural rights. Edmund Burke, for example, argued that the only limits there can be on lawmaking authority are those defined in the conventions that bring law into existence; justice, in his view, is entirely conventional. William Godwin held a strong form of act utilitarianism that committed him to arguing that "We have in reality nothing that is strictly speaking our own" (p.47) - including rights. The most influential early criticisms, however, originated with Jeremy Bentham who derided the idea of natural rights as "nonsense upon stilts." According to Bentham, there is no moral protection that would prohibit any act that maximally promotes human happiness. While the law might afford legal rights, the justification for doing so must be that protecting those rights maximally promotes human happiness; when a legal right ceases to promote human happiness, it loses its moral rationale and should be abolished.

Chapter 4 explores the evolving importance of rights talk and theory in the 19th Century. The 19th century saw an interesting version of utilitarianism emerge in response to the challenges to act utilitarianism: John Austin and J.S. Mill both argued for a form of utilitarianism that advocated that persons should follow those rules that, if adopted, would maximize utility. Instead of evaluating acts according to whether they maximized utility, these "rule utilitarians" evaluated acts according to whether they conformed to rules that would maximize utility if generally adopted. This feature of the theory allowed rule utilitarians to take consistently the position that people had some moral rights; moral rights were those that were defined by the moral rules that protected certain interests and allowed persons to seek recompense for violation of those rules. Mill, of course, went further in ON LIBERTY to argue for a sphere of morally protected autonomy that is illegitimatel!
y restricted by the state. These important developments formed the background against which the U.S. Constitution and Bill of Rights were ratified.

Chapter 5 provides a very helpful discussion of Wesley Newcombe Hohfeld's famous analysis of the concept of a right as it is used in legal discourse. As Edmundson explains, Hohfeld believed that the term "right" was being used in legal discourse to refer to a number of distinct but related concepts: claim-rights, privileges, powers, and immunities. Hohfeld clarified the notion of right by defining these terms and showing how they relate to each other. For example, in Hohfeld's view, X has a claim-right against Y to perform some act j only if Y owes a duty to X not to interfere with X's performance of j; X has a privilege against Y with respect to j-ing only if Y has no claim-right against X that X not j. Though Hohfeld's analysis was concerned with the language of rights as it functioned in legal discourse, Edmundson explores the applicability of the Hohfeldian analysis to the use of [*713] "right" in moral discourse - especially its applicability to rights held by group!
s.

Chapter 6 starts an account of the second expansionary period of rights. The adoption of the Universal Declaration of Human Rights coincided with the rise of rights within moral philosophy. The new prominence of rights discourse in philosophy was largely fueled by a growing dissatisfaction with the way in which utilitarian moral theories treated individuals. As Edmundson explains, theorists complained that utilitarianism did not see individuals as anything more than receptacles of utility and thereby subordinated the value of individuals to the general utility. Many theorists began to argue for a contractualist foundation for moral rules, explaining the authority of such rules in choices that rational self-interested individuals would make under appropriate starting conditions. The most famous of these theories, of course, is Rawls' theory, which requires that such choices be made from an original position in which individuals have limited information about their abilit!
ies and circumstances. The hope was that a contractualist foundation could do what utilitarianism could not - namely provide a firm foundation for individual rights such as were articulated in the Universal Declaration.

Chapter 7 explains two theories about the nature of legal rights, interest theory and choice theory. According to interest theory, the justifying point or function of a right is to protect the interests of the being who holds it. While interest theory is agnostic with respect to which interests are protected by rights, it presupposes that only beings with interests can have rights. According to choice theory, the justifying point or function of a right is to foster autonomous choice by providing the right-holder with a power to enforce or waive enforcement of a duty; thus, choice theory presupposes that only beings with the capacity to choose autonomously can have rights. While choice theory seems to better cohere with the judicial practice of recognizing as rights only duties that can be enforced by the beneficiary, Edmundson points out that choice theory has some problematic consequences: it rules out, in advance of any substantive argument, the idea that animals or in!
fants might have rights.

Chapter 8 sorts out two conceptions of moral rights - the protected-permissions conception and the protected-choice conception - according to whether they cohere with the idea that we can sometimes have a moral right to do wrong. Most people believe that, while breaking a promise is morally wrong, it would be wrong in most ordinary circumstances to coercively prevent a person from breaking a promise, suggesting a right to do wrong. The protected-permissions conception holds that a moral right to j includes a moral permission to j or not-j as well as a claim-right to be free of coercive [*714] interference in exercising this option; on this conception, there cannot be a moral right to do wrong because the right to j implies that j is morally permissible. The protected-choice conception of moral rights holds that moral rights are pure claim-rights; while they may sometimes come with permissions, they need not come with permissions. On this conception, there can be a right !
to do wrong, which simply amounts to a claim to be free from coercive interference in performing some morally wrongful act (like breaking a promise).

In Chapter 9, Edmundson considers the question of whether rights are absolute trumps over all other considerations. While the "rights trump consequences" view is favored by many legal, political, and moral philosophers, Edmundson points out that it "invites the objection that it would unrealistically forbid imposing sacrifices to avoid massive catastrophe" (p.145). It seems clear, for example, that it would be permissible to sacrifice one innocent life if necessary to save a billion. Although one could attempt to redescribe the scope of the right to life to prohibit being killed except in such circumstances, such a move would be difficult to reconcile with the idea that it is regrettable to sacrifice the vital interests of one innocent person even when needed to prevent catastrophe: if the former's rights have not even been infringed (much less violated), it is not clear why such situations should be regarded as regrettable. Edmundson argues that it is more plausible to !
think of rights as "defeasible" in the sense of being overrideable in extraordinary circumstances.

In Chapter 10, Edmundson explores the notion of interference as it functions in rights discourse. Rights typically imply duties of non-interference (i.e., duties to refrain from certain acts, even when they also involve affirmative duties to act), but it is not always clear exactly what acts would constitute "interference" in violation of such duties. Edmundson points out that duties of non-interference do not preclude imposing some social costs on the exercise of a right. If people have, say, a moral right to perform some wrongful act, then it would be wrong for the state to criminalize that act but not for individuals to impose informal social sanctions like group censure. To say that an act is wrongful is to say it may justly be censured. Edmundson argues that the relevant duty of non-interference is determined by reference to proportionality and standing norms. What costs are permissibly imposed on the exercise of a right will be determined by how wrongful it would!
be to exercise the right; the more wrongful, the greater the social costs that may permissibly be imposed.

Chapter 11 explores the future of rights, particularly as it is determined by views about human rights. In this chapter, Edmundson discusses the relative primacy of first-generation liberty and political rights to second-generation economic rights. Proponents of the latter rights sometimes claim that (1) every human being has a right to a minimally decent standard of living, and (2) the right to a minimally decent standard of living takes precedence over liberty and political rights since such a standard is a necessary precondition to the meaningful exercise of liberty and political rights. Critics of these claims sometimes argue that, as a matter of empirical fact, societies that suppress the exercise of liberty and political rights are far less likely to ensure a minimally decent standard of living for their citizens. As Edmundson points out, such disputes might involve conceptual disputes, but they are primarily substantive in character and, as such, must be resolved !
by recourse to substantive moral norms.

AN INTRODUCTION TO RIGHTS is an outstanding text. As should be evident [*715] from even this sketch of the work, Edmundson is in full command of the topic. His expertise on the various areas of research on rights is evident not only from the depth and breadth of the topics covered in the book, but also from the consistent clarity of his writing. Even the most difficult details of a theory are clearly explained and illustrated. Edmundson is a leading philosopher of law and has much that is both new and important to say about the history and theory of rights.

In consequence, the book can fruitfully be used in a variety of courses. Its breadth and accessibility make it appropriate for introductory courses in political and legal theory offered in political science, public policy, government, and philosophy departments. Its depth and rigor makes it suitable for not only upper-division courses in these departments, but also graduate-level courses - including courses in legal theory offered in law schools. Indeed, I do not think it a stretch to recommend this work to theorists specializing in the area. It is an excellent work.

REFERENCES:
Hohfeld, Wesley Newcomb. 1919. FUNDAMENTAL LEGAL CONCEPTIONS AS APPLIED IN JUDICIAL REASONING. New Haven: Yale University Press.

Mill, John Stuart. 1869. ON LIBERTY. London: Longman, Roberts & Green.

Rawls, John. 1971. A THEORY OF JUSTICE. Cambridge, MA: Harvard University Press.
*****************************************************
Copyright 2004 by the author, Kenneth Einar Himma.