Adrian Paunescu...

Adrian Paunescu s-a petrecut dintre noi.

Dupa 20 de ani de "tranzitie", comunicatul oficial al "trecerii" ar fi o stire obisnuita, ca oricare alta, daca Paunescu nu ar fi inca o figura diviziva.

In primul rind Paunescu a fost un om de talent (nu l-am cunoscut personal niciodata, dar vazindu-l la Parlament, prin 95,live, am putut face imediat o diferenta intre "talentul" sau si a lui Vadim, celalalt poet de curte al ceausestilor, si imbecilitatea masei parlamentare de atunci si acum. Chiar daca oportunist, rau sau mai stiu eu cum, macar cu el aveai senzatia ca trebuie sa argumentezi inteligent un lucru, si ca va intelege point-ul tau, chiar daca din motivele sale il va combate, in timp ce cu ceilalti nu aveai deloc asemenea senzatie). Sincer sa fiu, citindu-i citeva poezii si o carte (de la Barca la Viena) prin anii 80, am avut impresia ca descopar si o anumita sensibilitate poetica.

Desigur, in materie de preferinte poetice, il prefer sigur pe Nichita Stanescu, dar asta nu inseamna ca nu sint dispus sa ii recunosc lui Paunescu o anume sensibilitate.Deci Paunescu,in optica mea, a avut o anume sensibilitate. Si, sincer sa fiu, impresia mea este ca spre deosebire de altii, care au facut rau fara macar sa isi puna problema raului pe care il fac, inteligenta lui i-a "permis" sa cunoasca distinctia, si intr-un fel, sa fie divizat in sinea lui tot timpul din cauza a ce face (nu ma puneti sa dau exemple acum, pentru ca nu l-am cunoscut direct ori urmarit pe om,cum am spus, e doar o intuitie).

Pe langa aceste trasaturi insa Paunescu a fost si mare ambitios, cred. Ambitita lui a fost de a fi recunoscut instantaneu in lumea asta, aici si acum. Spre deosebire de intelectualul estic, care de felul lui scrie pentru eternitate si care poate indura o viata intreaga (sau mai multe) de nerecunoastere si critica nefondata a pigmeilor vreunui regim trecator sau altul, Paunescu nu a putut suporta atemporalitatea, a vrut "aici si acum."

Problema insa e, cand vrei "aici si acum", ca regimul lui "aici si acum" s-ar putea sa fie atat de odios,crud, si sinistru, incat "recunoasterea" pe care ti-o ofera sa te "ingroape" definitiv ca om, sa iti distruga umanitatea.

Si cum regimul lui ceasca a fost unul dintre cele mai sinistre regimuri ale Romaniei in memoria recenta, "contaminarea" s-a produs, iar raul facut de Paunescu siesi iremediabil. Mai mult, si ca o cruda ironie, "compromisul" sau nici macar nu a i-a adus "dividendele" pe care probabil si le-a dorit....exilat din varii motive spre sfarsitul epocii Ceausescu (folosesc "exilul" nu in sens propriu, ci pentru a compara ce a avut inainte de 85 cu ce a primit dupa acea data; il compar pe el cu sine, in alte cuvinte, nu cu altii care au indurat exilul adevarat, bataia si teroarea comunista, pentru ca nu putem compara acele lucruri ci doar distinge fundamental intre ele), nu s-a putut intoarce in 89 ca atitia alti falsi "exilati" (cu voia dvs Ion Iliescu, de exemplu, ori Silviu Brucan, ori atitia altii ex corifei ai regimului care ne-au produs atata rau in acei ani 90) si sa isi confectioneze o falsa aureola de oponent al regimului, versurile si odele sale erau prea vii, "contributia limbii" sale in posteriore partis a lui "Ceaucescu" prea recenta.

Tiranul de care se folosise si pe care il slujise l-a tras dupa el de pe piedestal, servindu-i una dintre ironiile supreme si lectiile care pot fi servite in romarlania, unde intelectualul de "sirviciu" are viata asigurata, tradarile de tot felul sint de ordinea zilei, si schimbare corabiilor este la indemina oricarui mediocru cu mai putin talent decat Paunescu.Viata i-a servit prin urmare, si ne-a servit si noua in calitate de observator, una dintre lectiile supreme pe care i le putea servi.


Dar dupa aceea Paunescu a putut gasi in el insusi puterea de a reveni.Pentru ca in optica mea (si asa cum am spus mai sus) inteligenta sa era peste media politrucilor, gagautilor si idiotilor de tot felul care au "revenit" fara probleme dupa o viata de "slujba a lui Ceausescu", adica au continuat sa fie ce au fost si mai mult decat atit,si pentru ca ceea ce scrisese atat de mult despre vechiul regim era usor de gasit si raspandit, Paunescu a continuat sa fie o figura diviziva.

Dincolo de ce fusese pentru vechiul regim, sau ce era el ca om, a devenit un simbol.

Personalitatea sa a devenit arhetipul "vremurilor noi" si celor vechi prin excelenta, "modelul" de infamie, infamia prin excelenta. Sincer sa fiu, am senzatia unei duble ironii si a unui dublu paradox in aceasta privinta; pe de o parte lucrul cred ca i-a fost satisfacuta setea de existenta in lumina publica si a reflectoarelor, i-a fost satisfacut ego-ul sau dilatat si imens, pe de alta a suferit neintelegand cum masa idiotii si gagautii la fel de vinovati ca si el de pacatele "vechiului"-nou regim au reusit sa treaca atita de bine si cu atita "succes" pragul dispartiei celui pe care l-au slujit cu infocare. Din cauza personalitatii sale, Paunescu imi apare mai degraba ca un soi de rege Lear in anii "tranzitiei" mai degraba decat triumfatorul slujitor al raului care cade in picioare tot timpul, indiferent ce se intimpla.

Din acest motiv, sint tentat sa imi asum o oarecare "simpatie" vis a vis de destinul sau. Desigur, nu imi poate fi "model", de tipul modelului care imi este o Monica Lovinescu, un Paul Goma sau o Hera Muller (modelele prin excelenta), departe de asa ceva,pentru ca el este taman la polul opus.

Cu toate acestea, cred ca cel putin in ceea ce ma priveste, sint pregatit sa ii acord si iertarea crestineasca, si mai ales sa il las sa se odihneasca, ne(mai) rascolind imaginea sa transformata in simbol al raului, pentru a intelege ce nu poate fi inteles.

Cat a existat aici Paunescu a fost, ori mai bine spus a fost transformat de intelectuali intr-un soi de "hirtie de turnesol" a raului, pe care o puteai aplica convenient pentru a te izbavi instantaneu de pacate (lucru de altfel imposibil). Intr-un fel, el si Vadim au fost facuti raspunzatori total de tot raul pe care regimul "Ceaucescu" l-a produs intelectualilor, desi ca sa fim seriosi, regimul acela s-a bazat pe tacerea, complicitatea si indiferenta mai tuturor intelectualilor (cine nu a tacut, a impartasit destinul doamnei Lovinescu, ori al lui Goma, ori al Hertei Muller; adica a fost lovit de cutit, amenintat, batut, inchis, samd...atact in sens fizic si psihologic imediat). De pacatele lui ceasca nu doar Paunescu sau Vadim sint vinovati (desi vinovatia lor e mai mare decat a altora), ci noi toti, nu exista inocent bystanders (privitori) in aceasta ecuatie.

Insa odata cu dispartia lui Paunescu, acest refugiu simplu de construit mental prin care realitatea a fost transformata in ceva ce fiinteaza doar in imaginatie a incetat sa mai existe. Nu il mai putem injura pentru pacatele noastre, indiferent cat de mari au fost ale lui. El da socoteala acum de ale lui in fata Creatorului, noi trebuie sa dam socoteala de ale noastre "aici si acum",ori mai bine spus cat vom continua sa existam. Acum ca Paunescu nu mai este, nu prea mai avem pe cine invinovati direct si trebuie sa ne privim in "ochiul launtric", sa intelegem ce am fost, ce am gresit, si sa ne impacam cumva cu noi, daca putem, fara a mai blama pe altul pentru ce nu am putut fi noi.

Sincer, citind rugamintea lui, de a "nu ne desparti suparati", sint tentat sa spun-cel putin in ceea ce ma priveste, "nu ai de ce sa te ingrijorezi maestre, nu sint suparat pe domnia ta, nu am de ce sa fiu". Ii inteleg pe cei pe care o actiune sau alta a lui Paunescu i-a afectat direct si la modul dur si personal, sau mai bine spus inteleg de ce ei nu ar putea si nici nu ar dori sa se "impace" ori sa isi lase supararea sa treaca, si nu pot acorda absolvire in numele lor. Dar o acord in ceea ce ma priveste. Si cred ca pentru generatia mea, cea care avea 20 de ani la revolutie, si care a si "facut" intr-un fel revolutia, Paunescu nu a fost si nu a putut fi "raul absolut", si prin urmare poate fi "iertat" pentru pacatele lui.

Daca nu de altceva, macar pentru faptul ca exista o virsta in viata, cand cei pe care i-ai asociat cu raul dispar, si ajungi sa realizei ca nu mai poti blama pe nimeni de fapt pentru ceea ce esti ori ai ales sa devii.

Exista o virsta in viata in care ramii "singur", chiar si cei asociati cu raul dispar, si trebuie sa te privesti in ochi si sa vezi ce esti tu de fapt. Iar Paunescu nu are nici "o vina" in ceea ce noi am ales sa fim, daca nu am ales bine.

Dumnezeu sa il ierte! Amin!


PS Doua comentarii aici si aici.