Maxima zilei

"Law reflects, but in no sense determines the moral worth of a society.... The better the society, the less law there will be. In Heaven, there will be no law, and the lion will lie down with the lamb.... The worse the society, the more law there will be. In Hell, there will be nothing but law, and due process will be meticulously observed."
Grant Gilmore, The Ages of American Law ,New Haven: Yale University Press, 1977, pp. 110-111.

Despre scrierea legala -I

DESPRE TIPURILE DE “SCRIITURA LEGALA” SI DIFERITELE LOR CARACTERISTICI (PARTEA I)


Desi sint de parere ca este greu sa abordezi in mod complet un asemenea subiect intr-un editorial, cum ma gindesc totusi de ceva vreme sa scriu citeva rinduri despre scriitura legala, pentru uzul studentilor in drept si nu numai al lor, incep azi cu citeva ginduri despre acest tip particular de “scriitura”.

Cum in “lumea legala” mare parte din timpul pe care juristii il dedica activitatii lor este consacrat cercetarii si scrisului (cineva spunea inspirat ca ...“scriitura legala este un proces de gindire. Scriitura concentreaza mintea. Un avocat nu stie cu adevarat care este cu adevarat argumentul sau, pina nu il pune in scris” [1]), si nu vorbirii, o discutie despre scriitura legala ar putea pare un truism. Din nefericire, cum “scriitura legala“ nu se preda sau invata nicaieri in scoala romaneasca de drept intr-un mod sistematic, orice discutie despre aceasta scriitura, in loc de a fi un lucru banal, este un adevarat exercitiu inovator. Vom incerca efectuarea acestui “exercitiu inovator” in mai multe parti. Astfel, intr-o prima parte, vom vorbi despre scriitura legala, categoriile in care poate fi impartita aceasta “scriitura”, etapele unui dosar legal, pasii caracteristici fiecarei etape si legatura dintre diferite etape si categoriile de “scriitura legala” caracteristice acestor etape, urmind ca intr-o a doua parte sa vorbim despre un tip mai particular de scriitura legala, aceea destinata unei audiente “academice”.

PARTEA 1. SCRIITURA LEGALA SI CATEGORIILE DE “SCRIITURA LEGALA”
1.1 SCRIITURA LEGALA. O DEFINITIE A ACESTEIA SI O INCERCARE DE CLASIFICARE

Dar mai intii de toate, ce este “scriitura legala”?

Conform definitiei simplificate de aici, pe care o consider inspirata, scriitura legala este un tip de scriitura tehnica, utilizata in domeniul dreptului de legiuitor, avocati, judecatori, autori de texte legale si altii practicieni ai dreptului pentru a exprima analize legale facute de acestia, ori drepturi ori obligatii legale. Observati ca in definitia de mai sus, “scriitura legala” este catalogata a fi o specie a genului proxim “scriitura tehnica”. Cum in “scriitura tehnica” accentul cade pe comunicarea efectiva a unui mesaj, pe scriera care ajuta, este acurata, usor de citit si accesibila audientei careia ii este destinata, trasaturile de mai sus sint caracteristice si “scriiturii legale”.

Daca acestea sint trasaturile esentiale unei “scriituri legale” de valoare, sa vedem in continuare cite tipuri de “scriitura legala” exista.

Conform clasificarii de aici, scriitura legala poate fi impartita in doua foarte largi categorii; 1) Analiza legala si 2) Redactare a unor texte (autoritative) legale(La acest capitol vom include in principal ceea ce in dreptul nostru e denumit “tehnica legislativa". In sfirsit, categoriilor de mai sus as mai fi tentat, pentru scopuri didactice, sa adaug o a treia categorie; 3) Redactarea de articole de drept, lucrari de diplome, doctorat, etc (in care audienta este in mod general una academica).

In continuare voi vorbi despre 1) si 2), urmind ca intr-o continuare a acestui editorial sa vorbesc despre 3) care merita un tratament separat.

1.2. ANALIZA LEGALA. TIPURI DE DOCUMENTE IN CADRUL “ANALIZEI LEGALE”

Revenind la “Analiza legala”, probabil ca in cazul acesteia, este util sa intelegem ca exista a doua tipuri de texte; a) texte(documente) al caror scop este unul informativ; si b) texte(documente) al caror scop este unul persuasiv , intrucit functie de scopul lor, metodele si stilul folosite pentru redactare poate fi extrem de diferit. Intr-un document informativ, cum ar fi un memorandum de drept (vezi mai jos), o scrisoare catre client, sau o opinie legala, scriitorul incearca sa asigure o discutie obiectiva si echilibrata a unei probleme legale si a autoritatilor legale care dau un raspuns problemei respective. In mod egal, intr-un asemenea document, scriitorul explica si aplica textele legale intr-o incercare de a “prezice” deznodamintul posibil al problei legale ridicate, si de regula ofera audientei avizul si recomandarile sale. In sfirsit, un document informativ este organizat si scris intr-un mod formal, si indeplineste, printre altele si rolul de a inregistra cercetarea legala efectuata in jurul problemei de drept ridicata de audienta. Pe de alta parte, un document persuasiv (cum ar fi de exemplu o cerere introductorie, reconventionala, concluziile scrise, ori “un apel”) incearca sa il convinga pe cel care ia decizia in speta respectiva de justetea punctului de vedere al clientului, respectiv sa dea o decizie in favoarea acestuia. Documentele de acest tip de regula se prezinta unui judecator, dar ele pot fi prezentate unui arbitru, autoritati administrative, si in general oricui joaca rolul de decident al unei dispute legale de orice natura. O scrisoare persuasiva poate de asemenea convinge cealalta parte a disputei, si, ca regula generala, scrisul persuasiv este cel mai susceptibil de a fi influentat de stilul si flerul autorului.

Mai inainte de a continua explicatiile legate de diferitele tipuri de documente carcateristice analizei legale, si a indica in mod concret “modele” de asemenea documente, citeva explicatii suplimentare sint necesare.

1.3 ETAPELE UNUI DOSAR LEGAL.

I. Pentru a intelege mai bine diferenta dintre diferitele tipuri de documente pe care le redactam in cadrul analizei legale este absolut necesar sa intelegem ca exista mai multe etape pe care le parcurge un dosar pina la rezolutia finala, fiecarei etape fiindu-i caracteristica un diferit tip de document (informativ ori persuasiv) al analizei legale. Astfel, esista o etapa pre-procesuala, in care adunam informatii faptice, si facem o cercetare a dreptului aplicabil la faptele din speta(concretizata de regula in documente informative ale analizei legale), si o etapa procesuala, in care in baza dreptului aplicabil si a faptelor din speta luam decizii “tactice” si facem documente “persuasive” ale analizei legale, prin care incercam sa convingem terte parti (judecator, arbitri, etc) de justetea analizelor noastre.

1.3.A. FAZA PRE-PROCESUALA. ETAPELE ACESTEI FAZE, SI TIPURI DE “ANALIZA LEGALA” CARE SE INTOCMESC IN ACEASTA FAZA.

In cadrul etapei(fazei) pre-procesuale pasii efectuati, pe scurt, si extrem de simplificat, ar fi urmatorii:
i. X intimpina o problema(oarecare)in viata reala. Dupa deliberari ia decizia ca cea mai buna cale de urmat ar fi consultarea unui avocat.ii. X consulta un avocat,moment in care avocatul in principal “desfasoara”urmatoarele activitati:-A. face o recapitulare a faptelor (impreuna cu X);-B. functie de fapte, incearca o incadrare legala (cauta solutiile legale) ale problemei lui X;-C. functie de incadrarea respectiva propune lui X o cale de urmat, intre mai multe cai posibile.iii. in cazul in care X este multumit de solutiile propuse de avocat, va urma una dintre caile propuse de acesta (moment in care intervin alte activitati, asupra carora nu vom insista acum).

Observati ca in descrierea de mai sus, intervin 3 activitati (A,B,si C) care,desi mai mult sau mai putin se reiau mereu si mereu in timpul oricarei activitati (consultatii, activitate litigioasa, etc,etc) efectuate de orice profesie juridica (judecatorii, procurorii, consilierii juridici, etc fac la rindul lor mereu si mereu aceste activitati) nu sint din aceasta cauza mai putin esentiali fazei pre-procesuale(litigioase).

Desi faza pre-procesuala este distincta de cea procesuala, iar “scriitura legala” caracteristica acestei faze difera de cea caracteristica fazei procesuala, in mod paradoxal scoala romaneasca nu ii consacra prea mult timp (de fapt, nu ii consacra deloc timp) in programa sa [N.N] (poate cu exceptia INM-ului, dar acesta nu face parte din sistemul universitar), astfel ca in general un absolvent (si mai tirziu multi practicieni, care au conservat obiceiurile rele mostenite in facultate) este destul de ignorat in privinta diferentelor celor doua etape si a modului in care se desfasoara activitatile si se redacteaza documentele specifice fiecarei faze intr-un mod sistematic, precum si a legaturilor dintre aceste activitati si tipurile de documente pe care le intocmim intr-un moment sau altul al “procesului” legal[2]. Din acest motiv persista in mod suparator si o prezumtie gresita in rindul majoritatii practicienilor, aceea ca “fundatia” scriiturii legale care se face intr-un dosar, ori mai bine spus tipul de document in jurul caruia se organizeaza gindirea juristului in jurul dosarului, ar fi cererea introductiva, ori diferitele tipuri de documente procesuale depuse in timpul fazei procesuale ori judecatii propriu-zise (documentele persuasive ale analizei legale), cind de fapt “fundatia” in jurul caruia se organizeaza orice dosar este documentul informativ din faza pre-procesuala , cele persuasive nefiind decit alegeri tactice privind cea mai buna cale de urmat intr-un moment sau altul al procesului(despre caracterul tactic al documentelor persuasive, a se vedea in general H.N Jannuzzi, Handbook of Trial Strategies, Prentice Hall, 2001).

Revenind insa la etapa(faza) pre-procesuala si la activitatile pe care le implica, observam ca primul pas al acesteia este legat de intelegerea, respective descrierea cit mai acurata a faptelor.
Daca intelegera faptelor(si mai ales a miriadelor de detalii din care este constituita realitatea)este ea insasi o arta, si o tehnica (despre care s-a vorbit mult)care ar merita sa fie descrisa in detaliu, intrucit descrierea detaliata a artei redarii faptelor ar depasi limitele autoimpuse pentru acest eseu, von discuta doar pe scurt despre ceva la fel de important ca intelegerea faptelor este in etapa pre-procesuala un al doilea pas, si anume incadrarea legala a lor,si “cercetarea” legala pe care ar trebui sa o facem in acest scop.

In Dictionarul Explicativ al Limbii Romane CERCETAREA este definita ca : Studiu amanunţit efectuat în mod sistematic cu scopul de a cunoaşte ceva; investigaţie valoroasă”, iar in optica mea acesta ar trebui sa fie si “cercetarea” legala pe care o face avocatul pentru clientul sau (magistratul pentru solutionarea dosarului,samd).

Un prim pas al acestei cercetari, ar consta, prin urmare, in stringerea tuturor materialelor relevante la cazul in speta. Desi modul cum se planifica aceasta cercetare, care sint sursele “primare” si cele “secundare” care trebuiesc cautate,etc, ar trebui si el predat sistematic (predarea se face cel mult indirect, in orele de teorie a dreptului) in scoala, presupun totusi cititorul familiarizat cit de cit cu principiile cercetarii materialelor relevante in dreptul romanesc, si cu distinctiile intre diferite surse si autoritatea de care se bucura acestea, astfel ca nu mai insist asupra lor, mentionind doar in treacat articolul Danei Neacsu (Doing legal research in Romania )din perspectiva americana, ori pe cel al lui Bogdan Manolea despre folosirea resurselor juridice romanesti pe internet.

Odata insa adunate aceste materiale relevante, se pune problema organizarii lor,intelegerii diferitelor tipuri de argumente pe care diferite materiale le prezinta, si a organizarii propriei argumentari, functie de detaliile cazului la care lucrezi.

Daca “gasirea dreptului aplicabil in speta” s-a rezolvat partial si cit de cit odata cu aparitia masiva a database-lor legale pe piata romaneasca (cei care au inceput practica cu mai mult de 10 ani in urma, isi mai amintesc, cum isi aminteste si subsemnatul, de nebunia cautarii prin monitoare disparate, colectii de reviste de drept si mai disparate, etc.) si cu accesul “imbunatatit” la colectiile marilor biblioteci de drept, nu sint convins insa, ca nu ramine in continuare problema organizarii materialelor relevante, a intelegerii diferitelor tipuri de argumente pe care diferite materiale le prezinta, si a organizarii propriei argumentari,despre care vorbeam mai sus ( “inflorirea” diverselor edituri care publica “modele de cereri” NU rezolva problema organizarii materialelor si lipsa propriei argumentari, si citi nu cad in mania si idolatria modelului, crezind ca “modelul” rezolva totul, chiar si lipsa de gindire a practicianului ). Intrucit rationamentele legale sint rationamente logice, care nu difera prea mult de rationamentele cu care sintem obisnuiti din alte discipline(totusi rationamentele legale au anumite particularitati, printre care as mentiona raportarea perpetua la o autoritate legala, citata in text), iar pe de alta parte, enumerarea si exemplificarea lor in contextual argumentarii legale ar necesita pagini intregi de explicatii, nu voi insista aici prea mult asupra lor(o carte buna, si extrem de succinta pentru argumentele pe care le folosim in elaborarea analizei legale de tip persuasive, pe care o recomand celor interesati de subiect este cea a lui Pierre Schlag si David Skover, Tactics of Legal Reasoning, Carolina Academic Press, 1986).

Pentru a “incheia” insa explicatia cu tipurile de scriitura legala de la care am pornit, vom spune ca produsul final al organizarii materialelor legale cu aplicabilitate in speta si a propriei argumentari este chiar Analiza legala (documentele informative ori persuasive) despre care vorbeam mai sus,documentele intocmite in faza pre-procesuala(unde accentual cade pe analiza si documentele informative) fiind insa in general diferite de cele intocmite in faza-procesuala (unde accentual cade pe documente persuasive) .

In cazul fazei pre-procesuale, unul dintre cele mai uzuale documente pe care incepatoruI in profesiile juridice le are de efectuat este Analiza legala concretizata in documentul informativ, denumit si memorandum de drept , intocmit pentru uzul clientului, ori pentru uzul avocatilor seniori cu care lucrezi, in care, cum spuneam mai sus, scriitorul incearca sa asigure o discutie obiectiva si echilibrata a unei probleme legale si a autoritatilor legale care dau un raspuns problemei respective. In practica romaneasca insa, incepatorii, ori chiar practicienii care nu au lucrat in mari firme nu cunosc nici macar despre existenta acestui tip de document, chiar atunci cind il intocmesc, astfel ca voi starui doua secunde asupra acestuia.

In sensul folosit de mine, un memorandum este un document intocmit de un jurist pentru a explica si sumarizeaza o problema legala unui client ori altui jurist(avocat, judecator,etc). In alte parti se face distinctia intre memorandum-uri “inchise” si “deschise”, insa nu cred ca este potrivit sa insistam acum asupra acestei distinctii, definitia de mai sus inglobind ambele tipuri.

Pentru ca cea mai buna explicatie este una practica, un model despre ce contine si cum se face un astfel de memorandum poate fi gasit aici (open memo –cititorul este indemnat sa ia totusi totul sub beneficiu de inventar, fiind vorba si de putina reclama acolo), iar un model concret(in engleza) poate fi gasit pe site-ul profesorului Sorkin,care da un exemplu concret de memorandum . In aceiasi maniera practica precum cea de mai sus, probabil ca nu ar fi inutile citeva sfaturi despre scriitura legala (si cercetarea pe care o facem pentru a scrie)in Student lawyer magazine aici, citeva idei despre tipuri de avize pe care le dau avocatii in scris , si citeva ginduri ale unui profesor care preda scriitura legala.

1.3.B. FAZA PROCESUALA SI TIPURI DE DOCUMENTE CARACTERISTICE “ANALIZEI LEGALE” CARE SE INTOCMESC IN ACEASTA FAZA.

Odata incheiata faza pre-procesuala si luata decizia de a purcede la desfasurarea unui litigiu, tipul de documente intocmite de un jurist se schimba complet. Daca in timpul fazei pre-procesuale accentual cadea pe studierea cit mai completa a dreptului aplicabil la faptele cazului concret, si informarea obiectiva si cit mai detaliata a audientei accentul se muta in faza procesuala pe persuasiunea audientei, in principal a celui care decide cazul (judecator, abritru) si in subsidiar a partii adeverse in proces. Aceasta "persuasiune" nu inseamna “ascunderea” pur si simplu a punctelor de drept care nu imi convin si prezentarea partinitoare doar a punctelor de vedere care imi avantajeaza cauza, ci analiza logica cit mai aprofundata a tuturora (inclusiv a celora care nu imi avantajeaza cauza) tuturor punctelor de drept aplicabile si argumentarea cit mai completa a ratiunilor pentru care punctul meu de vedere trebuie sa prevaleze in cauza respective (citeva explicatii practice dintr-o alta perspectiva pot fi gasite aici, de exemplu). Cum exista nenumarate tipuri de acte de tip persuasiv pe care un jurist le are de intocmit in faza procesuala (cereri introductive, reconventionale, de apel, recurs, etc), explicatiile detaliate legate de acestea ar depasi spatiul dedicat unui eseu introductiv, astfel incit nu vom insista asupra lor, multumindu-ne sa observam ca odata facuta o cercetare completa a dosarului in cadrul frazei pre-procesuale, va fi destul de usor pentru jurist sa abordeze in mod complet si cu argumentele cele mai potrivite documentele persuasive necesare in aceasta faza.

In sfirsit, in aceiasi nota practica pe care am abordat-o la documentele caracteristice fazei pre-procesuale, probabil ca nu sint inutile sfaturile practice legate de tipuri de documente persuasive, cum ar fi cele despre cum sa scrii un bun apel, ori cele de aici(trebuie avut in vedere ca scopul subsidiar, cel putin al articolului totusi reclama), ori gindurile unui judecator despre cum sa scrii un apel iesit din comun.

1.4 REDACTAREA DOCUMENTELOR NORMATIVE (SAU CITEVA CUVINTE DESPRE TEHNICA LEGISLATIVA).
Cum spuneam la inceputul acestui mini eseu, un al doilea tip de “scriitura legala” consta in 2) Redactarea de texte legale, care priveste (crearea si) redactare legilor, normelor de aplicare ale acestora, reglementarilor de tot felul, etc(dar si redactarea unui testament, ori a altor acte notariale, de exemplu.Nu vom insista insa asupra lor). Acest tip de scriitura nu necesita citarea autoritatilor pe care autorul isi intemeiaza concluziile, si este impersonal.

In ceea ce priveste Redactarea de texte legale ori (in mare, tehnica legislativa din dreptul nostru) autorul acestor rinduri este un fan al Legii Nr. 24 din 27 martie 2000,(si a succesivelor Hotariri de Guvern date in aplicarea sa, ori OUG-euri pentru modificarea ei) privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative a carei lectura o recomanda cu caldura (daca imi amintesc bine L24 este o reluare a unor legi asemanatoare, din timpurile comuniste). In plus fata de aceasta, cei interesati pot consulta materialele de aici (SUA) ori aici (EU).
Ca sa pun o concluzie acestei discutii, voi spune ca din propria mea experienta, pot spune ca nici unul dintre cele trei tipuri de scriitura legala descrise mai sus nu se invata (desi ar trebui sa se invete,cumva)in mod sistematic in in scoala romaneasca de drept.

Desi in general se fac seminarii in scoala romaneasca de drept, in care studentii sint “pusi” sa rationeze “legal”, si, mai ales, desi se dau tot felul de examene, in care mai mult sau mai putin studentul, dirijat de profesori (destul de putini profesori explica oricum ce se asteapta de la student in timpul unui examen) invata cit de cit cum sa expuna coerent un argument legal sau altul, invatamintul romanesc nu este axat sistematic in jurul ideii de a obisnui studentul cu diferite tipuri de scriitura legala, ori cu cercetarea juridica si rationamentele pe care practicianul le face in mod obisnuit in domeniul dreptului, scoala fiind mai degraba axata pe o predare (transmitere) mecanica a cit mai multor informatii, norganizate intr-un mod sistematic ori coerent.

Iar din punct de vedere practic, adica al carierei dupa promovarea examenului de licenta, aceasta este o mare problema, intrucit proaspatul absolvent va avea dificultati in a-si gasi un loc de munca (cei care angajeaza cunosc aceste lipsuri ale scolii romanesti de drept, si uneori ezita sa angajeze un proaspat absolvent), ori, atunci cind il va gasi, va avea destul dificultati in a face un act ori altul care se cere in activitatea practica.

In speranta ca cele de mai sus vor ajuta cit de cit incepatorul in ale dreptului (si nu doar pe el) ne oprim aici deocamdata, cu invitatia de a ne revedea la o viitoare discutie despre scriitura pentru audienta (in principal) academica.

[1] Daniel J. Kornstein, How to Write Right, in New York Law Journal, Septembrie 2000
[2] Nu am folosit aici “proces” in sensul procesual civil ori penal, ci intr-un sens mai larg, care incepe odata cu primul contact cu un eventual client.
N.N. Singura incercare de studiu sistematic al celor de mai sus pe care o cunosc este "Cercul profesorului Valerius Ciuca de la Iasi, de hermeneutica a dreptului , din pacate o incercare singulara in peisajul dreptului romanesc, departe de asa-zisa "programa" a scolii de drept.

Exista numeroase carti (in literatura de limba engleza) despre acest subiect pentru cei interesati. Ne multumim sa indicam aici doar cartea lui Richard K. Neumann, Legal Reasoning and Legal Writing, Structure, Strategy and Style, Aspen Publishers, 2001

NA Eseul de mai sus va apare in curind si aici.

Discutia despre ANI-2

Prietenul nostru Adrian are o necesara clarificare conceptuala aici (reluat aici).